Ciolacu: România nu are nevoie de un guvern minoritar

Foto: INQUAM/George Călin

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, vineri, că partidul pe care îl conduce nu va vota un guvern minoritar, transmite News.ro.

”România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar”, a spus liderul PSD, la sediul partidului şi a precizat că alegerile anticipate sunt o variantă. El a făcut un apel către partide pentru încheierea crizei politice, arătând că este cea mai gravă situaţie de la cel de-al doilea război mondial.

”Fac un apel către toate forţele politice. România, în acest moment este la cea mai mare răscruce după cel de-al doilea Război Mondial. Dacă nu înţelegem nici măcar acum cu ce avem de-a face şi care sunt aşteptările românilor, înseamnă că facem politică degeaba”, a spus Ciolacu.

El a arătat că PSD a arătat deschidere totală pentru a discuta şi cele 10 măsuri propuse şi programul de guvernare, pe o perioadă scurtă. ”Am avut şi deschiderea să venim cu un guvern de tehnocraţi, ca pe urmă să ne întoarcem la popor, la anticipate, nu ştiu ce au hotărât liberalii, şi nici nu mă interesează”, a mai afirmat preşedintele PSD.

Marcel Ciolacu a arătat că partidul rămâne consecvent şi consideră că soluţia unui guvern minoritar este o greşeală foarte mare şi PSD nu poate susţine aşa ceva.

”Când ai de-a face cu patru crize, şi economică, şi sanitară, şi socială şi politică, nu poţi trece prin aceste crize cu un guvern minoritar. Îţi trebuie un guvern stabil, cu o majoritate în Parlament”, a afirmat el.

”România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar”, a mai spus liderul PSD, el explicând că reprezintă o ”ruptură între Guvern şi Parlament”.

”Cu certitudine, PSD nu va vota un guvern minoritar”, a spus el.

Despre planurile liberalilor, Ciolacu a precizat că ”dacă există această siguranţă la PNL, înseamnă că au o majoritate deja creionată cu cei de la USR”.

Preşedintele PSD a mai spus că nu este târziu nici pentru un guvern tehnocrat.

”Nu este târziu pentru nicio variantă”, a mai spus Ciolacu, afirmând că este posibil şi să se ajungă la alergeri anticipate, ceea ce nu este ”o catastrofă”.

”Când nu se mai poate rezolva o criză, se merge la anticipate, te întorci la popor şi se dă votul, nu este niciun fel de problemă”, a mai spus Marcel Ciolacu.

PNL a decis, joi, după o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, să meargă în Parlament cu formula unui guvern minoritar PNL-UDMR, al premierului desemnat Nicolae Ciucă.

Covid a îngropat și „patriotismul” AUR-PSD. Atenție la dezgustul față de PNL-USR, altfel ne paște o criză și mai mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here