Pe măsură ce războiul dintre SUA și Israel cu Iranul intră în a doua lună fără o strategie clară de ieșire, Rusia a apărut ca unul dintre beneficiarii net ai conflictului. Pe lângă faptul că i-a adus Kremlinului un câștig financiar vital și neașteptat, datorită creșterii vertiginoase a prețurilor petrolului brut, războiul a făcut, de asemenea, ca negocierea unei rezolvări pașnice în Ucraina să devină o prioritate și mai mică pentru președintele SUA, Donald Trump, decât fusese înainte, notează Novaia Gazeta Europa.
<< Deși această schimbare bruscă a soartei Rusiei a fost muzică pentru urechile propagandiștilor ruși, care își fac cel mai bine treaba atunci când instabilitatea globală și opinia occidentală fracturată permit narativelor lor să prospere, reacția față de războiul împotriva Iranului a variat enorm în peisajul mai larg al mass-media rusești.
La patru săptămâni de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, Novaia Gazeta Europa explorează modul în care propagandiștii și provocatorii ruși au reacționat la cele patru niveluri diferite ale piramidei informaționale a Kremlinului.
Echilibrul delicat
Deloc surprinzător, portavocile Kremlinului au criticat deschis războiul din Iran, prezentând atacurile drept intervenționism occidental, o nemulțumire veche a Rusiei, și descriindu-le ca fiind nejustificate și contraproductive. Cu toate acestea, Kremlinul a fost atent să evite orice critică directă la adresa lui Trump.
La scurt timp după ce a început războiul, Vladimir Putin a condamnat asasinarea ayatollahului Ali Khamenei drept o „ucidere cinică” și și-a exprimat „sprijinul neclintit” al Rusiei pentru Iran, precum și solidaritatea cu eforturile sale de a „rezista agresiunii armate”.
Însă pe 9 martie, Putin și Trump au avut o convorbire telefonică „francă și constructivă”, în cadrul căreia Putin ar fi cerut doar o soluționare diplomatică rapidă a războiului. Contradicția termenilor pare să indice că Rusia se află într-o poziție incomodă, între susținerea unui aliat-cheie și menținerea favorurilor Casei Albe.
În loc să-l critice direct pe Trump, Kremlinul a preferat să integreze războiul din Iran în narațiuni mai vechi și mai ample despre instabilitatea occidentală și agresiunea nejustificată. Într-un interviu din 8 martie, Putin a afirmat că situația actuală este vina „greșelilor sistematice” ale țărilor occidentale și a comparat, fără temei, atacul asupra Iranului cu Euromaidanul din Ucraina, pe care Rusia îl consideră demult un puci susținut de Occident.
Prin menținerea unor relații amicale cu Trump, Putin speră să se asigure că președintele SUA va continua să privească favorabil cererile teritoriale ale Rusiei în Ucraina și, poate, chiar să relaxeze mai mult sancțiunile impuse Moscovei. În același timp, Kremlinul speră să se poziționeze ca un mediator stabil și neutru, în criză, parte a strategiei sale mai ample de proiecție a puterii.
Acest lucru este vizibil și în modul în care Kremlinul se prezintă ca furnizor de energie de încredere într-o perioadă de turbulență, ceea ce se încadrează în narațiunea binecunoscută că rezervele de petrol și gaze ale Rusiei sunt vitale pentru securitatea energetică globală. Acum, acestea sunt legitimizate și prin decizia Casei Albe de a ridica sancțiuni asupra unor cantități de petrol rusesc — o mișcare pe care Trezoreria SUA susține că nu va aduce Kremlinului venituri semnificative, dar care va consolida narațiunile propagandistice ale Kremlinului.
Narațiuni familiare
În peisajul mediatic tradițional al Rusiei, reacțiile la război s-au concentrat, în mod similar, pe amplificarea beneficiilor economice și strategice percepute ale războiului, pentru Rusia. Cu toate astea, spre deosebire de canalele oficiale ale Kremlinului, principalele mass-media din Rusia au fost mai mult decât dispuse să îl critice direct pe Trump. De fapt, o mare parte din criticile aduse războiului SUA împotriva Iranului, apărute în mass-media de stat din Rusia, prezintă o asemănare izbitoare cu cele publicate de instituțiile de presă occidentale și se concentrează pe aparenta lipsă de strategie coerentă a lui Trump, pe obiectivele de război vagi și pe mesajele sale confuze.
„Să scrii despre «strategia lui Trump în conflictul cu Iran» este ridicol”, scria Moskovski Komsomoleț pe 16 martie; „Trump improvizează pe parcurs, oscilează constant de la o extremă la alta și face declarații fără încetare, fiecare dintre ele anulând-o pe cea precedentă”.
Doar două zile mai târziu, Izvestia a scris că, în ciuda afirmațiilor lui Trump privind o campanie rapidă, „conflictul cu Iranul se prelungește, iar obiectivele-cheie rămân neîndeplinite.”
Faptul că aceste critici ar fi putut fi la fel de bine publicate în Occident arată că, în prezent, mass-media rusă nu simte nevoia să interpreteze evenimentele în favoarea narațiunilor propagandistice ale Kremlinului, deoarece președinția haotică a lui Trump a făcut deja acest lucru pentru ei.
Pe de altă parte, unii analiști ruși au dezvoltat o linie de atac mai țintită împotriva SUA, acuzând-o că poartă negocieri îndelungate cu Iranul doar ca paravan, în timp ce se pregătește pentru noi atacuri.
Într-un fel, această versiune a evenimentelor contrazice ideea că Trump este un actor instabil și incompetent, dar rămâne importantă, deoarece susține narațiuni care alimentează neîncrederea și frica populară față de agresiunea SUA și NATO — un element-cheie al justificării Rusiei pentru invadarea ilegală a Ucrainei.
E de prisos să adaugi că analiștii ruși care se autocenzurează omit paralelele care ar putea fi foarte bine trasate cu propriul război al lui Putin din Ucraina, aflat acum în al cincilea an și departe de a fi un exemplu de succes moral sau strategic. Într-adevăr, Kievul a acuzat Rusia în repetate rânduri că aplică o strategie identică acolo, convocând runde nesfârșite de negocieri de pace în timp ce distruge infrastructura țării prin atacuri cu drone și rachete.
Dar această paralelă nu este neapărat problematică pentru Kremlin, care și-a arătat deja confortul în pe fundalul unor contradicții flagrante. Pentru Rusia, asemănarea importantă între războaiele din Ucraina și Iran nu este că ambele au eșuat în mod egal, ci că Trump creează o nouă ordine mondială în care astfel de atacuri și invazii devin normalizate.
Escaladarea în camera de ecou
Cele mai extreme puncte de vedere pro-ruse se regăsesc la televiziunea de stat și pe canalele semi-oficiale și informale de pe Telegram, unde reacțiile la războiul din Iran au căpătat un caracter mult mai inflamator.
De exemplu, atacurile SUA-Israel asupra Iranului sunt prezentate ca parte a unui conflict global mai larg, în care „operațiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina este un alt punct central. Canalele Telegram pro-Kremlin au fost rapide în a acuza Ucraina de complicitate la războiul SUA împotriva Iranului pentru că ar fi furnizat tehnologie anti-dronă aliaților americani din Golf.
Vladimir Soloviov, cel mai cunoscut propagandist TV din Rusia, a prezentat războiul din Iran ca un apel direct la arme pentru ca Rusia să lovească Occidentul, într-o manevră de așa-zisă autoapărare. „Situația actuală este incredibil de periculoasă”, le-a spus el milioanelor de telespectatori ai emisiunii sale de seară, pe 22 martie: „Diplomația nu mai există, din păcate este moartă … A venit vremea acțiunilor teribile”.
Concluzii similare au fost trase de canale rusești pro‑război de pe Telegram, cum este popularul Dva Maiora, care pe 28 martie a elogiat disponibilitatea Iranului de a „lovi ținte din orice țară pe care o poate atinge” și a făcut apel la Rusia să adopte o abordare similară în Europa de Est.
Reacțiile de acest nivel, la situația din Orientul Mijlociu, se adâncesc adesea în teorii ale conspirației, cum ar fi presupusa implicare a rețelei de trafic de minori a lui Jeffrey Epstein într‑un atac american asupra unei școli de fete din Iran. Cu un iz antisemit, canalele pro‑război de pe Telegram au început să se refere la alianța SUA‑Israel drept „Coaliția Epstein”, alimentând narațiuni rusești mai insidioase despre „prăbușirea morală” a Occidentului.
Peisajul ultra‑naționalist extrem al rețelelor sociale ruse nu preia direct directivele Kremlinului, iar unii comentatori de extremă dreapta chiar au criticat eșecul Rusiei de a sări în ajutorul Iranului. În schimb, Moscova a creat cu grijă un ecosistem mediatic în care pare că diverse puncte de vedere coexistă, asigurându-se totodată că opinia publică rămâne, în general, favorabilă regimului.
Cu cât o narațiune este mai îndepărtată de Kremlin, cu atât devine mai departe de realitatea obiectivă. Totuși, aceste canale sunt adesea cele mai eficace instrumente de influență ale Kremlinului, exploatând fărâme de adevăr (faptele materiale din cazul Epstein, legătura geopolitică dintre Ucraina și Iran) pentru a împinge limitele faptelor acceptate către versiuni alternative ale realității.
Dezinformare în străinătate
Ultimul nivel al strategiei informaționale a Rusiei se referă la răspândirea narațiunilor Kremlinului în străinătate, parte a ceea ce analiștii numesc manipulări și interferențe informaționale externe (FIMI). Spre deosebire de propaganda rusă destinată publicului intern, aceasta se bazează în principal pe răspândirea de povești fabricate pe platformele populare de social media din Vest.
Pe 13 martie, grupul de monitorizare a dezinformării din cadrul UE, EUvsDisinfo, a identificat trei știri propagate de agregatori ruși de la începutul conflictului din Iran, care, potrivit acestuia, s-au concentrat pe „deturnarea responsabilității către Ucraina și prezentarea Regatului Unit și a Uniunii Europene drept factori de escaladare”.
O știre susținea că Kievul ar urma să organizeze o „provocare” pentru a recâștiga atenția Occidentului și pentru a împiedica redirecționarea ajutorului militar occidental către Orientul Mijlociu. Alta, propagată printr-o relatare în mod fals atribuită Euronews, susținea că rachete iraniene ar fi avariat o reședință de lux din Dubai aparținând unui oficial de rang înalt din armata ucraineană, alimentând o narațiune menită să submineze sprijinul occidental pentru Kiev prin prezentarea instituțiilor ucrainene drept endemic corupte.
O analiză anterioară, realizată de grupul olandez de combatere a amenințărilor cibernetice SecAlliance, a identificat alte opt clipuri video false, circulate de o rețea rusă FIMI în prima săptămână a conflictului din Iran. Acestea conțineau o varietate de dezinformări legate de situația din Orientul Mijlociu, despre care grupul a spus că urmăreau „subminarea guvernelor occidentale, afectarea reputației Ucrainei și tensionarea relațiilor sociale în Europa”, adaptând din nou narațiuni rusești consacrate la noile realități.
SecAlliance a subliniat, de asemenea, viteza și eficiența cu care rețelele rusești de dezinformare și-au adaptat conținutul la atacurile asupra Iranului, care, potrivit tuturor relatărilor, i-au luat prin surprindere pe strategiștii Kremlinului. La toate nivelurile operațiunii sale, ecosistemul informațional al Kremlinului a demonstrat că poate fi „activat rapid și redirecționat pentru a exploata evenimentele globale în desfășurare”, a concluzionat SecAlliance.
E pluribus unum
Moscova a înțeles demult că poate beneficia de pe urma haosului din spațiul informațional, motiv pentru care narațiunile pe care le promovează în afara Rusiei nu urmăresc coerența, ci perturbarea și destabilizarea.
În multe privințe, răspunsul propagandiștilor ruși la războiul din Iran oglindește ceea ce a fost dezvoltat în ultimele decenii, cu aceleași tipare și linii narative pur și simplu ajustate în funcție de evenimentele globale. Ceea ce este însă deosebit de izbitor de data aceasta e faptul că administrația Trump a făcut sarcina propagandiștilor ruși mult mai ușoară.
La cel mai înalt nivel, Trump părea mai mult decât dispus să fie curtat de Putin, în timp ce alte voci ale Kremlinului exploatează războiul său pentru propriile scopuri. Între timp, haosul pe care Trump l-a semănat printre aliații săi din NATO permite mass-mediei tradiționale ruse să relateze critici reale la adresa modului de desfășurare a războiului și asupra fragmentării opiniei în Occident.
Cel mai îngrijorător este faptul că strategia copleșitoare și contradictorie de comunicare a campaniilor pro-Rusia de pe social media și de dezinformare seamănă foarte mult cu modul haotic și manipulator în care a doua administrație Trump își transmite propriile mesaje. Cel puțin, aceasta a oferit un teren fertil pentru ca prima să înrădăcineze. >>
