China a revenit la zodia leninismului. Xi Jinping a început reprimarea celei mai mari amenințări la adresa sa

Liderul de la Beijing, Xi Jinping, a pornit o vânătoare de afaceri private în China, de teama că antreprenorii i-ar putea amenința puterea, scrie John Pomfret într-un articol din The Atlantic.

🔷 Xi Jinping nu a luat măsuri dure doar față de afacerile private, în general, ci s-a îndreptat și împotriva antreprenorilor, om cu om. Pe 11 martie 2007, Xi Jinping, pe atunci liderul Partidului Comunist din provincia Zhejiang, de lângă Shanghai, a luat cina cu ambasadorul SUA în China. Cina era parte din planul ambasadei de a intra în grațiile oficialilor chinezi aflați în ascensiune. Xi, 53 de ani la vremea aceea, era cunoscut a fi printre cei trei oficiali aflați în cursă pentru înlocuirea lui Hu Jintao, tiranicul lider chinez.

Ambasadorul Clark T. Sandy Randt, coleg de clasă cu președintele Bush, a fost impresionat de Xi. Într-o telegramă în care menționează cina respectivă, Randt a caracterizat discuția ca fiind deschisă și prietenoasă. Xi a lăudat, cum făcea de obicei, filmele hollywoodiene și, extrem de convenabil pentru un lider de partid care provenea dintr-o  provincie recunoscută ca un centru de energie antreprenorială, a adus cuvinte laudative unei legi care proteja investitorii privați din China. Xi s-a remarcat ca o stea în ascensiune și un sprijin real pentru investitorii privați.

Zece ani mai târziu, Xi, devenit președinte al Partidului Comunist, a lansat o campanie îndreptată împotriva afacerilor private din China. Pe lângă înăsprirea regulilor de funcționare a firmelor – obligând, de exemplu, companiile private să aibă în organigramă comitete ale Partidului Comunist, care pot influența semnificativ deciziile importante – acesta i-a luat la țintă și pe antreprenori – ca grup, dar și individual.

În septembrie, Xi a impus direct o pedeapsă de 18 ani de închisoare, cea mai lungă pedeapsă pentru o infracțiune politică, într-un caz al unui director imobiliar care-l criticase într-un e-mail, relatează doi membri ai Partidului Comunist care cunoșteau direct chestiunea. Luna următoare, Xi în persoană a blocat ceea ce ar fi fost cea mai mare listare pe bursă, la nivel mondial, cea a grupului financiar Ant Group.

Apoi, în noiembrie un important om de afaceri care conducea un conglomerat agricol a fost arestat – se pare că din cauza unei dispute dintre compania sa și o fermă de stat, deși o persoană apropiată lui mi-a spus că omul de afaceri este în închisoare deoarece a vorbit în favoarea reformei politice. În fine, Jack Ma, fondatorul Ant Group și Ali Baba nu a mai fost văzut în public luni de zile după ce a criticat modul în care Partidul Comunist a manageriat reforma financiară.  

Sectorul privat din China a jucat un rol important în ascensiunea țării. Dar din momentul în care Xi a luat frâiele puterii în China – la început ca lider de partid în 2012 și apoi ca președinte în 2013 – acesta a început să bage în marșarier procesul de liberalizare al economiei naționale din ultimii ani. Firmele private asigură în jur de 60% din PIB-ul Chinei, generează 70% din inovații, angajează 80% din forța de muncă urbană și creează 90% din noile locuri de muncă la nivel național. De ce vrea oare Xi să omoare această ”gâscă de aur”? Într-un cuvânt, din dorința de control. 

În ciuda discuțiilor prietenoase cu americanii din 2007, Xi, ca și alți membri ai partidului, se temea de multă vreme că sectorul privat poate fi, la un moment dat, o insulă de putere în China. Burghezia contribuise la declinul aristocrației europene în secolele 18 și 19, iar Xi se temea că afacerile private din China pot avea un rol similar. Recent, Xi le-a spus antreprenorilor să urmeze modelul lui Zhang Jian, un om de afaceri de la începutul secolului 20 care a făcut foarte mulți bani nu prin inovație, ci prin obediența extremă față de guvernul chinez.

În anii 1990 și 2000 partidul nu era încă paranoic în privința afacerilor. Pe 1 iulie 2001, unul dintre predecesorii lui Xi, Jiang Zemin, a livrat un discurs istoric în care invita călduros conaționali de frunte, inclusiv antreprenori, în rândurile partidului. Deși Jiang a folosit un limbaj eufemistic, importanța schimbării anunțate era mai mult decât evidentă. Fondatorul Partidului Comunist, Mao Zedong, își însușise fraudulos proprietatea privată din mâinile capitaliștilor pe care-i declasase ca pătura de jos a societății economice. Mai târziu, Deng Xiaoping a returnat o parte din proprietăți dând, astfel, antreprenorilor o gură de aer, recunoscând că prin reforme economice unii oameni se îmbogățesc mai repede. Astfel, Jiang le-a permis acestora să acceseze, cel puțin marginal, puterea politică.

Alte evenimente de la începutul anilor 2000 au adus speranța că partidul are de gând să accepte un alt pol de putere națională. În cadrul întrunirilor guvernamentale, antreprenorii deveneau din ce în ce mai vocali. În spatele ușilor închise, aceștia apelau la partid pentru a experimenta metode democratice.

Oamenii de afaceri au început să doneze bani societăților caritabile coordonate de guvern, iar atunci când acești bani erau furați de oficiali corupți, își fondau propriile societăți.

Oamenii de afaceri, bărbați și femei, au demarat organizarea unor asociații civice. Antreprenorii au reușit să pătrundă în zone care, tradițional, fuseseră considerate tabu. Un grup de experți cu finanțare privată l-a contactat pe filozoful politic Yu Keping, cunoscut pentru cartea sa, „Democrația este un lucru bun”. Acesta a declarat: am fost martorul acestei evoluții istorice în timp ce eram corespondent din China pentru Washington Post, în intervalul 1996-2003. Nu cred că este o exagerare dacă numesc aceste evoluții o reală explozie de conștiință de sine civică.  

Curentul împotriva antreprenorilor a început sub dominația predecesorului lui Xi, Hu. În trecut, afacerile private erau mici – o tonetă de înghețată sau de supă. La începutul anilor 2000, însă, puteau deja concura cu afaceri puternice, controlate de stat. Astfel, toneta amintită a devenit un lanț de comerț, denumit Mr. Lee. Companiile de stat răspund acestei realități făcând lobby la guvern pentru politici care i-ar susține pe ei și nu pe antreprenori. Criza financiară globală din 2008 a validat ideea că economia chineză cu monopol de stat este superioară economiilor private occidentale. Dificultățile cu care s-au confruntat țările capitaliste, în special SUA, au întărit argumentul că o evoluție lentă într-o societate și economie mai deschise, cu poli independenți ai puterii politice, ar fi o rețetă a dezastrului, pentru partid și pentru China.

Antreprenorii, foarte bine primiți cu câțiva ani mai devreme, erau acum prezentați ca un posibil al 5-lea pol. Se impunea reafirmarea controlului asupra lor și asupra capitalului lor.

Totuși, chiar și raportat la acest standard nefast, misiunea lui Xi de a-l încarcera pe executivul imobiliar și acțiunile îndreptate împotriva lui Jack Ma relevă natura extrem de personalizată a campaniei sale și pun în lumină tendința partidului de a influența și acapara toate aspectele vieții.

Cunoscut după porecla „Marele Tun”, Ren era renumit pentru lipsa sa de diplomație. Se exprimase public împotriva lui Xi și a ideilor acestuia, contrazicându-i ideea că mass-media sub monopol de stat trebuie să fie obedientă și să servească partidului. De când a devenit guvernul poporului guvern de partid? – se întreba el. Partidul a răspuns prin aceea că Ren a fost, curând, supus investigațiilor. Investigatorii au făcut tot ce au putut pentru a-l putea acuza de corupție, aplicând o veche tactică, dar nu au găsit suficiente motive să-l pună sub acuzare. Prietenii lui Ren l-au rugat să înceteze să mai facă comentarii politice. O perioadă a funcționat. Ren s-a apucat de sculptură și chiar și-a expus opera la Galeria din Beijing în 2019. Evenimentul a fost chiar menționat în The Global Times.

Apoi a apărul coronavirusul în Wuhan, China. Parte din guvern a ascuns acest lucru. În februarie, Xi a ținut un discurs în care a susținut că modul în care partidul a făcut față crizei pandemice dovedește superioritatea acestuia. Curând după aceasta, Ren a scris un eseu în care l-a prezentat pe Xi nu ca pe un conducător, ci ca pe un clovn care insistă să rămână lider.

Ren a trimis prin mail comentariul către 11 prieteni, iar informația a mers mai departe. Ren, fiul lui și un angajat al său au fost arestați. În închisoare, lui Ren i s-a spus că dacă nu recunoaște acuzațiile care i se aduc, fiul său va fi condamnat la închisoare pe viață. Ren a fost acuzat de corupție, deși fusese achitat de aceste acuzații în 2016. A pledat vinovat. Pe 22 septembrie, un tribunal din China l-a condamnat la 18 ani închisoare. Ren nu a atacat verdictul. Partidul, pe de altă parte, și-a ținut promisiunea: fiul lui Ren a rămas în închisoare.

Ma nu a fost acuzat de nici o infracțiune, dar modul în care s-a derulat cazul dezvăluie aceeași tactică aplicată și în cazul Ren. Ma a ținut un discurs în care a criticat campania lui Xi, pretinzând că nu permite schimbarea inovatoare. Susținut de băncile cu capital de stat și de instituțiile financiare, Xi a trecut la amânarea debutului de piață. Apoi o comisie a temutului Comitet de Inspecție Disciplinară a partidului și-a făcut apariția la centrul companiei din Hangzhou. Hupan University, o școală de afaceri co-finanțată de Ma, poate fi închisă, ca parte a politicii de partid de a restabili controlul total al statului asupra sistemului de învățământ. Disperat să intre din nou în grațiile partidului, Ma a oferit statului o parte din Ant Group, înscriindu-se, astfel, în tendința generală de a trece firmele private sub monopolul statului.

Experți precum Dexter Roberts, autorul cărții „Mitul capitalismului chinez”, sunt de părere că efectele economice ale acțiunilor lui Xi de a limita afacerile private pot fi severe. Acesta întrevede o reducere a creșterii economice, un regres în inovații și scăderea competiției, totul ducând la stagnare economică. Deja productivitatea a fost afectată. Cantitatea de capital necesară pentru a genera o unitate de creștere economică aproape că s-a dublat de la venirea la putere a lui Xi.

Acest atac asupra antreprenorilor plasează China într-o postură defavorabilă și din punct de vedere politic. Se pare că Xi a îmbrățișat logica leninistă care este, esențial, neschimbată de pe vremea lui Mao: partidul dă drumul la strânsoare numai pe timp de criză, permițând, astfel, mai multă inițiativă și mai multă libertate. Face acest lucru doar de nevoie, după care revine la politica sa inițială. 🟦

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here