Locul îmi amintea de un film de groază: pereți cojiți, ferestre murdare și umbre amenințătoare aruncate de lumina palidă a lunii. Am intrat printr-o poartă, am urcat pe niște scări șubrede și am ciocănit la ușă, scrie James Nestor într-un reportaj publicat în The Guardian.
“Când ușa s-a deschis, am fost invitat înăuntru de o femeie în jur de 30 de ani, cu sprâncene stufoase și o dantură ușor supradimensionată. M-a rugat să mă descalț apoi m-a condus într-o încăpere sumbră, cu tavanul albastru deschis pe care se întrevedeau nori mici, din loc în loc. Am stat jos lângă fereastra care se zgâlțâia din cauza brizei și am urmărit, în lumina gălbuie din stradă, cum alți oameni intrau în clădire. Un tip cu privire de prizonier. O femeie blondă cu un bindi (punct pe frunte purtat de indieni – n.r.) necentrat pe frunte.
Am venit aici la recomandarea doctorului meu care mi-a spus: „O oră de respirație ar putea fi de mare ajutor.” Ar putea să-mi fortifice plămânii șubreziți, să-mi calmeze mintea rătăcită, poate chiar să-mi dea o perspectivă.
În ultimele câteva luni, am trecut printr-o perioadă dificilă. Serviciul m-a stresat peste măsură, iar casa în care locuiesc, veche de 130 de ani, era pe punctul de a cădea din picioare. Tocmai m-am însănătoșit după pneumonie, boală de care suferisem și cu un an înainte, chiar și cu doi ani înainte de acel moment. Îmi petreceam mare parte din timp acasă, tușind cu un șuierat, lucrând și mâncând cele trei mese ale zilei din același bol, și, în același timp, citind, de pe canapea, ziarele vechi de o săptămână. Eram într-o stare deplorabilă- fizică, psihică și de orice altă natură. După câteva luni de astfel de trai, am decis să urmez sfatul medicului și m-am înscris la un curs introductiv unde se studia Sudarshan Kriya, o tehnică de respirație.
La 7 dimineața, doamna cu sprâncene stufoase a încuiat ușa, a luat loc în mijlocul grupului, a pus o casetă și a apăsat play. Ne-a spus să închidem ochii. Vocea care se auzea pe casetă ne-a îndemnat să inspirăm încet pe nări și apoi să expiram la fel de încet. Să ne concentrăm pe respirație. Am continuat să respir dar nu s-a întâmplat nimic. Nu m-a cuprins nici o stare de liniște, nici tensiunea musculară nu a cedat. Nimic. Au trecut 10, poate 20 de minute. Am început să mă enervez și să-mi pară rău că am ales să-mi petrec seara inhalând aer prăfuit, stând pe podeaua unei vechi case în stil Victorian. M-am gândit să mă ridic și să plec, dar nu voiam să fiu nepoliticos. Apoi s-a întâmplat ceva. Nu eram conștient de nici o transformare; dar niciodată nu m-am simțit atât de relaxat, nu am simțit potopul de gânduri negre pe care le aveam, îndepărtându-se de mintea mea. Dar am simțit ca și cum am fost luat dintr-un loc și dus în altul. S-a întâmplat într-o secundă.
Aveam ceva umed pe cap. Am ridicat mâna să mă șterg și am observat că părul îmi era inundat. Mi-am trecut mâna peste față, sudoarea înțepătoare mi-a intrat în ochi și am simțit gustul ei sărat. Mi-am aruncat privirea în jos și am observat pete de sudoare pe tricou și pantaloni. Toți purtam jachete și glugi pentru a păstra căldura. Dar, cumva, eu transpirasem prin haine de parcă alergasem la maraton.
Instructoarea s-a apropiat și m-a întrebat dacă sunt OK, dacă am fost bolnav sau am avut febră. I-am spus că mă simt bine. Ziua următoare m-am simțit și mai bine. După cum se spusese în reclamă, te cuprindea un sentiment de liniște și calm pe care nu-l mai trăisem de mult timp. Am dormit bine. Lucrurile nesemnificative din viață nu mă deranjează așa de mult. Îmi dispăruse încordarea din umeri și gât. Această stare a durat câteva zile și s-a stins treptat.
Ce anume se întâmplase? Cum se face că statul turcește într-o casă ciudată și respirația timp de o oră pot genera o reacție atât de profundă?
Săptămâna următoare m-am întors la cursul de respirație; aceeași experiență. Nu am spus nimic nimănui, nici familiei sau prietenilor. Am încercat să înțeleg ce se întâmplase, și mi-am dedicat următorii câțiva ani acestui scop. În tot acest timp, mi-am reparat casa, m-am autoanalizat și am ajuns să găsesc o cale de a-mi răspunde întrebărilor legate de respirație. Am mers în Grecia să scriu un articol pe tema scufundărilor marine, o practică veche care presupune înotul la adâncimi de zeci și chiar sute de metri, cu o singură inspirație de aer.
„Sunt tot atâtea moduri de a respira”, a spus o instructoare care a reușit să-și țină respirația timp de 8 minute și s-a scufundat la 300 de picioare. „Modul în care respirăm va avea consecințe asupra corpului nostru, în diverse moduri.” Cu siguranță că cineva a studiat efectele acestui mod de respirație conștient. Am găsit numeroase astfel de studii. Problema este că sursele acestor studii sunt vechi de sute, uneori de mii de ani.
Câteva cărți ale dinastiei chineze Tao, din jurul anului 400 î.Hr. se concentrau în totalitate pe respirație, pe felul în care aceasta ne poate vindeca sau ne poate ucide, în funcție de modul în care o folosim. Chiar mai devreme, hindușii considerau respirația și spiritul ca fiind unul și același lucru și prezentau diverse practici menite să echilibreze respirația și să păstreze sănătatea fizică și psihică. Apoi au fost budiștii care foloseau respirația nu numai pentru a-și lungi viața dar și pentru a ajunge în sfere mai înalte de conștientizare. Respirația, pentru toți acești oameni, pentru toate aceste culturi, era un medicament puternic.
Am căutat să verific aceste teorii prin datele recente din domeniul cercetării în pneumonologie, acea disciplină medicală care se ocupă de plămâni și de tractul respirator, dar nu am descoperit aproape nimic. Potrivit datelor pe care le-am aflat, totuși, tehnica de respirație nu este importantă. Mulți doctori, cercetători și oameni de știință pe care i-am intervievat, au confirmat acest lucru. De 20 de ori pe minut, de 10 ori, pe gură, nas sau tub de respirație, este la fel. Ideea este să inspiri aer și apoi să lași organismul să facă restul. Dar eu am continuat să „sap” și, în curând, a apărut o teorie. După cum am aflat, nu eram singura persoană care pusese, recent, astfel de întrebări. În timp ce eu căutam prin diverse cărți și intervievam scafandri și specialiști în tehnici respiratorii, oamenii de știință de la Harvard, Stanford și de la alte instituții prestigioase confirmau unele dintre cele mai progresiste teorii pe care le auzisem.
Dar activitatea lor nu avea loc într-un laborator de pneumonologie. Pneumologii, am aflat, lucrează, în principal, pe maladii specifice plămânului- colaps, cancer, emfizem. „Rezolvăm urgențele”, mi-a spus unul dintre pneumologi. „Așa funcționează sistemul.”
Nu, această cercetare legată de respirație are loc în altă parte: în vechi cimitire, cabinete dentare și încăperi de siguranță din spitale de psihiatrie. Nu sunt locurile unde te aștepți să dezvolți o cercetare modernă a unei funcții biologice.
Câțiva dintre acești oameni de știință au început un studiu al respirației. Și, cumva, într-un fel, descopereau din ce în ce mai mult. Aceștia au descoperit că întreaga noastră capacitate de respirație s-a schimbat de-a lungul evoluției umane și că modul de respirație s-a înrăutățit evident de la începutul erei industriale. Au descoperit, de asemenea, că printr-o practică concertată am putea restaura modul de respirație și acesta ar fi momentul în care am prelua controlul asupra anumitor funcții ale sistemului nervos și imunitar. Modul în care executăm cele 25.000 de inspirații zilnice este, în multe feluri, la fel de important ca hrana pe care o consumăm, ca exercițiile fizice pe care le practicăm sau ca zestrea genetică pe care o avem.
De când am început cercetarea pentru cartea mea, acum câțiva ani, atitudinile față de importanța respirației s-au schimbat radical. Covid-19 ne-a transformat într-o planetă de oameni obsedați de respirație. Ne petrecem zilele acoperindu-ne fețele cu măști, nopțile îngrijorați să nu tușim sau să avem vreo senzație de apăsare în piept. Deși pare greu de crezut acum, există o undă de speranță. Modul în care respirăm ne poate influența sănătatea și longevitatea. Câțiva doctori mi-au spus, recent, că sănătatea sistemului respirator este corelată direct cu ratele de supraviețuire covid; în prezent, medicii prescriu practici de respirație pentru a apăra mai bine organismul împotriva acestui virus și pentru a ne ajuta să depășim boala, odată ce manifestăm simptome.
Un video postat de Dr. Sarfaraz Munshi , care este în linia întâi a luptei împotriva pandemiei la Queen’s Hospital în Londra, îl prezintă pe medic practicând respirația abdominală, urmată de perioade în care își ține respirația, în cinci sesiuni consecutive, urmate de o tuse ușoară. Această tehnică va ajuta la eliminarea reziduurilor din plămâni și va permite o respirație mai ușoară. Deși nu există nici o dovadă științifică care să sugereze că această tehnică ar ajuta pacienții cu covid, ea este recomandată de coordonatorul medical al spitalului.
Ceea ce aș doris să clarific este că respirația, ca orice terapie sau tratament nu poate rezolva toate problemele. Respirația rapidă, lentă sau deloc nu poate duce la eliminarea embolismelor. Lipsa respirației poate vindeca cancerul în faza IV. Aceste probleme grave necesită atenție medicală urgentă. Dar, ca în toate sistemele răsăritene de sănătate, tehnicile de respirație sunt considerate a servi drept menținere preventivă a echilibrul organismului astfel încât să împiedice problemele minore să degenereze ducând la afecțiuni serioase. Dacă acest echilibru se întâmplă să sufere uneori, respirația este cea care îl restaurează. Mai mult decât atât, cercetătorii mai au încă de descoperit în domeniu și ar trebui să existe tot mai multe studii în această zonă.
Pentru moment, majoritatea dintre noi vedem respirația ca pe o acțiune pasivă, ca pe un lucru pe care-l practicăm pur și simplu: respiram, trăim ; nu mai respirăm, murim. Dar respirația nu este binară. Nu contrează numai faptul că o practicăm, ci și modul în care o facem. Numesc această conștientizare și practică de respirație “o artă pierdută”, deoarece nu este deloc nouă. Majoritatea tehnicilor pe care le-am explorat sunt vechi. Acestea au fost create, documentate, uitate și apoi descoperite din nou, în alt timp și altă cultură, într-un proces ce a durat secole.
Un singur lucru cu care toți pneumologii cu care am discutat sunt de acord este că oamenii au tendința să exagereze cu respirația. Normalul de astăzi este undeva între 12 și 20 de respirații pe minut, cu o inhalare medie de aproximativ 0.5 litri sau mai mult de aer per respirație. Exagerarea în respirație poate ridica tensiunea, poarte suprasolicita cordul și poate introduce sistemul nervos într-o zonă de stres. Pentru ca organismul să funcționeze la cote optime, trebuie să respirăm concordant și în funcție de nevoile noastre metabolice. Pentru majoritatea dintre noi, înseamnă să respiram mai puțin. Dar acest lucru este mai greu decât pare. Am ajuns să respiram prea mult după cum am ajuns să mâncăm prea mult. Totuși, cu ceva efort și antrenament, respiratul mai puțin poate deveni un reflex necondiționat.
In urma studiilor efectuate în ani în domeniul cercetării respiratorii, am ajuns la concluzia că există o lecție, o ecuație care, cred, justifică o stare bună de sănătate, fericire și longevitate. Sunt puțin stânjenit să recunosc că mi-a luat un deceniu să îmi dau seama și realizez cât de nesemnificativ poate părea. Dar, să nu uităm, natura este simplă dar nu simplistă. Pentru mine, respirația perfectă este următoarea : inspirați timp de aproximativ 5.5 secunde apoi expirați 5.5 secunde. Aceasta înseamnă 5.5 respirații pe minut pentru un total de aproape 5.5 litri de aer. Puteți practica respirația perfectă timp de câteva minute sau câteva ore. Când respiram așa, circulația sângelui din creier și corp crește în timp ce inima este mai puțin solicitată. Tot acest timp, diafragma- acel mușchi-umbrelă din piept – coboară mai mult și se ridică mai mult, permițând unei cantități mai mari de aer să intre în plămân și ajutând la pulsarea sângelui în întregul organism. Din acest motiv, diafragma este denumită și a doua inimă, întrucât aceasta nu numai că pulsează în propriul ritm, dar influențează rata și puterea bătăilor inimii.
Tehnicile de respirație prezentate la cursuri, în filme și cărți reprezintă deja o industrie. Dar trebuie să fiți conștienți că o abordare directă, simplă este un procedeu la fel de bun ca oricare altul. Nu este nevoie de baterii, wifi, căști sau telefon inteligent. Nu costă nimic, ia puțin timp și efort și o puteți aplica (tehnica de respirație) oricând și oriunde vă aflați. Este o tehnică străveche pe care strămoșii noștri au practicat-o din timpuri imemoriale, tehnică pe care specia umană a perfectat-o prin intermediul buzelor, nasului și plămânilor timp de sute sau chiar mii de ani.
Majoritatea timpului, tratez chestiunea ca pe o metodă de relaxare, ca pe ceva ce-mi place să fac după o zi plină, pentru a reveni la normal. În medie, executăm 67 de milioane de respirații în timpul unei vieți. Poate ați executat deja jumătate. Poate sunteți la 669 de milioane. Poate doriți să mai executați alte câteva milioane.”
