Se îndreaptă Budapesta spre revoltă? O analiză Washington Times, semnată de Lili Lempek.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, și-a construit de-a lungul anilor imaginea unui lider care a reușit să manipuleze un sistem democratic pentru a-și asigura longevitatea politică.
A devenit un model pentru dreapta populistă globală. O posibilă pierdere în alegerile din 12 aprilie ar avea un impact nu doar asupra țării ci și în afara granițelor.
Un astfel de rezultat s-ar resimți la nivel internațional și ar oferi un posibil manual de strategie pe care Democrații l-ar putea analiza și folosi cu interes.
Ungaria — o țară de circa 10 milioane de locuitori — a devenit un punct de referință pentru populismul de dreapta, atrăgând figuri precum Steve Bannon și Tucker Carlson. În 2022, Budapesta a găzduit chiar propria versiune a Conservative Political Action Conference (CPAC). La rândul său, fostul președinte Donald Trump l-a descris pe Orban drept „unul dintre cei mai respectați oameni”.
De la revenirea sa la putere în 2010, Orban a modificat sistemul electoral în favoarea sa, a slăbit mecanismele de control democratic, a subordonat presa și instanțele și a dominat discursul public printr-o retorică permanentă privind amenințările la adresa identității naționale — amenințări pe care numai el, susține, le poate contracara.
Ca și Donald Trump, Orban a captat o energie politică specifică momentului, menținându-și popularitatea prin reguli electorale care i-au amplificat artificial majoritatea parlamentară și prin eliminarea obstacolelor instituționale.
Piesa centrală a arhitecturii electorale create de el este așa-numita „compensație a câștigătorului”. În acest sistem, voturile exprimate în circumscripții și pe liste sunt combinate, iar „voturile redistribuibile” — cele care depășesc necesarul pentru a câștiga circumscripțiile — sunt transferate pe lista națională a partidului. Rezultatul: o majorare disproporționată a numărului de mandate.
Astfel, în 2022, cu doar 54% din voturi, Orban a obținut 70% din locurile din parlament.
Acest avantaj electoral, dublat de o cartografiere partizană a circumscripțiilor, nu a generat reacții majore. Controlul asupra presei a fost justificat drept o contrabalanță a presei de stânga, iar îmbogățirea anturajului apropiat a fost prezentată ca o formare a unei „clase capitaliste naționale”.
Însă, potrivit sondajelor recente, Orban se confruntă cu cea mai serioasă amenințare electorală din ultimul deceniu. Partidul Tisza, condus de fostul apropiat al puterii, Péter Magyar, este creditat cu 50% dintre alegătorii deciși, față de 38% pentru Fidesz, arată datele Zavecz Research.
Dacă aceste tendințe se confirmă, campania actuală ar putea oferi lecții valoroase pentru oricine vizează înfrângerea populiștilor în alte țări. Strategia câștigătoare pare să se sprijine pe trei elemente: o criză de legitimitate, tensiuni economice și apariția unui concurent credibil din interiorul taberei conservatoare.
Lovitura decisivă în autoritatea morală a regimului a venit în 2024, când Orban — un politician care se prezintă drept apărător al valorilor familiale — a orchestrat grațierea prezidențială a unui condamnat într-un caz de abuz sexual asupra unui minor.
În același timp, economia Ungariei stagna, nereușind de ani buni să depășească pragul de 1% creștere. La probleme s-au adăugat și miliardele de euro din fonduri europene înghețate din cauza corupției din cercul apropiat al premierului.
Cea mai importantă evoluție, însă, a fost apariția unui rival credibil: Péter Magyar, un politician provenit din zona de centru-dreapta, deziluzionat de modul în care Orban conduce țara.
Ascensiunea lui Magyar arată limitele strategiei de a mobiliza electoratul exclusiv în jurul unui discurs liberal puternic. Mișcările de opoziție anterioare au insistat pe statul de drept, pe independența presei și pe instituții solide — teme reale, dar insuficiente pentru a contracara narațiunile emoționale ale lui Orban privind migrația, războiul și supraviețuirea națională.
În 2024, Magyar a pornit într-un amplu turneu național, vizitând peste 300 de localități și discutând cu oamenii despre problemele cotidiene: întârzieri în spitale, calitatea slabă a serviciilor publice, prețuri în creștere. În multe locuri, a fost primul politician care a avut o astfel de prezență în ultimele decenii.
„Nu avem bani”, i-a spus un alegător. „La sfârșitul fiecărei luni sunt îngrijorat deoarece nu îmi pot permite mâncare pentru copilul meu. Avem nevoie de schimbare.”
Mesajul lui Magyar este diametral opus temelor culturale și identitare promovate de Orban: el promite servicii publice mai bune, o guvernare predictibilă și o relație reparată cu Uniunea Europeană. Într-o epocă dominată de lupte identitare și retorică alarmistă, discursul său poate părea neatractiv — însă este eficient politic.
Evitarea politicii identitare reduce capacitatea dreptei populiste de a exploata excesele „wokeness-ului”.
Dacă Orban va pierde alegerile din 12 aprilie, se va dovedi că nici măcar sistemele populiste consolidate cu atenție nu sunt imbatabile. Paradoxal, chiar mecanismul de „compensație a câștigătorului” ar putea amplifica majoritatea parlamentară a partidului Tisza.
Chiar dacă va reuși să rămână la putere, legitimitatea sa este serios afectată, iar baza largă de sprijin se erodează rapid — un context care l-ar putea împinge să-și intensifice deriva autoritară. Iar acest lucru ar putea împinge această mică, dar importantă țară europeană către riscul unei revolte violente.
Drama Ungariei transmite un mesaj clar populiștilor de dreapta din întreaga lume: chiar și cei mai abili dintre ei nu pot fugi la nesfârșit de consecințele propriilor acțiuni.
Libanul ar trebui să ceară ajutorul lumii pentru a slăbi Hezbollah
