Victor Ponta a fugit de dezbaterea prezidențială de la Digi24 într-un mod șiret, inițial lansând fumigene, ca un elicopter urmărit de o rachetă trasă de tabăra adversă, iar imediat după și anulându-și explicit și “misiunea”.
Pe undeva, a fost ca și cum “dottore” s-a simțit din nou doctorand…
George Simion a fugit și el de aceeași dezbatere, dar cu o șiretenie aparent mai profi lucrată, pe fond însă nu mai puțin ridicolă decât cea folosită de Ponta.
George Simion și-a adus nevasta să vadă Cotroceniul pe interior, i-a livrat Elenei Lasconi un buchet de flori, a invocat rapid fantoma lui Călin Georgescu, apoi le-a întors telespectatorilor spatele și a plecat.
Galanterie de grăjdar, abordare de candidat primitiv într-o țară pe care probabil el o consideră chiar și mai primitivă.
Dezbaterile televizate cu candidații la prezidențiale sunt nu doar binevenite, ci și esențiale într-o democrație.
Oamenii din fața televizoarelor au astfel ocazia de a vedea și cântări prestațiile împricinaților – de a-i vedea și cântări cum reacționează în situații critice și în timp real; au posibilitatea de a-i vedea, fără filtre, cât de capabili sunt să creeze ei înșiși situații delicate pentru ceilalți; au bineînțeles ocazia de a identifica nuanțe în mesajele alb-negru pe care candidații le-au dat de-a lungul campaniei în ipostaze în general mai confortabile decât atunci când se află față în față.
Dintr-un motiv sau altul, Victor Ponta și George Simion au decis că fie nu au ce să le arate oamenilor, fie se tem de ceea ce le-ar putea arăta oamenilor.
Dintr-un motiv sau altul, Victor Ponta și George Simion au considerat că oamenii din fața televizoarelor nu au dreptul nici să îi privească într-un context lipsit de filtre, nici să îi cântărească după prestația în timp real, avută într-un asemenea context.
Poate că, din calculele pe care și le-au făcut alături de consultanții de campanie, Ponta și Simion au tras concluzia că ar avea de pierdut mai puțin absentând decât fiind prezenți. Și poate că chiar așa și este.
Dar dacă într-adevăr așa este, atunci oamenii din fața televizoarelor – care se așteptaseră la un show complet și la răspunsuri autentice, iar nu la un show decupat, și nici la zero răspunsuri – au acum motive realmente serioase ca atunci când se vor afla în fața urnelor să nu rateze esențialul.
Iar esențialul e simplu. Ce au avut de ascuns Ponta și Simion? Ce i-a speriat atât de rău? Cum ar putea fi ca președinți dacă în calitate doar de candidați s-au profilat ca niște bieți fugari?
Bineînțeles, percepțiile publicului cu privire la prestația fiecăruia dintre candidați, într-un context precum dezbaterile prezidențiale, au parțial și o pronunțată dimensiune subiectivă.
Dar și refuzul, mai ales unul cinic regizat, de a participa la un asemenea exercițiu are ecourile lui.
Ponta și Simion au fugit și au sfidat publicul, sperând ca asta să-i ajute.
Antonescu, Dan și Lasconi au participat, riscând ca prin prestația din timpul dezbaterii să și dezamăgească.
Într-o lume ideală, ultimii trei au câștigat luni seara puncte prin simplul fapt de a fi demonstrat un respect elementar față de public, democrație și înalta funcția pentru se află în competiție.
Într-o lume ideală, primii doi s-au descalificat brutal.
Scaunul de președinte al țării nu ar trebui să fie nici pentru fugari, nici pentru oameni care au slăbiciuni de ascuns, cu atât mai puțin pentru cinici perverși.
