Cosette Chichirău anunță că a fost desemnată candidatul USR la Primăria Iași

Sursa foto: Facebook

Cosette Chichirău, președintele USR Iași, anunță că a fost desemnată să candideze din partea formațiunii politice la Primăria Iași. Candidatul unic al USR PLUS va fi stabilit, însă, în urma unor dezbateri și va fi anunțat în jurul datei de 15 februarie. Aceasta a subliniat că Iașiul are nevoie de investiții la nivel universitar, institute de cercetare, în școli și grădinițe, spunând că actualul primar Mihai Chirică ”este mai mult un fel de director de salubritate”.


Eu personal îmi propun să fiu viitorul primar al Iaşiului. Vreau să colaborez cu viitorii consilieri locali şi judeţeni. (…) Pentru municipiu priorităţile sunt cele pe care cetăţenii ni le spun. Avem nevoie să reducem poluarea, să reducem haosul urban, din cauza faptului că nu avem nici până acum un Plan Urbanistic General aprobat. Vrem să avem un oraş în care să ne simţim în siguranţă, pentru că Poliţia locală este acolo unde trebuie să fie şi nu doar pe statele de plată. Vrem să facem investiţii în educaţie. (…) Trebuie să facem investiţii atât la nivel universitar şi institute de cercetare, dar şi în şcoli şi grădiniţe, lucru care nu s-a întâmplat pentru că primarul actual este mai mult un fel de director de salubritate. (…) Probabil că oamenii care au fost până acum în administraţie au fost mai interesaţi de amante şi vile decât de interesele cetăţenilor„, a susţinut ea.


Următorul pas în alegerea candidatului unic va fi o discuție pe baza proiectelor.


Potrivit liderului USR Iași, în prima fază va exista o negociere între USR și PLUS, iar dacă în urma discuției și a proiectelor va rezulta candidatul unic, va fi anunțat, dacă nu vor continua dezbaterile.


Candidatul unic al Alianței USR PLUS la Primăria Iași va fi anunțat la mijlocul lunii februarie.
Sâmbătă, liderul PLUS, Dacian Cioloș, a anunțat că Liviu Iolu este candidatul formațiunii la Primăria Iași.

Cosette Chichirău s-a întors în ţară după 16 ani petrecuţi în Statele Unite şi vrea să le arate românilor că politicienii nu-s toţi „la fel”. Peste Ocean n-a stat degeaba: a obţinut un doctorat în finanţe la Universitatea din Massachusetts în 2007 şi a lucrat timp de zece ani în industria financiară americană.

Cosette Chichirău a denunțat în mod constant neregulile din USR, partidul condus de Dan Barna, pe care, în toamna anului trecut, l-a acuzat de fraudarea alegerilor din interiorul formațiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here