„Majoritatea europenilor s-au bucurat de victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din noiembrie, dar nu cred că poate ajuta America să revină ca lider global preeminent, scriu Ivan Krastev și Mark Leonard”, într-o analiză publicată de European Council of Foreign Relations (ECFR), în contextul învestirii noului președinte al SUA. Potrivit celor doi, „aceasta este constatarea-cheie a unui sondaj paneuropean, făcut în noiembrie-decembrie pe mai mult de 15.000 de persoane din 11 țări. Cercetarea a fost comandată de ECFR și realizată de Datapraxis și YouGov.
Întâi, câteva linii directoare ale cercetării:
- „Atitudinile europenilor față de Statele Unite au suferit o schimbare masivă. Majoritățile, în statele membre-cheie, consideră acum că sistemul politic al SUA este deteriorat și că Europa nu se poate baza doar pe SUA pentru a se apăra.
- Evaluarea europenilor este mult mai pozitivă atunci când vine vorba e sistemele UE și/sau ale propriilor și privesc mai degrabă spre Berlin decât spre Washington ca la cel mai important partener.
- Există consecințe geopolitice asupra slăbiciunii americane. O majoritate crede că China va fi mai puternică decât SUA în decurs de un deceniu și ar dori ca țara lor să rămână neutră într-un conflict izbucnit între cele două superputeri. Două treimi dintre respondenți au considerat că UE ar trebui să își dezvolte capacitățile de apărare.
- Există o mare șansă pentru o renaștere a atlantismului, dar Washingtonul nu poate lua de-a gata alinierea europeană împotriva Chinei. Opinia publică va avea un efect mai mare asupra relației decât odinioară și va trebui luată în considerare.”
Introducere
<< Sondajul nostru a arătat că atitudinile europenilor față de Statele Unite au suferit o schimbare masivă. Majoritățile din statele membre cheie cred acum că sistemul politic american este deteriorat, că China va fi mai puternică decât SUA într-un deceniu și că europenii nu se pot baza pe SUA pentru a-i apăra. De aici decurg consecințe radicale. Un număr mare de oameni consideră că europenii ar trebui să investească în propria apărare și să privească mai degrabă spre Berlin decât spre Washington ca la cel mai important partener al lor. Vor o poziție mai dură față de SUA în ceea ce privește problemele economice. Și, mai degrabă decât să se alinieze cu Washingtonul, vor ca țările lor să rămână neutre într-un conflict dintre SUA și Rusia sau China.
În perioada premergătoare războiului din Irak, din 2003, țările europene au fost împărțite în fața ideii de a se alinia Americii lui George Bush în chestiunea valorilor (în celebra formulare a lui Robert Kagan, americanii erau de pe Marte, europenii de pe Venus), dar puțini se îndoiau de puterea sa de a modela lume. În contextul învestirii lui Biden, adevărat acum este opusul. Mulți europeni cred în promisiunea sa de a se angaja din nou la nivel internațional, dar – după ce au văzut răspunsul Americii la Covid-19 și la polarizarea internă – majoritatea se îndoiesc de capacitatea Washingtonului de a modela lumea.
Aceste diviziuni se găsesc mai degrabă în țările europene decât între ele. În loc să împărțim Europa în cea „nouă” și cea „veche”, ca în 2003, putem identifica patru categorii noi, pe baza opiniilor exprimate de oameni despre cum văd ei puterea în secolul XXI.
În timpul războiului rece, opinia publică a jucat doar un rol secundar în relația transatlantică, aceasta din urmă fiind atunci considerată o rațiune de stat de către elitele politice. Dar relația transatlantică din anii 2020 este văzută ca mult mai puțin existențială atât în Europa, cât și în America și, din acest motiv, a fost politizată. Este suficient să ne uităm la performanța uluitoare a pieței bursiere americane într-un an în care economia americană este în comă pentru a concluziona că, într-o perioadă de molimă, sentimentele conduc lumea. Putem vedea că dispozițiile publice au consecințe politice.
Fericiți cu Biden, dar neîncrezători în votanții americani
În cele 11 țări acoperite de sondajul comandat de ECFR, 53% dintre respondenți consideră că victoria lui Biden face o diferență pozitivă pentru țările lor, iar 57% cred că este benefică pentru UE. Chiar și în Ungaria și Polonia, ale căror populații au fost printre cele mai pro-Trump din Europa, sunt ma mulți cei care spun că înfrângerea sa electorală este mai bună pentru țările lor decât opusul.
Dar, deși majoritatea europenilor sunt mulțumiți de alegerea lui Biden, mulți nu au încredere că, peste patru ani, electoratul american nu va vota pentru un alt Donald Trump. Privind în ansamblu rezultatele pentru Europa, 32% dintre toți respondenții la sondajul ECFR sunt de acord că, după ce au votat pentru Trump în 2016, americanii nu pot fi de încredere. Doar 27% nu sunt de acord cu această afirmație (restul nu au o opinie asupra problemei). Cel mai izbitor, 53% dintre respondenții germani spun că, după Trump, americanii nu mai prezintă încredere – ceea ce îi detașează de ceilalți cu privire la acest aspect. Numai în Ungaria și Polonia sunt mult mai mulți oameni care nu sunt de acord cu această afirmație decât cei care sunt de acord cu aceasta.
Dincolo de vechea și noua Europă: noile „triburi” politice ale Europei
În timp ce țările europene obișnuiau să fie împărțite, pe tema SUA, între vechea și noua Europă, sondajul nostru arată că a existat o mare convergență cu privire la întrebările cheie adresate opiniei publice. Încă există diferențe în modul în care europenii văd SUA, dar au mai mult de-a face cu percepțiile asupra puterii sale relative decât cu preocupările legate de valori. În timp ce, în momentul invaziei din Irak, majoritatea europenilor credeau că continentul lor era slab, iar America puternică, adevărul este că europenii sunt acum mai pozitivi față de ei înșiși și mai sceptici cu privire la puterea și sistemul politic al Americii.
Să începem cu modul în care europenii se văd pe ei înșiși. Sondajul ECFR arată că, contrar așteptărilor, în ultimii doi ani au devenit puțin mai pozitivi în ceea ce privește UE, în ciuda eșecului bătrânului continent de a face față crizei Covid-19. În Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Spania și Suedia – țări în care ECFR a efectuat un sondaj în urmă cu doi ani – ponderea medie a persoanelor care spun că sistemul politic al UE funcționează foarte bine sau destul de bine a crescut de la 46% la 48%, din ianuarie 2019. Între timp, ponderea celor care spun că sistemul este oarecum sau complet deteriorat a scăzut de la 45% la 43%, în această perioadă. Percepțiile asupra UE s-au îmbunătățit peste tot, în afară de Ungaria, Olanda și Spania.
Există un contrast între stările de spirit ale regiunilor europene. În sudul Europei, o majoritate spune că sistemul politic al UE este deteriorat. În schimb, majoritatea respondenților din nordul Europei (Danemarca, Suedia, Germania și Țările de Jos) și din Europa centrală (Polonia și Ungaria) spun că sistemul UE funcționează. Atitudinile oamenilor față de sistemul politic al UE par adesea să se coreleze cu opiniile lor despre sistemul propriei țări. În nordul Europei, majoritatea oamenilor sunt convinși că sistemul lor politic național funcționează, iar pentru mulți respondenți acest lucru se corelează cu încrederea în succesul UE. În schimb, majoritățile din Spania, Italia și Franța consideră atât propriul lor sistem politic, cât și pe cel al UE ca fiind stricate. Polonia, Portugalia și Ungaria sunt excepții de la regulă: majoritățile din aceste țări cred că sistemul lor politic național este stricat, dar par să vadă în Bruxelles salvarea lor.
Dar, deși europenii sunt mai pozitivi în privința UE, ei sunt foarte pesimisti cu privire la SUA. Peste șase din zece respondenți din cele 11 țări chestionate consideră că sistemul politic al SUA este complet sau întrucâtva stricat, iar aceasta este și opinia majorităților din fiecare țară, în afară de Ungaria și Polonia (unde 56% dintre maghiari și 58% dintre polonezi cred că sistemul politic al SUA funcționează bine sau, cel puțin, oarecum bine).
Percepția multor europeni asupra sistemului politic al SUA, ca fiind defect, pare să-i facă să se îndoiască de faptul că America va putea reveni la conducerea globală așa cum a promis Biden atunci când a spus că „America s-a întors”. În cele 11 țări chestionate, 51% dintre respondenți nu sunt de acord cu opinia că, sub Biden, SUA este probabil să-și repare diviziunile interne și să investească în rezolvarea problemelor internaționale, precum schimbările climatice, pacea din Orientul Mijlociu, relațiile cu China și securitatea europeană.
În cele 11 țări chestionate, șase din zece respondenți consideră că China va deveni mai puternică decât SUA, în următorii zece ani. Părerea că China va depăși SUA este împărtășită de 79% din publicul din Spania și de 72% dintre respondenții din Portugalia și Italia. Cetățenii Ungariei și Danemarcei sunt cei mai optimiști cu privire la viitorul puterii americane, însă, chiar și în aceste două state 48% dintre respondenți sunt convinși că China va depăși America în următorul deceniu.
În timp ce, la începutul secolului, opinia publică europeană despre SUA obișnuia să fie divizată pe linia Europei „vechi” și „noi” a lui Donald Rumsfeld, sondajul actual arată o mare convergență. Există multe diferențe între societățile europene, dar liniile clare ale diviziunilor s-au estompat. Europa de astăzi este populată de patru noi triburi geopolitice care simt foarte diferit referitor la funcționalitatea modelelor lor politice naționale, eficacitatea modelului politic american și constelațiile puterii politice, economice și militare din lume. Fiecare trib are reprezentanți în toate țările vizate de ancheta ECFR.
„In America We Trust” este cel mai mic trib, care cuprinde 9% din toți respondenți. Membrii săi cred că America este puternică și funcționează, în timp ce UE este defectă și în declin. Este cel mai probabil să întâlnești membri ai acestui trib în Italia, Polonia și Franța, unde 22%, 12% și 12% dintre respondenți susțin acest punct de vedere. Membrii acestui trib sunt probabil conștienți de problemele cu care se confruntă America, dar știu că, din punct de vedere istoric, SUA au revenit întotdeauna după o criză. Este posibil să fi luat în considerare remarca lui Otto von Bismarck, conform căreia „Dumnezeu are o grijă specială de proști, bețivi și Statele Unite ale Americii”; în orice caz, ei cred că America este mai bine poziționată decât Europa pentru a-și păstra influența în lume. Membrii acestui trib tind să voteze cu partidele populiste de dreapta. În Italia, aceștia tind să voteze Liga, Frații Italiei sau Forza Italia; în Franța, ei tind să voteze pentru Frontul Național al lui Marine le Pen sau pentru alte partide și candidați de dreapta. În Olanda, majoritatea acestui trib este format din cei care votează pentru Partidul pentru Libertate (PVV), al lui Geert Wilders, sau Forumul pentru Democrație, populist de dreapta. În Suedia, majoritatea votează pentru Democrații Suedezi. În Danemarca, ei aleg în mare parte Noua Dreaptă sau Partidul Popular Danez.
Cel de-al doilea cel mai mic trib este „In West We Trust”, care cuprinde 20% dintre respondenți. Acest trib este compus din oameni care spun că atât SUA, cât și UE prosperă. Este cel mai probabil să fie convinși de superioritatea sistemului politic și economic occidental, și e oarecum mai puțin probabil decât în cazul altor triburi să se teamă că China va ajunge în scaunul de lider geopolitic, în viitor (deși, chiar și în rândul acestui grup, 53% cred că este probabil ca China să depășească SUA în următorii zece ani). Dacă vreți să-i cunoașteți pe acești oameni, cel mai bun loc e Europa centrală: ei reprezintă aproape jumătate dintre toți alegătorii din Polonia și Ungaria. Acest trib este cel mai probabil să voteze La République En Marche! sau Les Républicains, în Franța; Uniunea Creștin Democrată / Uniunea Social Creștină (CDU / CSU) din Germania; Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD) sau Apelul Creștin Democrat (CDA) din Olanda; Social Democrații sau partidul conservator-liberal Venstre, din Danemarca; socialiștii (PSOE), Vox sau Partidul Popular din Spania; Partidul Social Democrat, Partidul Centrului sau Moderații din Suedia; Fidesz în Ungaria; Lege și Justiție în Polonia; și Partidul Socialist sau Partidul Social Democrat din Portugalia. Acești încrezători în puterea actuală a Occidentului alcătuiesc cel mai tânăr trib din toate țările chestionate (58% dintre ei au sub 50 de ani). Cu toate acestea, distribuția lor pe grupe de vârstă variază de la o țară la alta. De exemplu, în Ungaria, este la fel de probabil să găsești membri ai acestui trib printre cei cu vârsta de 70 de ani sau peste decât printre cei cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani.
„In Decline We Trust” cuprinde 29% din respondenți, ceea ce îi face pe al doilea grup ca mărime. Membrii acestui trib cred că atât Europa, cât și America sunt defecte și în declin. Este cel mai probabil să creadă că China va depăși Occidentul ca model politic internațional (68% consideră că China va fi probabil mai puternică decât SUA în decurs de zece ani, iar 32% spun același lucru despre Rusia). Acești fataliști geopolitici alcătuiesc cel mai mare trib din patru țări: Franța (43% dintre respondenți), Marea Britanie (42%), Spania (38%) și Italia (36%). Au tendința de a fi mai în vârstă, cu 53% dintre ei depășind pragul de 50 de ani. Membrii acestui grup sunt destul de răspândiți în ceea ce privește comportamentul lor de vot, dar sunt mai predispuși să sprijine Frontul Național sau La France Insoumise a lui Jean-Luc Mélenchon, în Franța; Alternativa pentru Germania sau Stânga, în Germania; Noua dreaptă, Partidul Popular Conservator sau Social Democrații din Danemarca; Fidesz în Ungaria; PVV, VVD sau Partidul Socialist din Olanda; și Democrații Suediei sau Moderații din Suedia. Acest trib numără, de asemenea, printre membrii săi mulți cetățeni mai dezangajați sau dezamăgiți, cum ar fi cei care nu știu pentru cine vor vota (în special în Franța, Italia și Portugalia) sau care spun că se vor abține de la vot (în special în Spania și Polonia). În toate țările chestionate, acest trib reprezintă 36% dintre alegătorii care sunt indeciși sau intenționează să nu voteze în următoarele alegeri și 36% dintre cei care intenționează să voteze pentru un partid populist – în ambele cazuri, fiind o pondere mai mare decât cea a altui trib.
Cel mai mare trib este „In Europe We Trust”, care cuprinde 35% dintre toți respondenții. Este alcătuit din oameni care cred că, din punct de vedere politic, Europa este sănătoasă în timp ce SUA e defect. Membrii săi provin în mare parte din țări mai prospere și este cel mai mare trib din Danemarca (unde reprezintă 60% dintre respondenți), Germania (53%), Suedia (51%), Olanda (50%) și Portugalia (37%). Acest trib tinde să fie mai bine educat decât media, iar membrii săi votează cel mai probabil CDU / CSU, Verzii sau social-democrații, Germania; La République En Marche !, Les Républicains, sau Verzii din Franța; Partidul Democrat, Mișcarea Cinci Stele sau una dintre micile liste centriste pro-europene din Italia; partide de opoziție, cum ar fi Coaliția Civică, Polonia 2050 și Stânga, în Polonia; Social Democrații sau Venstre din Danemarca; și partidele de coaliție guvernamentală, cum ar fi VVD, CDA și D66, sau partidele de centru-stânga, Muncii și Stânga Verde, din Olanda. În toate țările chestionate, 47% dintre respondenții care intenționează să voteze pentru partidele non-populiste se află în grupul „In Europe We Trust”.
Consecințele politice ale slăbiciunii americane
Opinia majorității europenilor legat de America, ca fiind defectă politic și probabil depășită în curând de China, ca putere globală, pare să afecteze percepțiile publice asupra valorii alianței transatlantice în moduri care ar putea avea un impact semnificativ asupra echipei Biden. Am observat patru schimbări profunde.
În primul rând, trecerea la o mai mare încredere în sine. Una dintre cele mai izbitoare constatări ale sondajului ECFR este că cel puțin 60% dintre respondenții din fiecare țară chestionată – și o medie de 67% per total în toate aceste țări – cred că nu se pot baza întotdeauna pe SUA pentru a fi apărați și, prin urmare, trebuie investit în apărarea europeană. Interesant este că 74% dintre respondenții britanici susțin această opinie – o pondere mai mare decât în orice alt grup național.
Sondajul de opinie al ECFR relevă, de asemenea, o schimbare a percepțiilor asupra amenințărilor în Europa, cel mai dramatic în Germania. În timpul războiului rece, Germania s-a simțit amenințată de invazie și a fost, prin urmare, legată de alianța atlantică. Dar, în zilele noastre, germanii par să-i fi ajuns din urmă pe francezi (a căror țară are cea mai puternică armată din UE și este o susținătoare de mult timp a integrării europene a apărării), simțind mai puțin nevoia decât ceilalți europeni de garanția securității SUA. În prezent, doar 10% dintre respondenții din Franța și Germania declară că țara lor are „mare” nevoie de garanția americană de securitate pentru a fi ferită de invazia militară. Numai în Polonia un număr substanțial de respondenți (44%) consideră că au nevoie „mare” de această garanție. Prin urmare, se pare că politica transatlantică a Germaniei – și a Europei – în anii următori ar putea fi influențată nu numai de creșterea legăturilor economice ale țării cu China, ci și de faptul că peste jumătate din publicul german nu vede acum puterea militară SUA ca pe o garanție existențială a securității sale.
A doua mare surpriză este în jurul problemei alinierii geopolitice. Biden a cerut ca SUA și Europa să formeze un front unit împotriva Chinei și astfel să-i modeleze ascensiunea. Însă sondajul ECFR arată că, în Europa de astăzi, nu există visul unei întoarceri la o lume bipolară în care Occidentul să se confrunte cu China și aliații săi, așa cum a făcut odinioară împotriva Uniunii Sovietice.
Tulburați de îndoielile cu privire la America și influențați de concentrarea lui Trump asupra intereselor naționale restrânse, alegătorii europeni au început să gândească diferit la natura alianței transatlantice. În 2019, ECFR a efectuat un sondaj paneuropean care a indicat că o largă majoritate a respondenților din toate țările chestionate au dorit să rămână neutri (mai degrabă decât să se alinieze cu Washingtonul) într-un conflict dintre SUA și China sau Rusia. Mulți oameni din jurul lui Biden ar fi putut spera că victoria sa în alegerile din noiembrie ar schimba această dinamică. Este posibil să fi presupus că trecerea europenilor către neutralitate ar putea fi explicată prin neîncrederea și dezgustul față de Trump.
Cu toate acestea, ultimul sondaj al ECFR arată că schimbările politice din Washington nu par să fi modificat în mod fundamental calculul respondenților cu privire la alinierea geopolitică. Cel puțin jumătate din electoratul din toate țările chestionate ar dori ca guvernul lor să rămână neutru într-un conflict între SUA și China. Acest lucru se aplică chiar în Danemarca și Polonia, cele două țări cu cea mai mare proporție de oameni care ar dori să ia partea SUA – 35% și, respectiv, 30%. Acest lucru poate reflecta faptul că, deși atât europenii, cât și americanii își întăresc abordările față de China, obiectivele lor pe termen lung sunt oarecum diferite. În timp ce americanii vor să facă acest lucru pentru a se decupla China și a o îngrădi, europenii (mai presus de toate, germanii) încă speră să readucă China în sistemul bazat pe reguli.
Refuzul Europei de a se alătura SUA apare și în opiniile respondenților cu privire la un conflict dintre SUA și Rusia: în nicio țară chestionată nu există o majoritate ce ar dori să ia partea Washingtonului. În mod uimitor, doar 36% dintre respondenții din Polonia și 40% dintre cei din Danemarca spun că țara lor ar trebui să se alăture SUA într-un astfel de scenariu. În cele 11 țări chestionate, doar 23% dintre respondenți sunt de această părere – în timp ce 59% vor ca țara lor să rămână neutră. În Danemarca și Polonia, neutralitatea este opțiunea preferată a 47% și, respectiv, 45% dintre alegători.
Această schimbare a percepțiilor ar putea avea la fel de mult de-a face cu puterea ca orice altceva. Ceea ce le place europenilor din amintirea războiului rece 1.0 este că au fost de partea câștigătoare; în multe țări europene, există acum teama că războiul rece 2.0 ar putea avea un rezultat diferit. Neîncrederea în creștere cu privire la fiabilitatea și puterea Washingtonului schimbă natura alianței transatlantice. Coalițiile Americii din timpul războiului rece au luat forma unei căsătorii catolice. Erau meniți să fie monogami, fără nicio posibilitate de divorț. După patru ani de Trump, alianța arată ca un aranjament mai „casual” – un mariaj deschis, în care cheia pentru a nu fi exploatat ține de aducerea altor jucători. Europenii nu mai au încredere în America pentru a apăra Europa și ar exprima puțină solidaritate cu SUA dacă s-ar implica într-un conflict cu alte mari puteri. Citind sondajul ECFR, Washingtonul nu va avea nici motive să se încreadă în disponibilitatea publicului european de a desfășura o politică externă transatlantică comună.
A treia consecință a schimbării percepțiilor de putere este dorința de a fi mai puțin sentimental în relațiile cu SUA. Un efect pervers al mandatului lui Trump este acela că, concentrându-se nemilos pe interesul național, a încurajat alți jucători – inclusiv europeni – să se concentreze mai mult pe protejarea propriilor interese în detrimentul concentrării pe interesele comune mai largi ale Occidentului democratic. Acest lucru se reflectă în dorința multor europeni de a investi în apărarea lor. A existat, de asemenea, o schimbare marcantă a modului în care oamenii privesc relația economică transatlantică. Printre cele opt țări în care ECFR a întrebat alegătorii despre această problemă, cei mai mulți din Germania (37%), Franța (48%), Marea Britanie (37%) și Italia (42%) consideră că țara lor ar trebui să fie mai dură cu SUA în probleme economice, cum ar fi comerțul internațional, impozitarea companiilor multinaționale și reglementarea platformelor digitale. Polonia este excepția previzibilă la acest capitol, doar unul din zece alegători spunând că țara lor ar trebui să devină mai dură cu SUA în ceea ce privește problemele economice.
Această neîncredere predominantă schimbă și modurile în care europenii relaționează între ei – a patra mare consecință politică rezultată din sondajul nostru. Deoarece nu mai văd Washingtonul ca un partener de încredere, europenii se uită unii la alții mai mult decât o făceau cândva. Acest lucru ridică problema dacă Berlinul va înlocui Washingtonul drept capitala „go-to”. Având în vedere dimensiunea și importanța grupului „In Europe We Trust”, nu este surprinzător faptul că respondenții din Franța, Spania, Danemarca, Olanda, Portugalia și Ungaria au ales cel mai probabil Germania ca fiind cea mai importantă țară cu care să construiască o bună relație, mai presus de SUA (în timp ce, la rândul lor, 38% dintre germani au ales Franța drept cel mai important aliat al lor și doar 35% au preferat SUA). Numai respondenții din Marea Britanie (55 la sută), Polonia (45 la sută), Italia (36 la sută) și Suedia (36 la sută) au mai multe șanse să claseze SUA pe primul loc în fața Germaniei, la acest capitol; dar în Suedia, o cotă aproape egală, 35%, situează Germania peste SUA.
Concluzie: Spre un nou atlantism
Când a părăsit funcția, la începutul secolului al XXI-lea, Bill Clinton a declarat că sarcina cheie pentru americani ar fi „crearea unei lumi în care ne-ar plăcea să trăim, atunci când nu mai suntem singura superputere a lumii”. Este corect să spunem că SUA și Europa nu au reușit să facă acest lucru. La instalarea lui Biden la Casa Albă, SUA nu mai este singura superputere. Iar lumea în care guvernează – marcată de ascensiunea puterilor autoritare și răspândirea naționalismului și a inegalității – nu este cea în care ar prefera să trăiască nici americanii, nici europenii.
De la dezastruosul război din Irak, din 2033, și criza financiară globală, din 2008, Washingtonul s-a confruntat cu sfârșitul momentului unipolar. Trump și predecesorul său, Barack Obama, sunt probabil cei mai diferiți președinți americani pe care ni-i putem imagina. Dar analizele lor despre poziția Americii în lume au avut mult mai multe în comun decât recunosc majoritatea oamenilor. Amândoi au înțeles că ambiția Americii de a rămâne singura superputere a lumii era nesustenabilă. Ambii au recunoscut centralitatea geoeconomiei, în secolul XXI. Și amândoi au recunoscut că vor trebui să lucreze cu regimuri politice care nu împărtășesc valorile și normele Americii.
Dar răspunsurile lor la această situație au fost izbitor de diferite. Obama a fost convins că cel mai bun mod de a menține conducerea Americii a fost încorporarea Washingtonului într-o rețea diversă și bine dezvoltată de alianțe militare și comerciale. Acesta este motivul pentru care negocierile administrației Obama privind parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții au mers mână în mână cu încercarea sa de a perfecta un parteneriat trans-Pacific. Obama spera că, folosind aceste instrumente, America va câștiga stăpânirea asupra Chinei și își va reinventa rolul pentru viitor.
Pariul lui Trump a fost că, dacă ordinea internațională ar fi încetat să mai funcționeze pentru America, era în interesul Washingtonului să acționeze ca un perturbator-șef și să organizeze lumea în jurul relațiilor bilaterale asimetrice cu alte puteri. În timp ce SUA rămâne cea mai puternică țară din lume, poate și dicta termenii oricărui alt jucător, propunând înțelegeri, pe rând. În timp ce Obama credea că puterea Americii stă în alianțele sale în rețea, Trump a crezut că acestea sunt lanțuri care trag America în jos.
Administrația Biden vine la putere într-un moment în care politica „America First” a lui Trump nu a reușit să ofere Washingtonului o influență globală mai mare, în timp ce întoarcerea la strategia lui Obama nu este privită ca realistă din cauza fiabilității Americii și a puterii în declin. Majoritatea europenilor se îndoiesc că Biden îl poate așeza din nou pe Humpty Dumpty.
Alianțele se nasc din interese și valori, dar, ca orice altă relație umană, sunt susținute sau rupte de stările predominante ale partenerilor. Deci, ce dezvăluie noul sondaj de opinie al ECFR despre viitorul relației transatlantice în lumea post-Trump?
Vestea bună este aceea că există un optimism pe scară largă în rândul europenilor, după alegerile din 2020 din SUA, cum că parteneriatul transatlantic are un viitor. Vestea proastă este că europenii sunt sceptici cu privire la eforturile Americii de a-și recâștiga influența și de a controla ascensiunea Chinei. „Fără Războiul Rece, ce rost are să fii american?”, întreba Harry „Rabbit” Angstrom, personajul romancierului John Updike de la sfârșitul secolului al XX-lea, în timp ce „lupta lungă a amurgului” se sfârșea. Mulți oameni din America văd acum perspectiva unui nou război rece ca fiind aceea de a oferi politicii lor externe un nou accent. Dar europenii își pun exact întrebarea opusă: „Ce rost are să fii european dacă a revenit războiul rece?”. Perspectiva unui nou război rece cu China nu este profund atractivă pentru europenii pe care i-am chestionat. Nu este vorba despre faptul că europenii sunt pro-China. Un sondaj anterior ECFR a arătat că europenii nu sunt atrași de modelul chinez, iar pandemia a făcut clare ambițiile hegemonice ale Chinei.
Dar europenii par dornici să-și croiască propria cale, mai degrabă decât să se încoloneze în spatele politicii americane privitoare la China. Cel mai mare număr dintre cei chestionați în acest sondaj și în sondajele anterioare par să susțină ideea unei Europe mai suverane și mai autonome. Cu toate acestea, în timp ce liderii europeni tind să considere suveranitatea europeană ca reflectând dorința de a juca un rol mai important în politica globală – indiferent dacă susțin ideea – nu este cazul pentru un număr mare de cetățeni europeni. Există un grup substanțial pentru care „suveranitatea europeană” este codul pentru un impuls către neutralitate în escaladarea concurenței dintre SUA și China. Pentru acești cetățeni, suveranitatea europeană nu reprezintă e o mare intrare în politica internațională, ci o ieșire de urgență din lumea bipolară de mâine. Este o aplicație pentru pensionarea anticipată dintr-o mare concurență de putere.
Aici opinia publică va avea un impact asupra politicii elitelor. În timpul războiului rece, guvernele europene erau dispuse să facă față opoziției publice pentru a se alinia cu SUA care le-a apărat de Uniunea Sovietică. Dar fiecare președinte de la sfârșitul războiului rece a găsit mai greu să convingă liderii europeni să cheltuiască capital politic pentru alianța lor cu Washingtonul. Europenii au fost cu siguranță mai dispuși să estompeze diferendele cu Obama decât pe cele cu George W Bush, dar acest lucru nu s-a extins la concesiile reale privind gestionarea crizei financiare din 2008 sau la creșterea cheltuielilor pentru apărare. În timp ce toate guvernele europene vor încerca să construiască o relație strânsă cu administrația Biden, ele nu vor simți că au sprijin public pentru a face concesii majore în probleme majore, de importanță națională.
Principala lecție a sondajului ECFR se adresează echipei Biden. Noua administrație americană are o idee clară asupra modului în care cei patru ani cu Trump au schimbat America, dar ar trebui să fie conștientă de efectul Trump asupra geopoliticii emoțiilor europene. Deși europenii nu vor deplânge înfrângerea electorală a lui Trump, moștenirea sa va persista mult timp după ce va fi părăsit Casa Albă. Chiar dacă Biden încearcă să răstoarne izolaționismul și imprevizibilitatea administrației Trump, el va fi încurcat de politicile care au făcut America să pară volatilă, egoistă și slabă. Acum există o oportunitate unică de a reînvia și transforma alianța transatlantică – dar nu se poate profita de acest lucru cu promisiuni neconvingătoare de restaurare și bipolaritate. Este nevoie de un nou transatlantism – unul bazat pe o înțelegere comună conform căreia alianța SUA-Europa nu este suficientă pentru a remodela lumea. Leonard Cohen cânta odată: „The mist leaves no scar / On the dark green hill”. Dar sondajul nostru arată că Trump nu a fost o negură; a lăsat cicatrici. Iar președinția lui Biden va fi marcată de ele. >>
