Cum poate afecta România decizia Fondului Suveran al Norvegiei de a se retrage din țara noastră

Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare ca active din lume, a decis să renunțe a întreg portofoliul de titluri de stat românești, concomitent cu reducerea expunerii pe acțiunile companiilor listate la București.

Economiștii consultați de Europa Liberă susțin că măsura nu este una care să afecteze piața bursieră din România, dar poate fi un semnal de alarmă ce trebuie luat în considera în întocmirea politicii fiscale și monetare a țării.

Nu cunoaștem justificarea acestei decizii, dar nu este un semnal bun pentru România. Nu cred că va avea un impact mare asupra bursei, dar ca imagine generală s-ar putea pe termen mediu și lung să conteze„, comentează economistul Aurelian Dochia pentru Europa Liberă.

N-aș vedea mari modificări pe piața locală. Deținătorii de fonduri românești sunt mulți și diversificați. Faptul că unul singur renunță la deținere nu înseamnă mare lucru pentru evoluția pe piață„, spune și vicepreședintele CFA România, Adrian Codîrlașu.

Publicația profit.ro, care a anunțat retragerea Fondului Suveran, scrie că nu este exclus ca Fondul Suveran al Norvegiei să fi eliminat din portofoliu expunerea pe titlurile de stat românești în anticiparea majorării dobânzilor, atât în România, cât și pe piețele financiare internaționale, unde chiar finalul lunii trecute a adus un val de vânzări de titluri de stat.

Este mai degrabă revenirea inflației la nivel global. Asta poate avea un impact mult mai mare și poate asta a influența și Fondul Suveran să se retragă de pe piața românească. De asemenea, evoluția la dolar care se afla în creștere puternică în ultima perioadă și a atins maximul de după această criză. A apărut și cifra inflației și dacă la dolar, care este cea mai serioasă monedă globală, crește randamentul, automat la toate celelalte monede din lume va trebui să crească randamentul. Îl văd ca un efect care poate da volatilitate pe piața locală. România poate fi afectată dacă această mișcare pe dolar continuă„, susține Codîrlașu.

Cum ar putea fi afectată România? Fondul norvegian avea acțiuni la 9 bănci și companii listate la BVB în decembrie 2020, structura portofoliului rămânând neschimbată față de 2019. Mai exact, norvegienii dețineau acțiuni la Sphera Franchise Group (administratorul restaurantelor Pizza Hut, Taco Bell şi KFC), Digi Communications, Globalworth Real Estate, OMV Petrom, Compa Sibiu, Electrica, Banca Transilvania, BRD-Societe Generale și MedLife.

Retragerea din piața românească nu reprezintă o problemă de moment, dar poate avea așadar influențe majore pe viitor.

Mai multe detalii – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here