Cîțu: Agenţiile de rating au făcut distincţie între modul ticălos și cel responsabil de a administrare

Florin Citu Ludovic Orban
Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, afirmă că toate agenţiile de rating au făcut o distincţie clară între „modul iresponsabil şi ticălos prin care au fost administrate finanţele publice de socialişti şi modul precaut şi responsabil pe care l-am implementat din noiembrie 2019”. „Am înţeles avertisementul agenţiilor de rating. Le asigur că vom continua exact pe drumul pe care am pornit”, adaugă el, citat de News.ro.

Florin Cîţu a precizat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că Agenţia de rating Moody’s a păstrat rating-ul României şi a schimbat perspectiva de la stabil al negativ.

„La fel ca Standard and Poor’s şi Fitch agenţia de rating Moody’s spune două lucruri:

– finanţele României au fost administrate îngrozitor de prost în ultimii ani de guvernele socialiste (S and P – creşterea nesustenabilă a cheltuielilor din ultimii trei ani, Fitch – “poor fiscal management în recent years …despite efforts by the current administration (în power since November 2019) to improve fiscal management”)

– legea pensiilor trecută prin Parlament de Ciolacu şi PSD fară niciun fel de sursa de finanţare. Şi Moody’s, la fel că celelalte doua agenţii de rating, foloseşte legea pensiilor ca motiv principal pentru schimbarea perspectivei la negativ. Legea pensiilor adaugă la cheltuieli în buget 10 miliarde lei în 2020 şi 30 miliarde lei în 2021″, a afirmat Cîţu.

El a adaugat că actuala guvernare plăteşte „factura celor trei ani de guvernare ticăloasă şi iresponsabilă”.

„În ciuda eforturilor pe care le-am făcut din Noiembrie 2019 de a recâştiga încrederea investitorilor încă decontăm ticăloşiile şi populismele aprobate fară discernământ în ultimii trei ani de socialiştii lui Ciolacu. Acest lucru TREBUIE să fie CLAR pentru toţi romanii- ÎNCĂ plătim factura celor trei ani de guvernare ticăloasă şi iresponsabila. Daca Ciolacu şi PSD ar fi fost mai responsabili Romania se împrumută astăzi cu cel puţin 1 punct procentual mai puţin la fiecare scadenta şi economiseam sute de miloane de lei lunar. PSD ar trebui să plătească aceşti bani înapoi”, a susţinut Florin Cîţu.

Potrivit acestuia, „nu este totul pierdut”.

„Comunic zilnic cu investitorii şi pieţele internaţionale şi le garantez că voi continua să administrez finanţele românilor cu precauţie şi responsabilitate. Acest lucru s-a văzut atunci când am reuşit să împrumut sume record de pe pieţele internaţionale la cele mai mici costuri de până acum pentru România. În acelaşi timp apreciez că TOATE agenţiile de rating au făcut o distincţie CLARA intre modul iresponsabil şi ticălos prin care au fost administrate finanţele publice de socialsti şi modul precaut şi responsabil pe care l-am implementat din noiembrie 2019. Am înţeles avertisementul agenţiilor de rating. Le asigur că vom continua exact pe drumul pe care am pornit”, a spus ministrul de Finanţe.

Ei îi asigură pe români că va lua măsurile necesare în aşa fel încât să nu existe niciun fel de problemă în finanţarea deficitului şi implicit plata facturilor statului la timp, chiar şi în condiţiile în care avem aceste aprecieri din partea agenţiilor de rating.

„În plus, voi face tot ce este posibil că la următoarele evaluări ale agenţiilor de rating Romania să revină la perspectiva stabila sau chiar direct la pozitiv”, a mai susţinut Cîţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here