Coroana britanică | Starea de spirit de pe ținuturile noului rege

Sursa: Facebook

<< Pe parcursul lungii sale domnii, Elisabeta a II-a a servit ca șef de stat pentru 32 de țări, majoritatea colonii. La moartea ei, mai avea acest statut doar pentru 15. În viața majorității supușilor care i-au mai rămas, regina avusese o simplă prezență ceremonială. Chipul ei apărea pe bancnote și monede; s-a întâlnit cu prim-miniștrii; parlamentele au fost deschise în numele ei. Dar pe măsură ce regele Charles al III-lea preia tronul de la mama sa, pentru unele dintre cele 15 ținuturi rămase, chiar și această interacțiune limitată poate fi prea mult>>, notează The Economist

<< Mulți consideră menținerea legăturilor cu monarhul Marii Britanii ca pe un anacronism colonial. „A sosit timpul să lăsăm pe deplin trecutul nostru colonial în urmă”, a declarat Mia Mottley, prim-ministrul din Barbados, în septembrie 2020. În noiembrie 2020, țara ei a înlocuit regina ca șef de stat cu Dame Sandra Mason, anterior guvernator general al insulei. Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, a spus că se așteaptă ca țara ei să devină o republică „în timpul vieții mele”. Înainte de Barbados, ultima țară care a rupt legăturile cu monarhia britanică fusese Mauritius, în 1992. Moartea reginei oferă și altora o oportunitate de a crea ruptura într-un mod diplomatic, de bun gust.

Australia este un caz deosebit de interesant. Dominația, la nivel teoretic, a monarhului britanic asupra treburilor sale naționale a părut mult timp anacronică. În 1975, un impas între Camera Reprezentanților și Senat a creat o criză națională. Pentru a o încheia, Sir John Kerr, guvernatorul general sau reprezentantul reginei a demis personal guvernul laburist. Susținătorii laburiștilor erau tulburați; în 1977, Sir John a trebuit să demisioneze după ce a suportat doi ani de proteste și critici.

Actul său rămâne unul dintre cele mai controversate și mai disputate momente din istoria Australiei. Sir John a spus că a informat Palatul Buckingham despre decizia sa doar după ce o luase. Dar în 2020, Jenny Hocking, un istoric australian, a obținut documente de la palat care arătau că secretarul privat al reginei, Martin Charteris, îi spusese în prealabil lui Sir John că are puterea de a demite guvernul. Alte documente au arătat că Prințul Charles i-a scris lui Sir John după demitere, spunând că „ceea ce ai făcut anul trecut a fost corect și lucrul curajos de făcut”.

Lansarea ziarelor a provocat o furtună. Amintirea că, cel puțin până de curând, monarhia Marii Britanii a exercitat o influență considerabilă asupra politicii australiene a revigorat republicanismul din țară. Și cu Charles, acum rege al Australiei, mulți dintre cetățenii săi se vor întreba dacă acesta este momentul să renunțe la monarhie. Sondajele arată că aproximativ o treime dintre australieni ar sprijini o republică. Mai puțini australieni au astăzi legături cu Marea Britanie decât în ​​anii 1960 și 1970, când aceasta era încă sursa principală de noi imigranți; mai mulți sunt conștienți de enormitățile impuse indigenilor australieni de colonialismul britanic. Hocking, activistă republicană și istoric, spune că înlocuirea monarhiei ar fi „punctul final evident al aranjamentului nostru postcolonial” cu Marea Britanie.

Dar evadarea este mai ușor de spus decât de făcut. Trecerea la republică ar necesita un referendum care să fie adoptat cu majorități nu numai la nivel național, ci și în cel puțin patru dintre cele șase state federale ale Australiei. Moțiunea ar trebui să propună și un șef de stat alternativ, cum ar fi un președinte, ales sau numit. În 1999, în ciuda sondajului pro-republican, un referendum a eșuat cu zece puncte procentuale din cauza, parțial, a divizărilor în rândul mișcării republicane în privința alternativei pentru care să-și exprime sprijinul.

Și Canada ar putea decide să renunțe la monarhie. Dar obstacolul de a scăpa de Charles este chiar mai mare decât în ​​Australia. În loc de un referendum, Canada cere „consimțământul unanim”: adică o majoritate a Camerei Comunelor, a Senatului și a tuturor celor zece legislative provinciale. Emmett Macfarlane, politolog la Universitatea din Waterloo, subliniază că niciun amendament constituțional propus nu a trecut vreodată de un nivel atât de înalt. „Ironia este că cel mai probabil mod în care Canada să abolească monarhia ar fi ca Regatul Unit să o facă”, spune el.

Unele locuri sunt mai puțin stricte. În Noua Zeelandă, un act al parlamentului ar fi suficient pentru a elimina monarhia. Dar în ciuda convingerii ei că monarhia nu va dura toată viața, anul trecut Ardern a spus că nu a „simțit încă dorința neozeelandezilor pentru o schimbare semnificativă a aranjamentelor noastre constituționale”. Multe țări din Caraibe ar putea deveni republicane și fără referendum. Cu toate acestea, în trecut, mai multe nu și-au îndeplinit promisiunile de a face acest lucru. O serie de prim-miniștri jamaicani au anunțat planuri zadarnice de a înlătura regina. Un referendum în St Vincent și Grenadine, în 2009, a eșuat. Încercarea de succes a Barbadosului fusese precedată de una eșuată, în 2008. Mai multe teritorii din Caraibe se bazează în continuare pe consiliul privat, o instanță care îl consiliază pe monarh, drept instanță supremă. Schimbarea asta e o altă provocare dificilă pentru republicani.

În cele din urmă, regele Charles al III-lea poate continua să domnească peste mai multe locuri, pur și simplu din cauza inerției. Monarhia modernă nu este la fel de populară ca odinioară, dar nici nu este luată în nume de rău la scară largă. În multe locuri, anumiți politicieni ar putea dori să scape de ea; acum, când coroana trece de la Elisabeta la Charles, ar trebui să fie momentul lor. Dar multe țări au probleme mult mai presante decât regele Charles. >>

GALERIE FOTO-VIDEO | Regele Charles, un mare prieten și un vizitator frecvent al României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here