Cine este armurierul care i-a dat arma lui Alec Baldwin când a împușcat-o pe Halyna Hutchins. A provocat probleme și altui film, după ce a dat o armă neverificată unei actrițe de 11 ani

Hannah Gutierrez-Reed (foto-stânga), o tânără în vârstă de 24 de ani, ce fusese angajată ca armurier al filmului ”Rust” cu Alec Baldwin (foto-dreapta) mai provocase probleme și ultimei pelicule la care lucrase, filmările acesteia fiind întrerupe pentru scurt timp pentru că dăduse o armă neverificată corect unei actrițe de 11 ani, scrie Daily Beast, care citează două surse din domeniul producției cinematografice.

”Era puțin neglijentă cu armele, fluturându-le în aer din când în când”, a spus o sursă ce a lucrat împreună cu armurierul Hannah Gutierrez-Reed la filmul ”The Old Way”, în care joacă Nicholas Cage.

”De câteva ori a încărcat gloanțele oarbe și făcea acest lucru într-un mod care nu era sigur”, a adăugat sursa.

Gutierrez-Reed a fost identificată, în mandatul de percheziție al biroului Șerifului din Santa Fe, drept armurierul platoului de filmare în care Baldwin a primit o armă despre care actorul credea că este sigură.

Baldwin a tras cu arma, ucigând-o pe regizoarea de imagine Halyna Hutchins și rănindu-l pe regizorul filmului ”Rust”, Joel Souza.

Amurierul filmului ”Rust” – o novice

Sursele publicației citate care lucrau la pelicula ”Rust” au insistat că fatalul accident a fost rezultatul unui șir de eșecuri de la cel mai înalt nivel la cel mai de jos, începând cu măsurile de reducere a costurilor.

Gutierrez-Reed a fost descrisă drept ”fără experiență și novice” de o sursă din rândul celor care produceau ”Rust”, aceasta spunând că au existat cel puțin două incidente anterioare cu arme descărcare accidental de alți membri ai achipei înainte de tragicul incident de joi.

Potrivit recomandărilor asociației actorilor, armele trebuie testate înainte de fiecare folosire.

Două surse din cadrul producției ”Rust”, ambele cu zeci de ani de experiență în industria filmului, spun că asistentul de regie Dave Halls, cel care i-a dat arma lui Baldwin spunând că este sigură, trebuia să verifice și el armele.

”Trebuia să fie ultima noastră linie de protecție, dar a eșuat. Era ultima persoană care trebuia să se uite la armă”, au adăugat acestea.

Potrivit mandatului de percheziție al șerifului din Santa Fe, Gutierrez-Reed a pus trei arme din recuzită pe un cărucior de lângă locul unde se filma scena înainte ca Halls să ia un revolver de pe cărucior și să i-l dea lui Baldwin spunând ”armă rece”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here