Turcia și Grecia se află pe muchie de cuțit în disputa lor teritorială legată de granițele maritime ale Mediteranei de Est. Această mare a devenit un ring geopolitic în care amenințările belicoase sunt la ordinea zilei.
Cum se vede însă din Turcia conflictul? Presa este aservită aproape integral regimului Erdogan și în ea găsim și cadrul de argumentații politico-istorice cu care „Sultanul” își plachează ambițiile neo-otomane.
Să luăm două exemple de propagandă sultanistă din două dintre cele mai influente publicații turce: Sabah și Milliyet.
Nu este un secret faptul că Grecia înarmează de mai mulți ani insulele apropiate de coastele Turciei. Și în anii ’90, situația era la fel. Se știa dar nu se spuneau prea multe în politica internațională înghețată. Mai apăreau crize de mici dimensiuni. Apoi erau acoperite, scrie Hasan Basri Yalçın într-un articol de opinie din cotidianul Sabah.
- Redăm articolul integral, tradus de Rador:
Conform acordului de la Lausanne, aceste insule trebuiau să fie demilitarizate. Cu câteva zile în urmă, Grecia a transportat cu un feribot civil militari în insula Kastellorizo, fapt care a readus în actualitate această problemă. Cel puțin, în trecut aceste lucruri se făceau mai discret. Acum un pas duce la altul. Iar faptul că soldații transportați aveau haine militare este o demonstrație de forță fățișă.
Chiar și Grecia știe că o astfel de mutare de militari nu poate asigura securitatea insulelor. Dar după mintea lor, au arătat că au gestionat într-un fel criza. Poate fi interpretat ca o parte a unui joc de a ajunge la inima opiniei publice sau de descurajare. Poate fi văzut ca un pas valoros pentru a încânta opinia publică internă dar nu se poate spune că militarii dislocați ar avea un efect descurajator. Dimpotrivă, este un pas extrem de greșit în ceea ce privește Grecia. Este o provocare inutilă… Astfel de pași care urmăresc să acopere un deficit dintr-un anumit domeniu într-o altă sferă nu pot fi eficienți decât în situați în care există o descurajare serioasă. Dar când vine vorba să muți niște soldați nu poate fi vorba de o descurajare, dimpotrivă încurajezi partea adversă.
În plus, această acțiune oferă Turciei o oportunitate importantă. Grecia are dificultăți în a calcula dimensiunile acestei afaceri și își subminează domeniul în care se simte mai puternică în fața Turciei. Cât timp încalcă prevederile tratatului de la Lausanne, Grecia și-ar putea pierde singura garanție de care dispune.
Drept este că în aceste momente, legislația internațională nu mai are niciun caracter obligatoriu dar nu este de înțeles de ce Grecia pune în pericol și acest lucru, care este ultimul ei sprijin. Pe de o parte extinde frontul, pe de altă parte navighează spre ape nesigure. Trimiterea de militari în insula Kastellorizo ar putea duce la redeschiderea disputelor dintre Turcia și Grecia în toate celelalte domenii. De la cele 12 insule până la Tracia de vest, toate temele ar putea reveni în actualitate. Simplificând situația, Turcia și-ar putea stabili o nouă bază diplomatică, invocând activitățile de înarmare a acestor insule. Dacă sunteți atenți la o declarație făcută de președintele Erdogan, atitudinea discriminatorie a grecilor față de turci în Tracia de vest ar putea reveni în fruntea temelor de actualitate.
Cred că nu este nevoie ca Turcia să se grăbească. Se pare că Grecia va continua să taie crăcile pe care singură s-a cocoțat. Există un motiv pentru care spunem că lucrurile sunt în mișcare. Chiar și un tratat stabil precum cel de la Lausanne începe să se zguduie. Cel care este mai pregătit pentru această perioadă de schimbări care apare odată la 100 de ani va ieși mai câștigat. Personal, nu dau nicio șansă Greciei în fața Turciei.
Analiza privind pe cine sau pe ce se bazează atitudinea diverșilor actori care au legături apropiate sau îndepărtate cu acest subiect, şi în primul rând Turcia şi Grecia, în criza din Mediterana de Est-Egee, evidenţiază un tablou interesant, argumentează Sami Kohen, un veteran al presei turce, într-un comentariu din Milliyet.
- Redăm articolul integral, tradus de Rador:
Aşa cum acest tablou reflectă prăpastia adâncă dintre interesele jucătorilor de pe teren, tot aşa ne arată şi factorii care îi aduc în pragul confruntării sau care îi apropie.
Să începem analiza cu doi actori principali ai scenei, Turcia şi Grecia:
– Răspunsul Turciei la întrebarea pe cine sau pe ce se bazează atunci când adoptă atitudinea bine-cunoscută în această criză este clar: Într-un singur cuvânt, /se bazează/ pe ea… Adică pe propria forţă…
Capacitatea militară joacă rolul principal în această situaţie. Superioritatea Turciei faţă de Grecia în acest domeniu este incontestabilă. Atât ca resursă umană, cât mai ales din punctul de vedere al capacităţii de apărare dezvoltată în ultima perioadă…
Cu această demonstraţie de forţă, Turcia intenţionează să-şi caute dreptatea: Forţa din acest domeniu o foloseşte drept instrument de descurajare. Cu alte cuvinte, Ankara îşi continuă lupta în cauza în care crede că are dreptate şi acţionează cu încrederea în sine pe care i-a dat-o „forţa dură”. Şi cu această atitudine menţine deschise canalele diplomatice şi pe cele de dialog.
– Răspunsul scurt la întrebarea pe cine sau pe ce se bazează Grecia este: „Mai mult pe forţele externe”.
Aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, şi acum Atena se bazează pe ţările străine care îi pot oferi sprijin. În criza de acum, folosind „forţa soft”, speră în sprijinul instituţiilor şi ţărilor apropiate de ea, de la Uniunea Europeană şi până la Egipt.
În fruntea instumentelor pe care le deţine Grecia şi le foloseşte drept „forţe soft” se află diplomaţia publică, disaspora şi activităţile de lobby, şi mai beneficiază de efectele vechii culturi greceşti şi de imaginea populară.
Nu ar trebui să ne mire că Uniunea Europeană s-a pronunţat de partea Atenei în această criză. Uniunea simte nevoia să fie „solidară” cu Grecia şi Ciprul de Sud, state membre ale UE. Valorificând acest avantaj, puterea de la Atena şi cea a Ciprului de Sud se bazează pe sprijinul Uniunii Europene. Vinerea trecută, În cadrul Consiliului de Miniştri ai UE, acest sprijin era pe punctul de a se transforma într-un embargou ce urma a fi impus Turciei.
Grecia si Ciprul de Sud atrag de partea lor cu strategii şi instrumente asemănătoare ţări din regiune precum Egiptul şi Emiratele Arabe Unite şi se bazează pe sprijinul lor efectiv.
***
Situată în celălalt colţ al scenei, Franţa joacă încă rolul de prim susţinător al Greciei şi Ciprului de Sud.
– Pe ce se bazează Franţa în această criză? Preşedintele Macron urmăreşte să fie în poziţia de a avea un rol şi un cuvânt de spus într-o regiune întinsă din Siria până în Libia şi până în Africa de Nord. Iar reacţiile faţă de mutările Turciei din regiune şi le manifestă acum prin sprijinul acordat Greciei şi Ciprului de Sud. Iar atunci când reacţionează se bazează pe imaginea de „stat mare” şi vechi, pe forţa politică şi militară.
– În ceea ce priveşte Germania, asumarea de către cancelarul Merkel a rolului de mediator în această criză, îi conferă o poziţie diferită. Şi când Germania încearcă să promoveze o politică echilibrată, se bazează pe poziţia ei dominantă în Europa şi pe forţa ei politică şi economică.
***
Alte forţe regionale sau forţe globale care încă (sau deocamdată) nu prea se văd pe scenă, se mulţumesc să urmărească cu atenţie ceea ce se întâmplă.
– Rusia este una dintre ele. Putin nu se amestecă în această criză: În orice caz, urmăreşte cu plăcere cum aliaţii NATO se atacă unii pe alţii şi cum flancul de sud-est al NATO a ajuns în punctul de a se destrăma…
– SUA nu poate fi prezentă în această criză. Trump este ocupat cu propriile-i probleme. Această atitudine pasivă din cauza alegerilor pare a mai continua o perioadă. Dar în acest timp, ţări care susţin Grecia, precum Egiptul şi Emiratele Arabe Unite, se bazează, în general, pe sprijinul venit din partea Statelor Unite.
***
Există un astfel de tablou complex.
Să vedem cum vor influenţa oare factorii pe care se bazează diversele ţări implicate în această criză evenimentele ce vor avea loc de acum încolo?
Deci Turcia recunoaște câ e singura împotriva tuturor, in afară de Rusia care e neutră și Germania care e în UE, dar mediază.