Conacul din Austria al oligarhului rus Igor Şuvalov a fost ocupat de activişti

O mişcare autointitulată ”alianţa informală a activiştilor anarhişti” a ocupat, sâmbătă, un conac situat pe malul unui lac din Austria, care ar aparține oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei. 

”Miliardarul aliat al lui Putin îşi abandonase deja micul palat, întrucât se află pe lista de sancţiuni a Austriei”, spun activiștii.

Ocuparea conacului aflat pe malul lacului Attersee este un mesaj împotriva războiului, împotriva proprietăţilor miliardarilor şi ”oricărui tip de exploatare”, mai afirmă activiştii, care susţin că vor transforma vila oligarhului rus în adăpost pentru ”refugiaţi, dezertori şi persoane fără adăpost”, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Cotidianul austriac Salzburger Nachrichten a scris, marţi, că Igor Şuvalov, aflat printre cetăţenii ruşi sancţionaţi de statele occidentale după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, este proprietar al unui conac înregistrat pe o companie din Austria şi o fundaţie din Liechtenstein.

Potrivit aceluiaşi ziar, fostul vicepremier rus şi-a transferat cu câteva luni în urmă bunuri personale din Austria către Rusia, folosind un avion privat.

Igor Şuvalov, în vârstă de 55 de ani, a fost timp de 10 ani vicepremier în guvernul de la Moscova, între anii 2008 şi 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here