Cum și-a construit Coreea de Sud sistemul de apărare anti-Covid

Deși Coreea de Sud s-a confruntat cu unul dintre cele mai mari focare de COVID-19 din lume din afara Chinei, a reușit rapid să țină sub control răspândrea virusului, fără a impune o blocare la nivel național. Decenii în care s-a mers pe ideea sistemului universal de îngrijire a sănătății au fost recompensate și au creat un model pe care țările în curs de dezvoltare ar trebui să le imite.

Importanța unui sistem fiabil și accesibil de îngrijire a sănătății la scară largă nu este niciodată mai evidentă decât în ​​timpul unei pandemii. Acum este dureros de clar că țările nu pot continua pe drumul dezvoltării economice pornind de la premisa că sistemul de sănătate se va dezvolta în tandem. Trebuie, în schimb, să facă ceea ce a făcut Coreea de Sud: să elaboreze strategii direcționate pentru furnizarea eficientă a serviciilor de sănătate care merg mână în mână cu eforturi mai ample de dezvoltare socială și economică.

În ultimul deceniu, infrastructura de sănătate modernă și robustă a Coreei de Sud i-a permis să facă față mai multor crize majore de sănătate. La fel au stat lururile și în criza COVID-19. Deși Coreea de Sud s-a confruntat cu unul dintre cele mai mari focare inițiale din afara Chinei, a reușit să țină sub control răspândirea virusului, fără a impune blocarea la nivel național.

Acest succes a venit în timp. Ascensiunea rapidă a Coreei de Sud de la o țară cu venituri mici la un stat cu venituri mari s-a produs în paralel cu o îmbunătățire drastică a rezultatelor în materie de sănătate. Din 1960 până în 1990, rata mortalității infantile a scăzut, de la 80 de decese la 1000 de nașteri la doar 13, iar speranța medie de viață la naștere a crescut de la 55 la 72 de ani.

Nu a fost un accident. Guvernul Coreei de Sud a început să investească în îngrijirea sănătății – în special în asigurarea faptului că serviciile erau disponibile pentru comunitățile rurale și săraci – foarte devreme, raportat la procesul său de dezvoltare. În anii 1950, guvernul a înființat centre de imunizare în fiecare oraș și sat.

Începând din anii ’60 – când creșterea economică a Coreei de Sud abia începea – guvernul a introdus stimulente pentru a se asigura că existau medici peste tot. Medicii din mediul privat au fost delegați și ca medici publici, de exemplu, iar studenții la medicină puteau primi burse în schimbul angajamentului de a lucra într-o zonă deficitară timp de 2-5 ani după absolvire.

Dar guvernul Coreei de Sud nu a asigurat doar accesul la resursele de sănătate; se asigura și că oamenii le foloseau. În 1954, a introdus o lege care impunea imunizarea copiilor sub 14 ani. Acest lucru, împreună cu centrele de sănătate comunitare accesibile și sprijinul consilierilor Organizației Mondiale a Sănătății, au determinat creșterea ratelor de vaccinare, fiind astfel puse sub control multe boli acute transmisibile. Nu s-au raportat cazuri de variolă în Coreea de Sud din 1961, de tifos din 1968 sau de poliomielită din 1984.

Desigur, progresele în domeniul dezvoltării economice au dat un impuls major inițiativelor de sănătate publică. Pe măsură ce PIB-ul pe cap de locuitor a crescut – de la 158 USD în 1960 la 6.610 dolari în 1990 la 12.257 dolari în 2000 – la fel și capacitatea lucrătorilor și a companiilor de a contribui la sistemul obligatoriu de asigurări sociale de sănătate, introdus în 1977. Un sistem de asigurare voluntar a existat încă de la începutul anilor ’60, dar deficitul de personal calificat și instituțiile medicale participante au subminat eficacitatea acestuia. Noua schemă a adăugat resurse financiare și s-a extins pentru a include lucrătorii independenți și pe cei din sectorul informal, ajungând în cele din urmă la acoperirea universală, în 1989. Contribuțiile la asigurarea obligatorie rămân o sursă majoră de finanțare a sistemului de sănătate.

Educația pentru sănătate a făcut, de asemenea, o mare diferență. Chiar înainte ca majoritatea sud-coreenilor să aibă acces la școli de calitate, agențiile guvernamentale difuzau informații cruciale – care acoperă subiecte precum igienizarea alimentelor, igiena alimentară, imunizarea, sănătatea mamei și a copilului și planificarea familială – prin ziare, pliante și emisiuni de televiziune.

Pe măsură ce nivelurile de educație au crescut, în special în rândul femeilor, rezultatele în materie de sănătate au continuat să se îmbunătățească, nu numai pentru că oamenii aveau mai multe cunoștințe legate de sănătate, ci și pentru că rata fertilității a scăzut, de la 6,1 copii pe femeie în 1960, la 1,6 în 1990. Această tendință, împreună cu creșterea economică și creșterea veniturilor au permis investiții mult mai mari în sănătatea copiilor. De fapt, în anii ’70 -’80, cheltuielile pentru sănătate au crescut mai repede decât PIB-ul. Pe măsură ce cererea de servicii de sănătate a crescut, clinicile și spitalele publice și private au proliferat.

Astăzi, Coreea de Sud continuă să-și consolideze și să-și perfecționeze sistemul de îngrijire a sănătății. De exemplu, folosește cantitățile vaste de date din sistemul de sănătate la care are acces pentru a evalua consumul de servicii de sănătate și pentru a îmbunătăți eficiența și rentabilitatea.

Pilonii modelului sud-coreean – acoperire medicală universală, acces echitabil și rentabilitate – sunt aplicabili în țările în curs de dezvoltare. Cheia este să proiectăm strategii țintite pentru îngrijirea sănătății, care să completeze agendele de dezvoltare economică ale țărilor.

Astfel de strategii ar trebui să includă investiții în infrastructura specific, precum spitale și clinici, ca și inițiative de atragere a personalului calificat necesar pentru a face aceste instituții să funcționeze, inclusiv în zonele sărace și rurale. Pentru a promova obiectivul asigurării medicale cu acoperire universală, guvernele ar putea lua în considerare crearea unui sistem național unic de asigurări sociale de sănătate, precum cel din Coreea de Sud.

Pentru a promova progresul, guvernele ar trebui să stabilească ținte specifice – cum ar fi mortalitatea infantilă, accesul la apă curentă și canalizare, eradicarea bolilor și acoperirea sănătății – în conformitate cu Obiectivele ONU de Dezvoltare Durabilă. Iar partenerii de dezvoltare la nivel global ar trebui să sprijine aceste eforturi.

Sistemele eficiente de îngrijire a sănătății permit vieți mai lungi și mai productive, sprijină dezvoltarea capitalului uman și susțin o creștere economică susținută. De asemenea, acestea sunt esențiale pentru a proteja oamenii împotriva șocurilor majore de sănătate, cum ar fi criza COVID-19 și inevitabilele pandemii viitoare. Există un model eficient. Țările în curs de dezvoltare ar trebui să-l imite.

  • Lee Jong-Wha este profesor de economie la Universitatea Coreea. A fost economist-șef la Banca Asiatică de Dezvoltare și consilier principal pentru economie și afaceri internaționale al fostului președinte sud-coreean, Lee Myung-bak.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here