Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii, a afirmat marți că se așteaptă la o flexibilizare a pozițiilor, apreciind că, în situația politică actuală, ‘Ilie Bolojan nu mai poate fi premier’, potrivit Agerpres.ro.
‘Noi credem că, vă spun, când vorbim de un guvern majoritar și de refacerea fostei coaliții sau refacerea parțială a fostei coaliții, există un element foarte important pe care aș dori să-l enunț. Este evident, și așteptăm o flexibilizare a pozițiilor, dar este evident că altă aritmetică nu există în acest Parlament. Nu există altă aritmetică iar cred că este evident în această situație că domnul Bolojan nu mai poate fi premier. Nu mai poate fi premier. Și atunci, o flexibilizare ar însemna ca și PNL să devină pe această latură un pic, să fie mai flexibil, și să vedem dacă putem avea un guvern minoritar PNL, USR, UDMR și, eventual, sprijinit și de Partidul Social Democrat sau refacem vechea coaliție. Dar credem că numai prin dialog putem ajunge la aceste soluții. Și aici, când s-a creat această situație, cred că principala problemă a fost o lipsă de dialog din partea actorilor politici care au luat decizia de a ajunge în această situație’, a declarat Csoma Botond la finalul unei ședințe a Consiliului Permanent al UDMR.
Întrebat dacă renunțarea la Ilie Bolojan ar fi o soluție care ar debloca această situație, Csoma Botond a răspuns: ‘Eu cred că ar fi o soluție și totuși trebuie să avem un Guvern. Nu putem să mergem cu un Guvern interimar cu atribuții foarte puține până în septembrie. Trebuie să avem un Guvern cât mai repede’.
El a adăugat că UDMR nu vrea să dea lecții PNL, dar Ilie Bolojan nu mai poate ajunge premier.
‘Eu nu vreau, eu nu-mi permit sau UDMR nu-și permite să facem asemenea mesaje sau să dăm noi indicații Partidului Național Liberal. Dar credem cu tărie că există o situație politică în care, după analiza noastră, umilă, credem că domnul Bolojan nu mai poate ajunge premierul acestei țări și atunci trebuie să vedem ce soluții alternative ar exista și să refacem coaliția’, a subliniat deputatul UDMR.
Întrebat dacă ar trebui să existe noi consultări pentru desemnarea unui premier care să aibă sprijin politic, el a spus: ‘Acum
cred că avem un premier desemnat. Dacă domnul Veștea ia decizia să renunțe la mandat, atunci sigur că ar trebui să avem noi discuții la Palatul Cotroceni’.
De altfel, el a arătat că în ședința de marți în care UDMR a decis să nu participe la guvernare s-a făcut ‘analiza lipsei dialogului’, dialog care ar trebui reconstruit.
‘Și am constatat că a lipsit cu desăvârșire acest dialog pe eșichierul politic din ambele părți, să spun așa, și credem că ar trebui să reconstruim dialogul. Nu ne-am uitat spre trecut, vă spun sincer, am încercat să ne uităm și să luăm această decizie cu gândul la viitor’, a susținut Csoma Botond.
Potrivit acestuia, ar trebui luată cât mai rapid o decizie politică.
‘Ar trebuie să luăm o decizie politică cât mai rapid, să avem un Guvern cu atribuții depline. Și, sigur, trebuie să ne așezăm la masă și să avem un dialog cu partidele din fosta coaliție, cu domnul președinte Nicușor Dan, cu toate părțile implicate în această situație’, a punctat el.










