Un studiu publicat de Universitatea din Wuhan a identificat un tipar al evoluţiei coronavirusului. Majoritatea pacienţilor infectaţi fac febră iar apoi, simptomele ajung să semene cu cele provocate de pneumonie.

Circa 99% din pacienţii infectaţi fac febră la debutul infecţiei, iar de multe ori simptomele COVID-19 pot fi confundate de cele provocate de pneumonie se arată conform studiului, citat de Mediafax.

Astfel, 99% dintre pacienţi au simptome de febră ridicată, peste jumătate dintre persoanele infectate se simt obosite, iar o treime trec prin crampe musculare şi dificultăţi respiratorii. Studiul prezintă şi evoluţia pe zile a bolii, de la primele simptome până la vindecare:

Ziua 1: Persoana infectată prezintă febră. Se poate simţi obosită şi începe să tuşească. Unii dintre pacienţi au avut greţuri înainte de instalarea febrei.

Ziua 5: Apar dificultăţi respiratorii, în special la pacienţii în vârstă sau care au şi alte afecţiuni.

Ziua 7: În general, pacientul este internat în spital din cauza simptomelor pe care le acuză.

Ziua 8: În acest moment, pacienţii care ajung în stare gravă (aproximativ 15% din total) dezvoltă sindromul de detresă respiratorie acută (cunoscut sub numele de SARS), care de cele mai multe ori impune ventilarea mecanică.

Ziua 10: Pe măsură ce situaţia se agravează, tot mai mulţi pacienţi se confruntă cu dureri abdominale severe şi o scădere rapidă în greutate.

Ziua 17: Pacienţii care reuşesc să treacă de faza critică, sunt, în principiu, vindecaţi.

Primele simptome ale coronavirusului se pot manifesta în 5 sau mai multe zile de la infectare. În momentul în care acestea apar, ele seamănă foarte mult cu cele cauzate de pneumonie, însă diferenţa este că starea celor infectaţi cu virusul COVID-19 se deteriorează mult mai rapid decât în cazul pneumoniilor.

Studiul a fost realizat pe 140 de pacienţi internaţi în Spitalul Universitar Zhongnan şi a fost identificat un tipar în ceea ce priveşte evoluţia pe zile a pacienţilor diagnosticaţi cu coronavirus, boală provocată de SARS – CoV-2, noul tip de coronavirus identificat în finalul anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here