Deputata USR Cristina Iurișniți care și-a pozat buletinul de vot și a postat fotografia pe Facebook a fost amendată cu 2.000 de lei.

„Am analizat plângerea formulată împotriva postării făcute de doamna Cristina Iurișniți și am dispus înlăturarea de pe rețeaua de socializare a buletinului de vot postat de doamna Iurișniți. Am sesizat Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale”, a declarat președintele Biroului Electoral Județean, judecătorul Reghina Berari, citat de Mediafax.

Între timp, Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud s-a autosesizat și a stabilit că deputatul USR nu a respectat legea electorală și a continuat campania, dându-i o amendă de 2.000 de lei.

„În acest caz a fost aplicată o amendă pentru continuarea propagandei electorale. Este vorba de o amendă în valoare de 2.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița Năsăud, Crina Sîrb.
Deputata USR Cristina Iurişniţi a fost reclamată duminică la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud, după ce şi-a fotografiat buletinul de vot pe care aplicase ştampila şi a postat acea fotografie pe Facebook. Ulterior, ea a șters acea postare și și-a cerut scuze, spunând că într-un moment de „euforie” și-a făcut public votul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here