Ucraina trebuie să accelereze reformele dacă dorește să atingă obiectivul pe care și l-a impus de a încheia procesul de aderare la Uniunea Europeană până la finalul lui 2028, indică raportul anual al Comisiei Europene cu privire la stadiul procesului de extindere cu cele zece state candidate, prezentat marți, transmite dpa, citată de Agerpres.
Raportul notează că, în pofida ‘circumstanțelor foarte dificile’ în care se află din cauza războiului cu Rusia, Ucraina a arătat ‘un angajament remarcabil față de procesul de aderare la UE în decursul ultimului an’.
Cu toate acestea, afirmă raportul, ‘tendințe negative recente, inclusiv o presiune asupra agențiilor anticorupție specializate și a societății civile, trebuie inversate în mod hotărât’.
Documentul cheamă de asemenea Kievul să accelereze ‘alinierea cu standardele UE în ce privește protecția drepturilor fundamentale, împreună cu continuarea reformelor în domeniul administrației publice și descentralizării’.
‘Continuarea progresului este necesară de asemenea în ce privește întărirea independenței, integrității, profesionalismului și eficienței în sectoarele justiției, procuraturii și forțelor de ordine, precum și în lupta împotriva crimei organizate’, se mai spune în raportul Comisiei.
Potrivit documentului, Comisia Europeană susține calendarul ambițios al Ucrainei, dar avertizează că respectarea lui va necesita accelerarea reformelor, în special în domenii cheie precum statul de drept.
Raportul a evaluat de asemenea alți candidați la aderare – Republica Moldova, Muntenegru, Albania, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord și Kosovo, dar și Turcia și Georgia, chiar dacă în aceste două cazuri procesul de aderare este blocat din cauza deficiențelor în materie de democrație și stat de drept.
Muntenegru, care a început negocierile de aderare în 2012, este considerat cel mai avansat candidat dintre cei șase din Balcanii de Vest. Negocierile de aderare cu Muntenegru s-ar putea încheia până la sfârșitul lui 2026 dacă reformelor vor continua, iar cele cu Albania până la finalul lui 2027.
‘Ele au avansat cel mai mult pe calea reformelor în ultimul an. În ritmul și calitatea actuală a reformelor, am putea să încheiem negocierile de aderare în anii următori’, a declarat comisarul european pentru extindere, slovena Marta Kos.
‘Comisia va insista pe cea mai înaltă calitate a reformelor, cu precădere în ce privește statul de drept, instituțiile democratice și libertățile fundamentale. Nu vor exista scurtături’, a subliniat ea.
Aderarea la UE necesită, însă, aprobarea și ratificarea din partea tuturor statelor membre, remarcă dpa.
Raportul Comisiei a criticat din nou Georgia și Turcia.
Georgia este descrisă drept un candidat ‘doar cu numele’, fiind invocate legi represive, ingerință politică în justiție și arestări arbitrare.
În ce privește Turcia, este evidențiată continuarea regresul în materie de drepturi ale omului și standarde ale statului de drept.
Zelenski îi cere lui Viktor Orban să nu blocheze aderarea Ucrainei la UE














