Congresul PPE | Iohannis: Tendinţele naţionaliste revizioniste – provocarea care iese în evidenţă în prezent

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la Congresul PPE, că dintre toate provocările cu care ne confruntăm în prezent una iese în evidenţă şi poate avea o repercusiune toxică asupra temeliei proiectului european – tendinţele naţionaliste revizioniste care se manifestă din ce în ce mai virulent în Europa, relatează Agerpres.ro.

„Dintre toate provocările cu care ne confruntăm astăzi una iese în evidenţă, pentru că poate avea o repercusiune toxică asupra temeliei proiectului european, şi mă refer la tendinţele naţionaliste revizioniste care, din păcate, se manifestă din ce în ce mai virulent pe continentul nostru. Până la urmă ce înseamnă Uniunea Europeană? 27 de state care au aderat în mod voluntar şi din proprie convingere la un set de principii. Noi împărţim aceleaşi valori şi vrem să protejăm nivelul de bunăstare pe care l-am atins graţie proiectului european. Uniunea Europeană este atractivă tocmai pentru că valorile sale de bază permit o viaţă cu un standard foarte înalt şi facilitează acest lucru”, a declarat Klaus Iohannis, în discursul susţinut la Congresul Popularilor Europeni, desfăşurat la Bucureşti.

Şeful statului a arătat că există persoane care doresc ca proiectul european să eşueze, iar campania pentru Parlamentul European „va fi atacată de tot felul de promisiuni şi oferte”.

„Puteţi să îi întrebaţi direct care este alternativa la proiectul care a adus 50 de ani de pace şi prosperitate pe continentul nostru şi veţi vedea imediat cum se destramă întregul lor eşafodaj, pentru că alternativa acestor persoane gălăgioase, foarte vocale, este una sumbră, a resentimentelor şi a unui egoism naţional, care a provocat dezastre umanitare, conflicte şi războaie europene fratricide. Vă îndemn să folosiţi campania pentru alegerile europene ca un prilej de revigorare a liberalismului în faţa autocraţiilor care îngrădesc drepturile fundamentale ale omului. O comunicare mai bună a avantajelor statutului de membru al Uniunii Europene este esenţială pentru a contracara dezinformarea şi manipularea. Trebuie să ne asigurăm că cetăţenii noştri sunt conştienţi de beneficiile incontestabile pe care le aduce apartenenţa la acest proiect remarcabil”, a punctat Klaus Iohannis.

Congresul PPE | Ursula von der Leyen, aleasă candidat pentru șefia Comisiei Europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here