Geopolitica gazului are o nouă „vedetă” controversată în arena internațională, gazoductul Nord Stream 2. Experții în domeniu atrag atenția că această conductă va spori dependența Europei de gazul rusesc.
UE a ieșit – într-un fel – la contraatac. Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a dat o decizie prin care restricționează accesul grupului rus Gazprom la conducta Opal din Germania. Hotărârea CJUE este rodul presiunilor Poloniei, care a intentat un proces Comisiei Europene în legătură cu „capcana rusească” a proiectului Nord Stream 2.
În 2016, Comisia Europeană a ridicat limitele impuse cu privire la accesul concernului rus Gazprom la gazoductul Opal. Decizia, aspru criticată de mai multe state europene, permitea Rusiei să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale spre Europa, ocolind, însă, Ucraina şi Polonia.
Opal face legătura între gazoductul Nord Stream şi reţeaua de transport a gazelor naturale din Europa.
Cea mai mare companie de gaze poloneză, PGNiG SA, avertiza în 2016 că CE era un privilegiu oferit Gazpromului.
Acum, CJUE apreciază că decizia Comisiei Europene „a fost adoptată încălcând principiul solidarităţii energetice”.
Ce urmează după verdictul Curții Europene de Justiție? Gigantul Gazprom va trebui să permită şi altor furnizori să utilizeze capacitatea gazoductului Opal conform „reglementărilor pieţei din UE” pentru a asigura accesul nediscriminatoriu al tuturor companiilor de gaze.
Înapoi la Ostpolitik
Nord Stream 2 ascunde, de fapt, o strategie a Kremlinului de a diviza Europa, se arată într-un raport al Center for European Policy Analysis (CEPA), elaborat de Alan Riley, expert în politici energetice.
Germania a fost unul dintre suporterii categorici ai Nord Stream 2. Dar Opal face din Germania și cea mai vulnerabilă țintă a Moscovei, se mai precizează în raport.
„Izolați și îmbogățiți Germania”, astfel ar putea fi descrisă strategia Kremlinului în semăna o diviziune în rândul celei mai puternice economii din UE.
„Rusia a folosit NS2 pentru a izola și diviza Germania de restul UE, folosind mai multe pârghii istorice și comerciale de influență”, subliniază Alan Riley.
O astfel de „pârghie istorică” este reșaparea unei tactici din perioada Zidului Berlinului. Mai precis, creația politică a fostului cancelar al Republicii Federale Germane (RFG) între 1969 și 1974, Willy Brandt. Este vorba despre celebrul „Ostpolitik”, un set de politici care s-au concentrat pe normalizarea relațiilor prin comerț cu Uniunea Sovietică și satelitul ei est-german.
„Popularitatea NS2 în interiorul SPD (Partidul Social-Democrat German – n.r.) are la bază această tradiție Ostpolitik. Cu toate astea, Brandt avea de-a face cu o putere conservatoare liniștită în URSS, așa că politicile Ostpolitik aveau sens. Astăzi, Kremlinul caută să răstoarne ordinea existentă de după sfârșitul Războiului Rece. Prin urmare, perspectivele de reușită ale Ostpolitik sunt limitate. Pericolul este că Moscova ar putea lua ceea ce Berlinul are de oferit, iar apoi va trece la pretenții și mai extinse”, este de părere expertul CEPA.
Nord Stream 2 caută să transforme Germania într-o „poartă de acces a gazului rusesc în Europa”. Principalul beneficiu al Berlinului dintr-un „pact” cu Rusia este acela că Germania ar putea deveni un „hub de distribuție și de tranzacționare” a gazului în Europa, ceea ce ar avea un impact pozitiv la nivelul economiei germane, se mai arată în raport.
Dar acest avantaj ar veni la pachet cu tensionarea relațiilor cu statele Europei Centrale, în special cu Polonia, atrage atenția Alan Riley. Calculul este simplu: „Gazprom va vrea să balanseze prețurile mai mici oferite Germaniei cu prețuri mai mari în altă parte”, în speță în Europa Centrală, precizează expertul.
