Crunta înapoiere a Rusiei în domeniul cipurilor. Prețul suveranității autentice: 20 de ani și un trilion de ruble

Sursa: Emin Geafarov / Kommersant

Deși în Federația Rusă se produce o gamă critică de microcipuri, actualele capacități de producție ale țării nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea nici măcar la nivel de bază, reiese, scrie Kommersant, care citează raportul companiei de consultanță strategică, Iakov și partenerii. Pentru a obține suveranitatea în domeniul microelectronică, Federația Rusă are nevoie de investiții în valoare de 400-500 de miliarde de ruble până în 2030, ceea ce ar permite extinderea producției de microcipuri în țară într-un volum care să compenseze deficitul existent în industrie. Conform estimărilor, în prezent cererea industrială este de peste trei ori mai mare decât volumul real al producției.

Astfel, Kommersant a consultat raportul „Microelectronica rusă: de la deficit la independența tehnologică”, întocmit de experții de la Iakov și partenerii (companie din care fac parte și ex-parteneri Mckinsey din Federația Rusă). Potrivit documentului, în prezent ponderea Federației Ruse în volumul mondial de producție este sub 1%. Totuși, aceștia consideră că investiții de 400-500 de miliarde de ruble pot permite extinderea producției la un volum suficient și compensa penuria acută din industrie. Kommersant subliniază că aceasta este prima estimare de asemenea tip, făcută de un actor non-statal, și este semnificativ mai mică decât estimările de stat anterioare, care indicau un necesar investițional de 1-2 trilioane de ruble de-a lungul mai multor ani.

Peste 70% din capacitatea existentă pentru producția de microcipuri nu a fost pusă în funcțiune – o mișcare care ar putea ajuta la eliminarea aproape complet a deficitului. Capacitatea potențială de producție a echipamentelor pentru producția de cipuri la nivel de bază (>90 nm) în Federația Rusă este de 26.000 de plăci pe lună, în timp ce capacitatea efectiv utilizată face posibilă producerea a doar 8.000.

Potrivit Yakov și partenerii, în următorii cinci ani cererea totală de cipuri în Federația Rusă se poate dubla și ajunge la 60.000 de plăci pe lună, iar în 2030-2035 dincolo de pragul de 100.000-150.000 de plăci.

Încercările anterioare de rezolvare a problemelor prin promovarea achizițiilor publice au fost în mare parte nereușite.

Potrivit Kommersant, pentru Rusia una dintre provocări o reprezintă lipsa echipamentelor fotolitografice proprii și a producției de plachete de siliciu în țară. Raportul Iacov și partenerii vede o singură soluție de atenuare a deficitului acut: punerea în funcțiune a capacităților inactive și asigurarea importului de echipamente din țările prietenoase, inclusiv luarea în considerare a achiziționării de echipamente uzate de la producătorii din Asia de Sud-Est. Cooperarea cu țările din Asia de Sud-Est i-ar permite Rusiei să lanseze producția de microcircuite din segmentul de bază undeva la începutul anilor 2027-2028 și, până în 2030, să satisfacă pe deplin cererea de nomenclatură critică.

Așadar, investiția totală pentru extinderea producției locale și subvenționarea cercetării și dezvoltării, pe segmentul cipurilor de bază, se poate ridica la aproximativ 400-500 de miliarde de ruble. Însă pentru ca Rusia să facă pasul spre dezvoltarea propriilor competențe și unități de producție pe segmentul microcipurilor moderne, până în 2040, va fi nevoie de o injecție suplimentară de 300 de miliarde de ruble.

La Moscova, șocul retragerii ruse din Herson a fost uriaș. O dovedesc din plin reacțiile televiziunilor și a bloggerilor militari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here