Comisia Europeană a susținut miercuri că pătrunderea a șase drone rusești în spațiului aerian al Republicii Moldova, în timpul atacului aerian efectuat de Rusia în noaptea de luni spre marți asupra unor ținte în Ucraina, reprezintă ‘încă o provocare deliberată’ din partea Moscovei, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.
‘Această încălcare a spațiului aerian este încă o provocare deliberată din partea Rusiei. Face parte dintr-un tipar mai amplu cu drone rusești care intră în spațiul aerian al UE la o scară și cu o imprudență fără precedent’, a afirmat un purtător de cuvânt comunitar, Anouar El Anouni, la conferința de presă zilnică a Comisiei Europene.
El a mai spus că UE va continua să sprijine Republica Moldova pentru a-și consolida capacitățile și că blocul comunitar menține o cooperare ‘foarte solidă’ cu această țară, cooperare care ‘va fi consolidată și mai mult, inclusiv prin intermediul Instrumentului European pentru Pace’ (European Peace Facility -EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuții ale statelor UE și prin care se oferă asistență militară statelor terțe, dar care a fost folosit în principal pentru furnizarea de ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia.
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a anunțat marți că l-a convocat pe ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov, pentru a-i cere ‘explicații’ după ce șase drone rusești au intrat în spațiul aerian moldovenesc.
Potrivit Ministerului Apărării de la Chișinău, respectivele drone au pătruns în spațiul spațiul aerian al Republicii Moldova în diferite puncte de-a lungul frontierei, iar una dintre ele a fost găsită prăbușită pe acoperișul unei case în raionul Florești, în nordul țării, zonă unde o localitate a fost evacuată.
Atac cu drone rusești în Zaporojie: Cel puţin 18 răniţi şi 30 de clădiri avariate














