Partidul Libertății (FPÖ), de extremă dreapta, din Austria este condus de două persoane. Un demagog de birt, cu un dar neobișnuit de-a scoate sloganuri populiste precum „Daham statt Islam” („Acasă, nu Islam”) sau „Mehr Mut für unser Wiener Blut” („Mai mult curaj pentru sângele nostru vienez”). Și un filozof timid, cu o voce blândă, care a scris o teză de licență pe jumătate terminată despre „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel și care lipsește de la ședințele incomode de anchetă parlamentară pentru a merge la escaladă în munți, scrie The Times.
Aceste două persoane alcătuiesc una singură: Herbert Kickl, 55 de ani, o figură evazivă ale cărei intenții chiar și aliații apropiați nu i le cunosc.
Într-un fel, Kickl este o cantitate cunoscută. El a petrecut două decenii la nivelurile superioare ale politicii austriece, inclusiv o perioadă de doi ani în calitate de ministru de interne, și a lansat un arsenal de invective împotrive adversarilor săi, pe care i-a calificat în diferite moduri, cum ar fi „fructe marxiste putrede și necomestibile”, „organisme intelectuale unicelulare” și „somnifere” în formă umană.
Cu toate acestea, până de curând, publicul austriac nu a avut la dispoziție decât o mică parte din biografia sa: fiul unui constructor dintr-un orășel din Carintia, a renunțat de două ori la facultate și apoi a devenit cunoscut ca redactor de discursuri pentru Jörg Haider, fostul lider sulfuros al partidului.
„Kickl și distrugerea Europei”, o carte publicată în aprilie de jurnaliștii austrieci Gernot Bauer și Robert Treichler, prezintă imaginea unui autodidact nesigur și care se descrie drept un „câine care sare la atac atunci când se află în pericol”, cu un fler pentru strategie și un potențial de agresiune fără egal.
Politician de carieră, Kickl a început să lucreze la mașinăria electorală a FPÖ la mijlocul anilor ’90, când Haider a târât ceea ce fusese cândva un partid de centru-dreapta în apele etnonaționalismului și l-a transformat într-una dintre cele mai puternice forțe politice din țară.
Kickl a fost ales în parlament în 2006 și a condus operațiunile media ale FPÖ timp de 13 ani, prezidând ziare, site-uri și pagini de social media în opoziție cu presa tradițională.
A devenit ministru de interne după ce Partidul Popular Austriac, de centru-dreapta, a format o coaliție cu FPÖ sub cancelaria lui Sebastian Kurz în 2017. Kickl și-a câștigat rapid o reputație de intransigent, cerând ca toți solicitanții de azil din țară să fie „concentrați” într-un singur centru și ducând o campanie dură pentru controlul asupra principalului serviciu de informații austriac, BVT.
În timp ce Kickl încerca să stabilească „un schimb de date cât mai simplu posibil” cu omologii săi de la Moscova, iar poliția făcea raiduri la domiciliile unor ofițeri de rang înalt din BVT, agenția a devenit un paria în Occident.
În 2019, FPÖ a fost forțat să părăsească guvernul și a pierdut mai mult de o treime din voturile sale din cauza scandalului „Ibizagate”, în care Heinz-Christian Strache, liderul său și vicecancelar, a fost filmat în secret în timp ce se oferea să vândă influență politică unei femei despre care credea că este nepoata unui oligarh rus.
Kickl a preluat conducerea partidului doi ani mai târziu. El a reconstruit sprijinul partidului, la început capitalizând ostilitatea larg răspândită față de lockdown și vaccinarea anti-Covid, iar mai târziu lovind guvernul de coaliție conservator-verde pentru modul în care a gestionat economia, invazia rusă din Ucraina și agenda emisii zero, despre care a spus că duce inexorabil spre „comunismul climatic”.
El și-a modelat în mod explicit proiectul politic pe cel al lui Viktor Orban, prim-ministrul autoritar al Ungariei, și a cochetat cu scoaterea Austriei din UE, promițând să transforme țara într-o „fortăreață” împotriva migranților, la fel ca vecinul său central european.
Aidoma lui Orban, el este indulgent cu președintele Putin, promițând să pună capăt sprijinului Austriei pentru Ucraina și să se opună altor sancțiuni ale UE împotriva Rusiei dacă va deveni cancelar.
Numeroșii săi critici îl acuză că se pregătește să submineze democrația austriacă și „să elimine disidenții, să suprime minoritățile, să subjuge sistemul judiciar și să golească libertățile civile”, după cum au susținut recent o sută de personalități publice într-o scrisoare deschisă.
Kickl neagă toate acestea, insistând că, spre deosebire de extremiștii de dreapta, el respinge rasismul, respectă statul de drept și se opune violenței politice.
Care dintre aceste personaje este adevăratul Kickl? Austria ar putea fi pe cale să afle.
