Două asasinate în câteva ore sugerează că guvernul lui Benjamin Netanyahu provoacă Teheranul să riposteze și să lanseze un conflict deschis, scrie într-o analiză din The Times Michael Clarke, expert RUSI.
Deseori ne temem că asasinatele individuale se vor transforma în războaie. Asasinarea de către Israel a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, miercuri dimineață, la doar câteva ore după uciderea lui Fuad Shukr de la Hezbollah, părea că ar putea declanșa o nouă spirală pe drumul către un război deschis între Israel și Iran.
Israelul considera că Shukr se află în spatele bombardării, probabil accidentale, a locului de joacă pentru copii de la Majdal Shams, la 27 iulie, iar israelienii l-au atacat ca represalii în suburbia din Beirut unde se afla centrul conducerii Hezbollah. Când Haniyeh a călătorit la Teheran pentru inaugurarea noului președinte iranian, israelienii l-au țintit într-una dintre casele de oaspeți ale complexului prezidențial. A fost o demonstrație uimitoare a succesului serviciilor de informații, a asasinării cu precizie și a îndrăznelii Israelului de a-l ucide cu ocazia unui eveniment de stat iranian. Și a evidențiat totodată eșecul Teheranului de a se proteja, arătând liderilor iranieni cât de vulnerabili sunt cu toții.
Israelienii fac mai mult decât să reacționeze la evenimentele care au început în Majdal Shams. Haniyeh a fost întotdeauna foarte aproape de vârful listei lor de negre dedicate Hamas și au existat și alte oportunități de a-l ucide, dar au ales să profite de aceasta. Îi provoacă pe iranieni să declanșeze un război atunci când vor riposta – și o vor face cu siguranță – în următoarele câteva zile.
Vineri, Iranul a informat Organizația Națiunilor Unite că se așteaptă la un atac asupra Israelului din partea clientului său, Hezbollah, și că gruparea „nu-și va limita răspunsul la ținte militare”.
Occidentul consideră că nici Ierusalimul, nici Teheranul nu doresc un război total.
Se crede că Iranul își va mobiliza ceilalți acoliți, inclusiv Hamas și rebelii Houthi din Yemen, pentru a lupta în sprijinul Hezbollah, dar în cele din urmă îi va sacrifica pe oricare dintre ei pentru a evita să se afle la capătul greșit al unui război direct cu Israelul. Ultima dată când Israelul a presupus că Iranul va declanșa un război total, în atacul israelian din aprilie asupra clădirii consulare iraniene din Damasc, Teheranul și aliații săi au tras 350 de rachete și drone către Israel, dar au provocat puține pagube.
Cu toate acestea, există o îngrijorare din ce în ce mai mare, în special la Washington, că instinctele de supraviețuire politică ale lui Benjamin Netanyahu și ale ultra-sioniștilor care îi susțin guvernul le dictează să atace Hezbollah în Liban. Hamas, susțin ei, nu este principala lor problemă de securitate și nici Gaza, cu toată nenorocirea celor două milioane de locuitori ai săi.
Principala amenințare, spun ei, este Hezbollah în Liban și modul în care Teheranul îl folosește pentru a-și continua războiul deschis împotriva Israelului. Este timpul să rezolvăm problema în Liban și să forțăm Iranul să aleagă, fie să se retragă, fie să-i înfrunte pe deplin. Aceasta nu este o opinie universală în rândul elitei politice israeliene sau al publicului. Dar Forțele de apărare israeliene (IDF) au inclus de mult timp acest scenariu în planificarea lor strategică și mulți militari consideră că, în urma atacurilor din 7 octombrie, a sosit momentul.
Nicio armată nu dorește să ducă un război pe mai multe fronturi, iar IDF se confruntă cu un semicerc de adversari care îi pun la încercare apărarea aeriană, din Liban, Siria, Irak, Iran și Yemen. Tulburările din Cisiordania sunt aproape de punctul de fierbere, iar războiul din Gaza a fost redus la o contrainsurgență urbană în care IDF se bazează în principal pe bombardamente și scurte incursiuni terestre. Și încă nu există un plan politic realist pentru viitorul Gazei. Dar una dintre puținele consecvențe ale politicii recente a IDF a fost reducerea forțelor sale terestre din Gaza pentru a le face disponibile pentru acțiuni în nord.
Dacă guvernul israelian este pregătit să deschidă un nou front în Liban, ce ar putea implica un asemeena război în 2024? Cu siguranță, acesta nu ar semăna cu cele anterioare din 1978, 1982 sau 2006, care au adus IDF victorii care au rezolvat puține dintre problemele de securitate ale țării.
Hezbollah nu este popular printre libanezi, dar este mult mai puternic decât era acum 20 de ani, după o generație de sprijin iranian consistent. Faptul că are mai mult de 150.000 de rachete, comparativ cu cele aproximativ 10.000 atribuite inițial Hamas, este probabil o subestimare. Incluzând dronele, mortierele și artileria cu rachete, Hezbollah ar putea ataca Israelul cu aproape o jumătate de milion de arme.
Există rețele de tuneluri ale Hezbollah – mai multe decât a construit vreodată Hamas în Gaza – prin sudul Libanului și de-a lungul frontierei siriene, precum și buncăre adânci și puncte de tragere care împânzesc zona la sud de râul Litani până la frontiera cu nordul Israelului. În Gaza, Hamas luptă ca o forță teroristă, dar Hezbollah, cu până la 50.000 de luptători antrenați, este de două ori mai mare decât Hamas și este antrenată să acționeze atât ca o armată regulată, cât și ca o armată de gherilă.
Războaiele anterioare ale Israelului în Liban s-au concentrat, în general, pe evacuarea inamicilor lor de pe teritoriul de până la râul Litani, creând o zonă tampon care a trebuit apoi, cumva, să fie menținută. Aceasta ar fi o sarcină mult mai dificilă de data aceasta, deși probabil ar putea fi realizată. Dar acum Hezbollah are, de fapt, și o versiune ieftină a unui factor de descurajare nuclear prin miile sale de rachete cu rază lungă de acțiune, toate țintite spre nordul Israelului. Dacă le-ar lansa pe toate în câteva salve uriașe, acestea ar copleși imediat apărarea aeriană a Israelului și ar putea devasta centrele masiv populate și infrastructura din nordul țării, inclusiv Tel Aviv și Haifa.
Într-un asemenea scenariu, israelienii ar trebui să desfășoare o serie de ofensive rapide în adâncul Libanului pentru a neutraliza siturile de lansare și stocurile de rachete ale Hezbollah, sistemele de tuneluri și toate celelalte. Dacă nu va putea face asta, Israelul ar putea încerca o campanie aeriană feroce și fulgerătoare pentru a neutraliza amenințarea rachetelor. Dar, în momentul în care o ofensivă aeriană ar avea un succes parțial, Hezbollah ar fi motivat să lanseze cealaltă jumătate a arsenalului său „nuclear”.
Iar dacă IDF s-ar împotmoli în teritoriul muntos al Libanului sau s-ar trezi că bombardează ținte mai la nord, cu un efect strategic redus, sau că luptă din greu în interiorul graniței siriene, în timp ce Hezbollah se folosește de refugiul său sigur; ar fi o operațiune epuizantă, care ar amenința constant nordul Israelului, în vreme ce noi atacuri din partea Hamas în Gaza și în Cisiordania și din partea Houthi în Yemen ar fi aproape o certitudine. Perspectivele IDF sunt sumbre în toate aceste scenarii. Și ar trebui să intre în acțiune înainte de mijlocul sau sfârșitul lunii octombrie, când vremea se schimbă în munții libanezi.
Cu toate acestea, IDF a retras unități din Gaza și le-a reechipat, a refăcut stocurile de arme, a prelungit preavizele de chemare a rezerviștilor și i-a pregătit pe cei 60.000 de rezidenți israelieni care au fost mutați din zonă pentru o perioadă extinsă de evacuare. IDF manifestă intenția de a-și muta centrul de operațiuni din Gaza în Liban.
S-ar putea ca totul să fie o cacealma pentru a speria Hezbollah să se retragă și să renunțe la atacurile sale zilnice. Aceasta este descurajarea. Politica israeliană s-a bazat întotdeauna pe astfel de principii; descurajarea prin forța sa nucleară și până la descurajarea prin modul în care serviciile sale de securitate asasinează pe oricine consideră că este un dușman de moarte. În această săptămână, mulți membri ai IDF consideră că își „restabilesc” descurajarea tradițională după lovitura primită în atacul din 7 octombrie.
Netanyahu a declarat că fiecare lider Hamas este un „mort viu”, iar Israelul nu pierde nicio ocazie de-a dovedi asta, chiar și în inima Teheranului. Acest lucru este periculos și, în cele din urmă, depinde de cine va clipi primul, Ierusalimul sau Teheranul.
