Intră în vigoare primul cadru de reglementare al UE destinat să protejeze independenţa şi pluralismul mass-media

Sursa: Pixabay

Legea europeană privind libertatea mass-mediei, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independenţa şi pluralismul mass-media, a intrat marţi în vigoare, a anunţat Comisia Europeană, informează Agerpres.

Acest nou act legislativ prevede garanţii împotriva interferenţelor politice în deciziile editoriale şi împotriva supravegherii jurnaliştilor. Legea garantează funcţionarea mai uşoară a mass-mediei pe piaţa internă şi online. De asemenea, regulamentul urmăreşte să asigure independenţa şi finanţarea stabilă a serviciilor publice mass-media, precum şi transparenţa privind proprietatea asupra mass-mediei şi alocarea cheltuielilor cu publicitatea de stat.

„Pentru prima dată, UE dispune de un act legislativ care protejează libertatea mass-mediei. UE este conştientă de faptul că jurnaliştii au un rol esenţial pentru democraţie şi că trebuie protejaţi. Solicit statelor membre să pună cât mai repede în aplicare noile norme”, a declarat vicepreşedinta pentru valori şi transparenţă Comisiei Europene, Vera Jourova.

La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a amintit că „societăţile din domeniul mass-mediei au un rol vital în cadrul democraţiilor noastre, dar se confruntă cu o scădere a veniturilor, cu ameninţări la adresa libertăţii şi a pluralismului mass-mediei şi cu norme naţionale diferite, neuniforme”.

„Datorită Legii europene privind libertatea mass-mediei, societăţile din domeniul mass-mediei vor beneficia de garanţii comune la nivelul UE, prin care se asigură o pluralitate a vocilor, şi vor putea fructifica mai bine oportunităţile legate de funcţionarea pe piaţa noastră unică fără nicio interferenţă, privată sau publică”, a explicat comisarul european.

Propus de Comisie în septembrie 2022, acest regulament instituie mai multe măsuri de protecţie a dreptului la pluralitatea mass-mediei, care au devenit aplicabile după 6 luni.

Uniunea Europeană a adoptat prima sa legislaţie împotriva violenţelor la adresa femeilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here