Candidata SENS, Ana Ciceală, își motivează rămânerea în cursa pentru Primăria Capitalei, subliniind că “oamenii și alegătorii nu sunt niște saci de cartofi pe care politicienii îi au într-un beci și îi mută dintr-o parte în alta. Nu așa funcționează”.
Argumentul acesta l-au mai utilizat și alți politicieni atunci când s-au găsit, personal sau via partid, în situația dumneaei.
Dar comparația asta, la literă, cu “sacii de cartofi”, pare chiar o obsesie în peisajul politic.
Printre enormitățile rostite de Elena Lasconi, de pildă, atunci când s-a agățat irațional de propria sa candidatură la președinție, în condițiile în care devenise limpede că Nicușor Dan era infinit mai bine plasat, s-a numărat și enormitatea cu sacul de cartofi: “Și eu nu înțeleg de ce… pentru că nu sunt saci de cartofi”, se lamenta Elena Lasconi.
Tot la comparația cu sacul de cartofi a recurs, pe vremea când era doar jurnalistă, și actuala purtătoare de cuvânt a Guvernului.
Într-un text în care analiza ceea ce etichetase drept “puciul” din USR la adresa lui Lasconi, Ioana Ene Dogioiu scria după cum urmează: “problema este că voturile nu sunt saci de cartofi care să fie mutați dintr-o remorcă în alta, iar față de situația votului util din noiembrie sunt diferențe esențiale”.
În cazul domniei sale, ironia sorții e destul de vizibilă: șeful său direct, premierul Ilie Bolojan, este președintele PNL și este totodată cel mai important suporter al candidaturii lui Ciprian Ciucu, primar PNL la Sectorul 6.
Însă liberalul Ciprian Ciucu are nevoie ca de aer de evitarea canibalizării votului din 7 decembrie, pe culoarul său, iar asta presupune retragerea Anei Ciceală și a lui Cătălin Drulă.
În orice caz, faptul că nici Elena Lasconi, și nici Ioana Ene Dogioiu nu au avut dreptate cu “cartoful” a fost demonstrat la urne, iar azi e un adevăr istoric.
Mai mult, faptul în sine de a compara genul acesta de strategie electorală cu mutarea sacilor de cartofi dintr-o remorcă în alta este o cruntă exagerare și nu își are locul în logica democrației moderne – de la noi și de la alții.
Mai mult, de ce nu am extinde comparația asta profund greșită și la alianțe pre sau post-electorale între partide sau chiar la coaliții de guvernare?
Ce-ar fi ca oamenii care votaseră PNL la parlamentare să se simtă tratați ca niște cartofi pentru simplul fapt că PNL a ales, date fiind circumstanțele binecunoscute, să guverneze alături de PSD, USR și UDMR ? Căci de unul singur nu putea guverna niciun partid.
Valabilă rămâne întrebarea de mai sus și pentru USR, al cărui candidat la PMB, Cătălin Drulă, riscă acum să reediteze epopeea de tristă amintire a Elenei Lasconi de la prezidențiale.
În ceea ce-l privește, Cătălin Drulă a dezvoltat însă o preferință șchioapă pentru un argument nu mai puțin șchiop decât cel al “sacilor de cartofi”: “am niște rețineri față de sondaje”.
Asta spunea în ianuarie 2025, în sprijinul Elenei Lasconi, când contestarea acesteia devenea tot mai puternică inclusiv în propriul partid, și nu doar din cauza slabei sale pregătiri și prestații, ci și din cauza cifrelor din diferitele sondaje.
Asta spune Cătălin Drulă și acum, când candidat este el însuși, când candidatura sa este în vizibil impas, când cifrele din sondaje îi sunt clar defavorabile inclusiv comparativ cu cele ale lui Ciprian Ciucu.
Cătălin Drulă nu crede în sondaje, așa cum nici Elena Lasconi nu crezuse, iar discursul acesta seamănă tot mai teribil cu discursul scepticilor din epoca pandemiei, care… ei nu credeau în Covid, indiferenți la cifre, indiferenți față de știință.
Apropo, respectivii sceptici au fost în masă recuperați de “suveraniștii” pro-ruși. Aceiași “suveraniști” pro-ruși pe care, din nefericire, Cătălin Drulă îi ajută acum de două ori: odată, cultivând și el fenomenul conspiraționist (pe partea de sondaje, desigur); iar a doua oară, agățându-se irațional de candidatura sa la Primăria Capitalei, în condițiile în care sunt șanse mari nu doar să câștige candidatul PSD, ci chiar să câștige candidatul pro-rus, sprijinit de AUR și totodată fostă trompetă a lui Călin Georgescu.
Ana Ciceală urmează să se înșele amarnic, pe partea cu “cartofii”, așa cum înaintea ei se mai înșelaseră, invocând “cartofii”, Elena Lasconi și Ioana Ene Dogioiu (și alții, desigur, dar nu este loc aici pentru un inventar complet).
În câteva zile, Cătălin Drulă urmează să se mai înșele o dată, pe partea sa preferată, cea cu “sondajele”, așa cum i s-a mai întâmplat și acum câteva luni, în cazul Lasconi.
Ciceală și Drulă sunt suficient de inteligenți și de experimentați politic pentru a pricepe fondul problemei de la aceste alegeri pentru București:
- Pe un culoar electoral îngust și în condiții de scrutin într-un singur tur, existența a trei candidați e calea sigură spre eșecul întregului pol pe care cei trei îl reprezintă.
- Dacă Anca Alexandrescu va câștiga, iar prin intermediul ei, AUR, Călin Georgescu și întregul pol extremist, impactul va fi dureros pentru București și încă mai dureros pentru România, având în vedere ascensiunea deja periculoasă a extremismului pro-rus.
Dar calculele personale egoiste, căci alt motiv nu văd, îi orbesc suficient pe cei doi, Ciceală și Drulă, pentru a deraia cu spor de pe șina logicii și a simțului istoriei.














