Sursa: Pixabay

Reprezentanţii companiei Antibiotice Iaşi au anunţat, marţi, că reiau producţia de Paracetamol şi Novocalmin, în regim de urgenţă, această decizie fiind luată pentru a susţine sistemul de sănătate românesc în perioada pandemiei de coronavirus.

Potrivit unui comunicat de presă, Antibiotice Iaşi a reluat fabricarea acestor produse în regim de urgenţă, în contextul în care atât Paracetamolul, cât şi Metamizolul sodic (medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, alternativă terapeutică pentru Paracetamol), au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu COVID-19.

„Suntem permanent vigilenţi la nevoile pacienţilor şi medicilor români şi ne adaptăm planurile de producţie pentru a răspunde prompt cererii de medicamente din piaţă. Antibiotice Iaşi dispune de resurse importante precum APP-uri (autorizaţii de punere pe piaţă), materii prime, know-how-ul de fabricaţie, pentru a fi capabilă în orice moment să producă şi să livreze o întreagă gamă de medicamente pentru milioane de pacienţi, inclusiv pentru tratamentul simptomatic COVID-19. Astfel, decizia de a reintroduce Paracetamolul şi Novocalminul în fabricaţie a fost luată pentru că suntem şi vom rămâne solidari faţă de sistemul medical românesc, faţă de toţi pacienţii români”, a declarat, prin intermediul comunicatului de presă, Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.

Atât Paracetamolul cât şi Metamizolul sodic fac parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de analgezice şi antipiretice. Ele ameliorează durerea şi reduc temperatura corpului în caz de febră. Metamizolul sodic este recomandat pe bază de prescripţie medicală atât în durere cât şi în combaterea febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here