Inquam Photos / George Calin

Vicepremierul Dan Barna a declarat, miercuri seară, că premierul Florin Cîţu nu poate conduce un Guvern, motiv pentru care ar trebui să demisioneze, acuzându-l totodată de „cinism şi rea voinţă”. La câteva minute de la declarația prin care prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat demiterea ministrului userist al Justiției, Vicepremierul Dan Barna a postat pe Facebook un mesaj prin care cere demiterea lui Cîțu, informează biziday.ro.

“Florin Cîțu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern.

Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva.

Florin Cîțu trebuie să plece.”

Și europarlamentarul Dacian Cioloș, celălalt copreședinte al USR-PLUS a reacționat, sugerând ruperea coaliției de guvernare:

“Promisiunea făcută primarilor PNL (nu cetățenilor români, cum spune premierul) e mai importantă decât stabilitatea și continuitatea Coaliției.

Florin Cîţu demite fără motiv al doilea ministru USR PLUS, subordonând întregul guvern intereselor PNL. Acesta nu mai e un guvern de coaliție!”, a scris Cioloș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here