Cum a vrut Ion Iliescu să ia dreptul românilor de a-și mai alege președintele

Astăzi, se împlinesc 30 de ani de la mineriada din iunie 1990. Un moment dramatic în istoria României: Frontul Salvării Naționale a pus capăt printr-o intervenție brutală fenomenului Piața Universității, o mișcare de masă care amenința să dea societății civile dar și partidelor istorice suficientă forță cât să amenințe monopolul de putere deținut de cei care au preluat conducerea României după căderea lui Ceaușescu, cu sprijinul URSS.

Personajul principal: Ion Iliescu. Despre implicarea sa în inițierea și coordonarea intervenției forțelor de Securitate, dar și a venirii minerilor, s-a scris în detaliu. Un amănunt mai puțin știut este că nici la 20 de ani de la mineriada din iunie 1990, Ion Iliescu nu renunțase la instinctele sale autoritariste, care nu tolerau concurența politică. Nici după 20 de ani, Ion Iliescu nu se dădea în lături de la ainiția atacuri brutale la adresa democrației.

În 2010, Ion Iliescu era exasperat că Traian Băsescu implica din ce în ce mai puternic România în parteneriatul autentic cu SUA, dar și pentru că justiția dădea lovituri din ce în ce mai îndrăznețe sistemului corupt care forma baza de putere a partidului său. Din acest motiv, fostul președinte al României a început o campanie intensă pentru a iniția modificarea Constituției, astfel încât președintele să nu mai fie ales de cetățeni, prin vot direct, ci de către Parlament.

”Ion Iliescu este un om extrem de norocos. A avut o şansă pe care puţini români au avut-o de-a lungul istoriei: aceea de a schimba decisiv soarta compatrioţilor săi, în bine. Alegerile sale însă au fost şi sunt în continuare catastrofale pentru România.

Toate nedreptăţile lăsate în urmă de Ceauşescu au fost tot atâtea ocazii pentru Ion Iliescu de a le repara. Pe cât de adânc a fost abisul în care ne aflam înainte de 1990, pe atât de mare ar fi fost meritul celui care ar fi început procesul de reconstrucţie, care ar fi repus statul în slujba compatrioţilor săi, care le-ar fi redat demnitatea.

Ion Iliescu a ales însă altceva. A ales să rămână un activist devotat trup şi suflet unei singure cauze: salvarea Partidului Comunist Român. A irosit fără ezitare capitalul de încredere şi speranţă investit în această ţară în decembrie 1989, doar pentru a asigura păstrarea la putere a nomenclaturii comuniste, a tovarăşilor săi. Şi a făcut-o, întocmai ca Ceauşescu, cu preţul sacrificării tuturor celorlalţi. Instalat peste noapte la cârma unui balon care se prăbuşea vertiginos, Iliescu a ales să ne arunce pe noi peste bord şi să păstreze balastul.

Când a ales să blocheze anchetarea crimelor revoluţiei, când a ales să cheme minerii pentru a împiedica coagularea societăţii civile şi revenirea pe scena politică a partidelor istorice, când a ales să împiedice trecerea la capitalism, când a ales să patroneze cea mai grandioasă operaţiune de jefuire a statului din istorie, Ion Iliescu a ales, de fapt, să renunţe la şansa sa de a intra în istorie drept unul dintre marii bărbaţi de stat ai României.

Urmarea: în 1996, după şapte ani de domnie, ţara se afla în pragul colapsului şi doar câteva milioane de dolari ne-au despărţit de intrarea în incapacitate de plată. Nu mai este de mult un secret că, dacă Emil Constantinescu nu ar fi câştigat alegerile, România ar fi intrat oficial în faliment.

De ce mai vorbim astăzi de Ion Iliescu? Pentru că nu se resemnează cu locul său în paginile cărţilor de istorie, acolo unde îl trimitea magistralul său discipol Adrian Năstase, în anul 2000, chiar după ce câştigase al treilea mandat de preşedinte. Pentru că ne vorbeşte în continuare despre viitor, ne spune cum o să fie condusă România.

După „experimentul Băsescu”, preşedintele nu va mai fi ales de cetăţeni, ci de Parlament, ne anunţă Ion Iliescu. Omul care a câştigat primele alegeri, în duminica orbului din 1990, cu peste 80% din voturi, şocând opinia publică internaţională, care se aştepta ca unanimităţile tipice congreselor PCR să dispară o dată cu Ceauşescu, spune că alegerea lui Traian Băsescu reprezintă „marea enigmă şi marea slăbiciune a societăţii româneşti”.

Iar acelaşi personaj, care a venit la putere clamând că democraţia poate exista şi sub un despot luminat şi care păstoreşte de peste 20 de ani partidul ce deţine toate patentele invenţiilor în materie de fraude electorale, se declară mâhnit de „nivelul de educaţie civică, de educaţie politică a cetăţeanului. Omul la nevoi se lasă ademenit, cumpărat”.

Declaraţiile lui Ion Iliescu nu ar avea nici o valoare dacă ar reflecta doar opiniile unui bătrânel care se crede preşedintele onorific al României, patriarhul său politic, înscăunat pe vecie. Ele aparţin însă celui care deţine activ funcţia de purtător de cuvânt al castei pe care a slujit-o cu devotament din 1953, de când a intrat în Partidul Comunist Român. Şi care a avut un cuvânt greu de spus în toate manevrele de culise menite să păstreze statu-quo-ul în politică, justiţie, servicii secrete şi armată, să blocheze reformele, dar şi să continue operaţiunea de consolidare a averilor şi forţei „capitaliştilor roşii” prin devalizarea statului.

Declaraţia lui Ion Iliescu dezvăluie, de fapt, una dintre direcţiile de acţiune majore pe care va merge în viitor batalionul transpartinic care operează sub stindardele oficiale ale PSD, PNL şi PC. Miza ei nu este în nici un caz evitarea exceselor autoritare din partea preşedintelui, pe care actuala Constituţie le-ar încuraja. Să nu uităm că ea a fost croită după dorinţele şi nevoile celui care acum o reneagă.

Evident, Iliescu nu a avut nimic împotriva actualei Constituţii atât timp cât el a fost cel ce exersa controlul total asupra politicii, justiţiei şi serviciilor secrete. Diferenţa? E în regulă să fii despot, însă doar dacă eşti luminat!

Şi cine decide dacă eşti luminat sau întunecat? Poporul? Nu, şi el e întunecat! Nu îşi pot da seama că eşti luminat decât tot unii luminaţi. Adică parlamentarii. Cine sunt ei? Cei mai mulţi, soldaţi disciplinaţi, maşini de vot aflate la cheremul celor ce i-au propus pe listele de candidaţi electorali şi care le-au asigurat finanţarea, liderii de partid. Fraţii şi urmaşii lui Ion Iliescu, ei sunt Luminaţii!

Această propunere radicală venită din partea celui mai conservator politician nu urmăreşte nici să deschidă mult întârziata dezbatere asupra celei mai potrivite forme de republică pentru România. Scopul ei este pe cât de simplu pe atât de violent: păstrarea întregii puteri în cercul restrâns de iniţiaţi şi fideli al celor care au acaparat-o în decembrie 1989 şi al urmaşilor lor şi împiedicarea producerii pe viitor a unor derapaje şi trădări precum „experimentul Băsescu”.

În loc să se atenueze, cinismul lui Ion Iliescu se accentuează o dată cu vârsta. Cu ocazia aniversării a 21 de ani de la evenimentele care l-au propulsat în fruntea ţării, bătrânul comunist le propune românilor să renunţe la poate cel mai important drept câştigat în zilele revoluţiei, acela de a-şi alege direct preşedintele. Asta îl ţine în viaţă pe Iliescu: visul de a desăvârşi confiscarea revoluţiei.”

Am publicat editorialul de mai sus sub titlul ”Visul unui despot luminat,” pe 20 Decembrie 2010, în ziarul România liberă.

5 COMENTARII

  1. Iliescu, raul cel mai mare de care putea sa aiba parte Romania, un rau propagat in jos. la toti discipolii sai. Astfel au golit tara de cei mai performanti oameni, de capetele luminate, de muncitorii cei mai buni, de inginerii cei mai capabili, de olimpici, de studentii cu dragoste de carte si performanta, de artistii si sportivii cei mai performanti. In locul lor, conduc institutiile statului servilii partidului, lingusitorii sefilor inepti, care, odata ajunsi in functii, nu fac decat sa-si umple buzunarele si sa-si angajeze neamurile in posturi bine platite. Fara concurenta nu exista performanta.

  2. Articol excelent si atat de actual si astazi, la 10 ani distanta de momentul publicarii lui. Nu i-a iesit pasenta nemernicului bolsevic ilici, pentru modificarea constitutiei era nevoie de referendum, si nu cred ca ar fi trecut. Insa asa avem o idee de inca un glont care ne-a trecut pe la ureche, in urma cu 10 ani.

  3. Dumnezeu să-l odihnească pe Cristi Paturca!!..mai bine mort, decât comunist!!!..și uite jigodia încă trăiește… morții mă-tii de nenorocit,unde Paștele mă-tii sunt nistorescu, Gâdea cu rușii lor ???..cine nu a trăit clipele alea ,nu înțelege prin ce-am trecut noi ăștia din generația revoluției. .. păcat pentru sângele vărsat !! așa se striga atunci în piața Universității,.ce știu cretinii născuți din mamă curva și tată securist!!…

  4. pentru Rammstein si ceilalti comentatori:
    – ii doresc lui ilici iliescu multa sanatate si inca 30 de ani de viata si in toti acesti ani sa aiba soarta lui visinescu si sa iasa de acolo cu picioarele inainte.

  5. Imbecilitatea acestui popor a facut sa aleaga tot un comunist in locul comunistului ras de „revolutie”! Acestui popor ii plac infractorii, diletantii, impostorii, lautarii si in general „vedetele” efemere. Nu aveti pretentia sa aleaga in a-i conduce, un om care-i indeamna la munca si nu are simpatii pt golani si lenesi! Se miauna ca ii fura strainii, dar voteaza mereu cu preferinta pe vanzatorii de tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here