Presiunea Rusiei asupra statului transnistrean nerecunoscut slăbește. Asta este realitatea, scrie CEPA.
Ar putea Kremlinul să trimită 10.000 de soldați în Transnistria, condusă de separatiști? Perspectiva, evocată într-un interviu acordat Financial Times de către premierul moldovean Dorin Recean, ar amenința principalul port al Ucrainei, Odesa, și ar schimba geopolitica regiunii Mării Negre.
Dar mai întâi ar trebui să ajungă acolo. Moldova este aproape fără ieșire la mare, iar singurul port de pe coasta sa de 400 de metri, Giurgiulești, se află în strânsă cooperare cu Ucraina. Chiar dacă Kremlinul reușește să răstoarne guvernul pro-occidental al Moldovei în alegerile parlamentare din septembrie, este greu de imaginat că autoritățile de la Kiev ar tolera o întărire militară rusească a unei țări vecine, pe mare sau pe cale aeriană.
Într-adevăr, Ucraina ar dori ca autoritățile moldovene să trateze mai ferm regimul separatist susținut de Kremlin, care controlează malul stâng al râului Nistru din 1992. Din punct de vedere militar, ar fi o chestiune de ușurare. Forțele Armatei a 14-a de Gardă a Uniunii Sovietice, cu un efectiv de 14.000 de soldați, care au contribuit la câștigarea scurtului război civil din 1992, s-au redus la aproximativ 70-100 de ofițeri, cu 1.500 de soldați angajați local. Nicio nouă forță rusă nu a fost transferată acolo timp de un deceniu sau mai mult.
Deși ar fi tentant pentru Moldova să mărșăluiască prin capitala transnistreană Tiraspol, pentru a dezarma miliția locală, a aresta șefii mafiei și a restabili ordinea constituțională, politicienii moldoveni consideră ideea neatractiv de riscantă. Ei preferă o integrare pașnică, determinată de schimbarea realității.
În Moldova sovietică, malul stâng al Nistrului era partea bogată. Găzduia industria grea, în special o mare oțelărie. Locuitorii, în mare parte vorbitori de limbă rusă – în jur de 500.000 în 1992 – priveau de sus restul Moldovei ca fiind rural și înapoiat. Pentru mulți dintre ei, independența Moldovei ca țară majoritar vorbitoare de limbă română părea nu doar artificială, ci și amenințătoare. Propaganda separatistă și cea a Kremlinului au prezentat în mod corespunzător Moldova ca pe un reprezentant al bătăușilor naționaliști români cu antecedente fasciste.
Trei decenii mai târziu, România se află în Uniunea Europeană, Moldova speră să adere până în 2030, iar populația Transnistriei a scăzut cu o treime. Aproximativ 90% dintre cei care au mai rămas au pașapoarte moldovenești. Mulți au și pașapoarte românești (ușor de obținut dacă poți dovedi rădăcinile familiei în granițele României de dinainte de 1940). Majoritatea afacerilor transnistrene sunt înregistrate la autoritățile din capitala Moldovei, Chișinău (altfel, comerțul exterior este aproape imposibil). Aproximativ 50.000 de oameni fac naveta zilnic din Transnistria; aproape nimeni nu merge în direcția opusă. Viața acolo pare din ce în ce mai atractivă; pensiile, de exemplu, sunt de trei ori mai mari. Aproximativ jumătate din populația transnistreană își vede viitorul într-o Moldovă europeană.
În schimb, legăturile cu Rusia se diminuează. Mulți transnistreni au legături de familie cu Ucraina. Invazia Rusiei a erodat sentimentul pro-Moscova. Chiar și elitele conducătoare s-au săturat să fie supuse unor ordine. Kremlinul „a luat Transnistria de bună”, spune Tatiana Cojocari, cercetătoare la think tank-ul Watchdog.MD. O criză privind aprovizionarea cu gaze rusești din iarna trecută a arătat că Uniunea Europeană și România erau dispuse să acționeze rapid și generos în caz de urgență. Rezultatul a subliniat vulnerabilitatea regimului de la Tiraspol. În schimbul gazelor din Occident, acesta a fost de acord să retransmită televiziunea de stat moldovenească, să elimine unele puncte de control, să elibereze unii prizonieri politici și să deschidă un liceu cu predare în limba română. După ani în care așa-numitul „conflict înghețat” cu Transnistria a fost prioritatea principală de securitate națională a Moldovei, o bătaie de cap mai mare pentru autoritățile de la Chișinău este acum Găgăuzia, o regiune populată de minorități din sudul țării, unde amestecul Kremlinului este accentuat.
Noul președinte al României, Nicușor Dan, vizitează Republica Moldova pe 10 iunie, în prima sa călătorie oficială în străinătate. Această vizită va da un impuls guvernului de acolo în perioada premergătoare alegerilor din septembrie. Însă factorul decisiv este în altă parte: rezultatul războiului de uzură al Rusiei cu Ucraina.
