Republicanii fie se tem de mânia președintelui, fie vor să-i întărească poziția de negociere, notează The Economist.
Demersul lui Donald Trump de a anexa Groenlanda, un teritoriu suveran al Danemarcei — susținut de o amenințare explicită cu tarife vamale și de una abia mascată privind folosirea forței militare — le-a provocat europenilor un dublu șoc. Primul este faptul că și aliatul lor american, nu doar adversarul rus, amenință un teritoriu NATO. Al doilea este combinația de aplauze și tăcere stânjenită, din partea majorității republicanilor din Congres.
Au existat totuși câteva excepții. Thom Tillis, senator republican, și-a exprimat exasperarea: „M-am săturat de prostii”. Lisa Murkowski, o altă senatoare republicană, a declarat, în timpul unei vizite în Danemarca, în cadrul unei delegații bipartizane, că: „Această senatoare de Alaska nu crede că este o idee bună”. Însă ei s-au numărat printre puținii din grupul lor parlamentar, care au îndrăznit să-și facă auzită vocea. Pasivitatea Congresului este cu atât mai frapantă cu cât părinții fondatori ai Americii i-au conferit puterea de a declara război. De-a lungul timpului însă, ramura legislativă și-a cedat autoritatea comandantului suprem. Legea privind puterile de război, adoptată în 1973 peste veto-ul lui Richard Nixon, a încercat să limiteze capacitatea președinților de a declanșa conflicte, dar rareori i-a constrâns. Domnul Trump oferă cel mai recent exemplu. În ultimul an, el a bombardat Yemenul și Iranul, a lovit presupuşi teroriști în Somalia, Siria și Nigeria, a atacat presupuşi traficanți de droguri pe mare, l-a capturat pe liderul autoritar al Venezuelei și a amenințat cu folosirea forței împotriva Columbiei și Mexicului. Pe tot parcursul acestor acțiuni, a ignorat obiecțiile sporadice din cadrul legislativului.
Politicienii republicani știu că faptul de a atrage mânia președintelui reprezintă un gest care îți poate pune capăt carierei, având în vedere devotamentul bazei MAGA a partidului și riscul de a fi eliminați la alegerile primare. Cei care vorbesc sunt fie puținii nonconformiști rămași, fie cei care nu mai au mare lucru de pierdut după ce și-au anunțat retragerea din Congres.
Totuși, potrivit sondajelor de opinie, amenințările lui Trump legat de Groenlanda sunt impopulare. Republicanii din Congres sunt neliniștiți, dar se împart, în linii mari, în trei grupuri, notează un membru al personalului. Unii susțin ambiția neo-imperială a președintelui. Printre ei se află Ted Cruz, senator cu aspirații prezidențiale, care a spus că este „în mod covârșitor în interesul național al Americii să achiziționeze Groenlanda”. Câțiva se opun deschis, precum Don Bacon, membru al Camerei Reprezentanților, care a avertizat că Trump riscă o nouă procedură de suspendare. Cei mai mulți dezaprobă în privat poziția președintelui, dar se tem să i se opună ori cel puțin cred că lobby-ul discret este mai eficient.
Lindsey Graham, un „șoim” de modă veche, apropiat de președinte, este unul dintre acești șoptitori din culise. Se spune că a făcut presiuni intense în spatele ușilor închise pentru a-l convinge pe Trump să dea înapoi, în timp ce, public, își declara sprijinul. El a spus că argumentele lui Trump pentru Groenlanda, prezentate într-un discurs la Davos, au fost „extrem de convingătoare” și a minimalizat obiecțiile europene: „Slab și lipsit de umor nu este un mod tocmai bun de a trece prin viață”, a spus el. Mulți sunt ușurați că Trump s-a retras într-o oarecare măsură în fața rezistenței cu care fusese întâmpinat, cel puțin deocamdată, renunțând la tarifele cu care amenințase și afirmând, cu întârziere, că nu va folosi forța. În contextul unor mițcri orientate spre negociere, Trump a anunțat și un „cadru” de acord privind Groenlanda, deși unul încă neclar.
Dominanța lui Trump asupra partidului a fost din nou demonstrată prin respingerea succesivă a unor proiecte de lege menite să împiedice noi acțiuni militare împotriva Iranului și Venezuelei fără aprobarea Congresului. Pe 8 ianuarie, cinci senatori republicani au votat pentru a fi trecută o rezoluție privind puterile de război în cazul Venezuelei. Un Trump furios a declarat că aceștia „nu ar mai trebui niciodată să fie aleși în funcție”. O săptămână mai târziu, doi dintre ei au dat înapoi; rezoluția a eșuat după ce vicepreședintele J.D. Vance a dat votul decisiv în caz de egalitate. Un proiect similar, aflat în Camera Reprezentanților, a fost respins după ce votul se încheiase la egalitate.
Rezoluțiile privind puterile de război au „prioritate procedurală”, astfel încât pot ajunge pe ordinea de zi chiar împotriva voinței liderilor majorității din Cameră și Senat. Însă președinții recenți, sprijiniți de unii membri ai Congresului, consideră neconstituțională Legea privind puterile de război.
Jeanne Shaheen, democrata cu rangul cel mai înalt din Comisia pentru relații externe a Senatului, încearcă o abordare alternativă, folosind puterea bugetară pentru a bloca finanțarea operațiunilor militare. Proiectul ei de lege, susținut de Murkowski, care urmărește să-l împiedice pe Trump să preia Groenlanda, stipulează că Pentagonul și Departamentul de Stat nu pot utiliza fonduri alocate „pentru a bloca, ocupa, anexa, desfășura operațiuni militare împotriva sau a afirma în alt mod controlul asupra teritoriului suveran al unui stat membru NATO”, decât prin acord reciproc.
Dar este probabil ca și această inițiativă să eșueze. O strategie ar fi atașarea prevederii la un proiect de cheltuieli care trebuie obligatoriu adoptat, însă timpul se scurge rapid din cauza grabei de a aproba alocări majore înainte de termenul-limită de 30 ianuarie, pentru a evita o nouă închidere a guvernului. Liderul majorității din Senat, John Thune, ar trebui să aloce timp prețios pe agenda plenului. În orice caz, președintele ar urma să răspundă cu veto la orice tentativă de ce ar viza restrângerea puterilor sale, ceea ce ar necesita apoi o majoritate de două treimi în ambele camere, pentru a-i respinge veto-ul.
Cei mai mulți republicani „vor doar ca problema Groenlandei să dispară”, spune un membru al personalului din Congres; poate președintele va fi distras acum de un alt obiect strălucitor. Un altul admite că: „De ce să subminezi pârghiile președintelui pe un subiect de care îi pasă atât de mult? Fără fanfaronadă, Trump nu va obține niciun acord”. Pentru mulți republicani, așadar, arta negocierii se bazează pe arta Congresului de a păstra tăcerea.
