Curtea Supremă a SUA îl autorizează pe Trump să blocheze ajutoare internaţionale în valoare de patru miliarde de dolari

Sursa: Wikipedia

Curtea Supremă americană a autorizat administraţia Trump să blocheze ajutoare internaţionale în valoare de peste patru miliarde de dolari, în pofida faptului că acestea au fost aprobate de către Congres, relatează AFP, citată de News.ro.

Judecătorii celei mai înalte jurisdicţii a Statelor Unite au stabilit astfel, vineri, că autoritatea preşedintelui în domeniul afacerilor externe pare să ”depăşească prejudiciul potenţial” pe care l-ar putea suferi populaţiile cărora le sunt destinate aceste fonduri.

Donald Trump a blocat, de când a revenit la Casa Albă, miliarde de dolari destinate ajutorului internţaional şi a desfiinţat în mod oficial Agenţia americană de Dezvoltare Internaţională (USAID), plasată în prezent în subordinea Departamentului de Stat, însărcinat cu diplomaţia.

USAID – cea mai importantă agenţie umanitară la nivel mondial – era implicată în programe de sănătate şi de ajutor de urgenţă în aproximativ 120 de ţări din lume.

Cei trei judecători liberali de la Curtea Supremă şi-au exprimat vineri dezacordul.

Judecătoarea Elena Kagan a denunţat o decizie ”în contradicţie cu separarea puterilor” în stat.

SUA îi revocă viza președintelui Columbiei, acuzat de acțiuni „incendiare” la o manifestație pro-palestiniană la New York