În satul Wadir, nicio casă nu a fost cruțată: aici, în estul Afganistanului, de la cutremurul produs în cursul nopții trecute, în fiecare casă s-a înregistrat cel puțin un mort sau un rănit, în timp ce nicio locuință nu a mai rămas în picioare, relatează luni Agerpres.
În acest peisaj devastat, unde plutește cadavrul unei vaci într-un loc, al unei capre în altul și peste tot bucăți de rame de lemn care s-au prabușit ca niște castele de cărții, mirosul morții este copleșitor.
În fața a ceea ce a fost odată o casă de lut, salvatorii au fost întâmpinați ca eroi în timp ce coborau din elicopter, iar sătenii au încercat să curețe molozul cu lopețile sau manual.
Un salvator care a ajutat la scoaterea unei femei de sub dărâmături este ocupat, ignorând cutremurele care continuă să zguduie totul și provoacă un zgomot infernal care răsună prin munții din jur.
‘Când am evacuat o femeie a spus că este îngrijorată pentru copiii ei care erau încă înăuntru’, a declarat salvatorul pentru AFP, înainte să continue operațiunea.
La miezul nopții, în timp ce se simțeau încă noi cutremure, a început numărătoarea inversă sumbră.
Afganistanul, una dintre cele mai sărace țări din lume, devastată în mod constant de catastrofe naturale care vor crește din cauza efectelor schimbărilor climatice, a înregistrat sute de decese.
Mii de răniți se află înghesuiți în spitale, unde medicii și asistentele sunt ocupate cu cei aduși pe tărgi.
Seismologii sunt familiarizați cu nord-estul Afganistanului: din 1900, în regiune s-au înregistrat 12 cutremure cu o magnitudine mai mare de 7.
Însă Mohammed Jawad nu mai a cunoscut niciodată un cutremur atât de violent precum cel care a lovit aseară: 6 grade pe scara Richter și replici de peste 5.
Peste 800 de persoane au murit și mai mult de 2.700 au fost rănite în estul Afganistanului după un cutremur de pământ cu magnitudinea 6 produs în noaptea de duminică spre luni, urmat de cel puțin cinci replici seismice, care au fost resimțite la distanțe de câteva sute de kilometri, notează AFP.
Epicentrul seismului, înregistrat la o adâncime de doar opt kilometri, a fost localizat la 27 de kilometri de Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, lângă granița cu provincia vecină Kunar, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Cutremur devastator în Afganistan: Peste 800 de morţi şi peste 2.700 de răniţi











