După ce Australia a cerut o investigaţie internaţională independentă asupra originilor coronavirusului şi a modului în care a gestionat China situaţia epidemiei, Beijingul trece la represalii. China ţintește astfel exporturile Australiei, relatează CNN.

Nu a durat mult de la primele solicitări din partea Australiei pentru o investigaţie independentă în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus şi felul în care a fost gestionată ea de China în primele sale etape, până când Beijingul a început să ameninţe cu represalii.

Ministrul de Externe australian, Marisa Payne, şi-a anunţat sprijinul pentru un astfel de demers la sfârşitul lunii aprilie. La câteva zile după acest demers, ambasadorul chinez la Canberra a sugerat că „poporul chinez” ar putea să răspundă la aceste solicitări cu un boicot – „poate că oamenii de rând din China se vor întreba «De ce să mai bem vin australian şi să consumăm carne de vită din Australia?»”, a declarat el pentru o publicaţie locală.

O lună mai târziu, China pare să se fi angajat într-o campanie de răzbunare împotriva Australiei. În 12 mai, China a sistat livrarea de exporturi de carne de vită din partea a patru abatoare mari din Australia, motivând probleme de sănătate publică. Cinci zile mai târziu, China a impus taxe cu 80% mai mari asupra importurilor de orz din Australia.

China este cel mai mare partener comercial al Australiei, iar în condiţiile unei recesiuni post-pandemice, relaţia economică dintre cele două ţări este foarte importantă, mai ales pentru Australia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here