Ciolacu: „Ce este important e că vom veni cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii”

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seară, după ședința coaliției, legat de scumpirea energiei, că „vom veni cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii”, astfel încât facturile populației să fie „cât mai suportabile”. El a vorbit despre un TVA de 5% pentru gigacalorie. Parlamentul a votat în iunie, în unanimitate, o lege prin care se stabilește că, din ianuarie 2022, TVA-ul pentru energia termică destinată populației va fi de 5%. 

„Ce este important este că vom veni cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii – ianuarie, februarie, martie – astfel încât să fie cât mai suportabile (facturile – n.r.)”, a declarat Marcel Ciolacu luni seară.

El a fost întrebat de jurnaliști cât va fi TVA-ul la gigacalorie.

„Să rămână 5%”, a răspuns președintele PSD.

Pe 29 iunie, Camera Deputaților a votat, în calitate de cameră decizională, Legea 196/2021 pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, lege promulgată pe 12 iulie.

Unul din articolele legii a modificat Codul fiscal prin introducerea „energiei termice destinată populației” în categoria produselor pentru care se plătește cotă redusă de 5% la TVA.

Măsura va intra în vigoare în șase luni de la promulgarea legii, adică pe 13 ianuarie 2022.

Legea a fost votată în unanimitate, cu 311 voturi, inclusiv cel al lui Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că s-a discutat în şedinţa de coaliţie şi despre o taxă de 1% din cifra de afaceri pentru companiile cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane, dar nu s-a luat nicio decizie în acest sens.

Marți va avea loc o Nouă ședința a coaliției, la ora 15.00.

Și discuțiile despre bugetul pe 2002 vor continua, președintele PSD arătându-se încrezător că acesta va fi gata până la finele anului.

„Încercăm în acest moment ca până la sfârşitul anului să avem un buget de stat. Ministrul de Finanţe a plecat mai devreme, o să vină cu anumite impacturi pe anumite măsuri şi cred că în cursul zilei de mâine, cel târziu luni, o să terminăm aceste socoteli.

El a adăugat că măsurile care sunt deja în programul de guvernare vor fi aplicate în proiectul de buget de stat şi nu se mai negociază.

„Discutăm şi implementarea, de exemplu, a radarului mărfurilor, paşii de implementare, s-ar putea în anumite zone în maximum şase luni toată lumea să funcţioneze pe factură electronică, în zonele în care exista până acum evaziune foarte mare”, a mai precizat liderul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here