Cîmpeanu anunță că profesorii care refuză vaccinarea vor fi testați la fiecare 72 de ore. Nu s-a stabilit cine va suporta costurile

Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că profesorii  care nu sunt vaccinați și care nici nu au trecut prin boală vor fi testați la fiecare 72 de ore împotriva COVID-19. Cei care refuză și testarea vor fi suspendați pe perioada existenței unei incidențe de peste 6 cazuri la 1000 de locuitori în localitățile în care activează.

„Este vorba despre acces nediscriminatoriu în școli până la pragul de 6 la mie. Peste prag, pentru acei profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze și nu s-au vaccinat, precum și pentru acei colegi profesori care nu au trecut prin boală, va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore. Dacă nici nu doresc să fie testați, testarea fiind asigurată de DSP, sigur că în această situație va trebui să nu mai oferim avantajul posibilității de predare fizică acelor colegi. Până la coborârea ratei de infectare sub 6 la mie, să se odihnească puțin”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferință de presă alături de ministrul Sănătății.

În privința suportării costurilor testelor, ministrul Sănătății a precizat: „Aici cred că va trebui să discutăm despre oportunitatea testării gratuite inclusiv a profesorilor care au avut posibilitatea de a se vaccina.”

„De acord, este greu de înțeles să aibă posibilitatea de a se vaccina și să nu dorească. Sigur, unde nu există recomandări medicale”, a adăugat și ministrul Educației.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here