Cursuri suspendate într-o clasă de la un mare liceu din centrul Bucureștiului. Un elev a fost confirmat cu Covid

breaking news

Cursurile față în față au fost suspendate pentru elevii unei clase de la Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din București, după ce unul dintre elevi a fost testat pozitiv pentru SARS-COV 2, relatează Mediafax.


„Primăria Sectorului 4, împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Direcția de Sănătate Publică București, a dispus în această după-amiază (miercuri după-amiază – n.r) mutarea în sistem online a activităților de învățare în cazul elevilor unei clase a XII-a dintre cele ale Colegiului Național ”Gheorghe Șincai”, ca urmare a testării pozitive la SARS-COV 2 a unuia dintre cursanți”, se arată într-un comunicat al Primăriei sectorului 4.
Sala de curs a fost dezinfectată, urmând ca întreaga școală să fie supusă aceluiași proces la sfârșitul săptămânii.


Potrivit reprezentanților Primăriei, măsurile au fost dispuse în baza ordinului nr. 5.487/1.494/2020, care prevede că „la apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile”.

Totodată, Primăria sectorului 4 anunță că, împreună cu DSP și Primăria Capitalei, a dispus măsuri de carantinare instituționalizată pentru 34 de muncitori străini, ce lucrau pe un șantier, după ce trei colegi ai acestora au fost testați pozitiv la coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here