În interval de numai câteva zile, președintele american a fost forțat să privească în ochi tot ceea ce urăște mai mult: propriul eșec.
Iar eșecul i-a colonizat câmpul vizual pe toate planurile:
- Imediat ce a aterizat la Davos, a și dat înapoi pe dosarul Groenlanda. A zis adio tarifelor, a zis adio scenariului de a obține un titlu de proprietate pentru “bucata de gheață” și a avortat ideea demnă de spitalul de nebuni a unei operațiuni militare, deci a unui atac împotriva Danemarcei, un stat aliat din NATO.
- Imediat ce a aterizat la Davos și a anunțat toate aceste lucruri, bursele americane și-au revenit din picaj, unii indici recuperând cât pierduseră nu doar în ultimele zile, ci în ultimele săptămâni. În felul acesta, președintele Trump a aflat (încă o dată) ce crede cu adevărat despre el unul dintre cei mai influenți centri de putere din SUA – bursa și mediul de afaceri. Mesajul primit este chiar indecent de explicit: de câte ori Trump are o zi foarte proastă, bursa are o zi extrem de bună.
- Povestea groenlandeză are totodată potențialul de a amplifica, în planul politicii interne americane, o discuție sensibilă: care este în realitate starea de sănătate mintală a președintelui Statelor Unite ale Americii ? Momentan, o astfel de discuție e una mai degrabă marginală – a prins cheag prin varii unghere ale rețelelor sociale. Dosarul Groenlanda, însă, are darul de a o legitima puternic și de a o face să urce la suprafața spațiului public și politic larg. Dacă va capăta portanță, riscă să paraziteze PR-ul lui Trump și al administrației sale, riscă să paraziteze campania republicanilor pentru alegerile de la jumătatea mandatului. Iar acele alegeri se apropie, fiind programate pentru noiembrie, deci timp există din belșug pentru ca preocupările legitime și narațiunea aferentă să pună carne pe ele. Mai mult decât atât, o extindere a discuției despre sănătatea mintală a președintelui Trump ar fi o armă cu atât mai redutabilă în mâinile celor ce o vor folosi, cu cât există precedentul Biden. Iar acel precedent a stabilit că: o astfel de discuție este legitimă și se impune de la sine atunci când apar semne (iar ele există și în cazul Trump, așa cum existaseră în cazul Biden); tocmai echipa Trump, în cazul Biden, a reușit să impună o rețetă eficientă de exploatare politico-mediatică a unei asemenea discuții, iar cine are interes cu siguranță și-a însușit până acum lecția; în fine, o astfel de discuție, ne arată precedentul, chiar poate produce rezultate de ruptură – Biden a fost scos din viața politică și a pierdut candidatura la președinție chiar pe ultima sută de metri. Din punctul ăsta de vedere, deși ante-Davos suspiciunile, în ceea ce îl privește pe Trump, înmuguriseră, post-Davos au mai făcut un pas, înflorind. Cine știe… din primăvară poate vor începe să treacă și pe rod!
- În fine, promovarea în forță de către Trump a ideii că, indiferent prin ce mijloace, SUA vor anexa Groenlanda, a produs un efect de recul în rândul mai multor formațiuni europene de extremă dreaptă care se bucură de sprijinul MAGA-trumpismului și de sprijinul oficial al guvernului american (vezi referința la “partidele patriotice” europene, din strategia de securitate națională a Americii, publicată la sfârșitul anului trecut). Desigur, în herghelia suberanisto-populistă din Europa există și gloabe care, fără discernământ, s-au lăsat exploatate până la capăt – e elocvent episodul AUR-George Simion, cu tortul în formă de Groenlanda, glazurat cu steagul SUA, feliat de liderul român al partidului ce deservește, la grămadă, și trumpismul, și putinismul. Iar dacă fanfaronada lui Trump, cu Groenlanda, a avut deja un prim efect de bumerang în rândul celor mai mulți extremiști din Europa, deznodământul consumat la Davos nu va face decât să amplifice efectul inițial. Trump a plecat cu coada între picioare de la celebrul forum, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea ca și cum n-ar fi fost. În rândul virililor extremiști, pierderea de virilitate e un păcat capital. Iar Trump, politic vorbind, a fost emasculat la Davos.
- Desigur, există și aspectul NATO. Trump a mitraliat statele aliate nu doar cu reproșuri bazate pe fake news, ci și cu jigniri golănești. A mers până într-acolo încât să întineze memoria soldaților europeni căzuți în Afganistan alături se soldații americani aliați. A trecut o linie roșie pe care, intelectual, iată, nu avusese dotările necesare să nu o încalce. Iar odată ce a încălcat-o, va observa în timp că nu dispune nici de instrumentele politice pentru a diminua daunele. Desigur, pe lumea asta există simioni și grindeni dispuși să lingă peste tot unde scuipă Trump. Dar din câte s-a putut observa zilele astea, simionii și grindenii cam au o arie foarte limitată de răspândire, în general limitată doar la teritoriul României.
- În fine, Trump a avut ocazia să vadă că Europa există, are destulă putere încât să îi dea șah măcar în jocurile esențiale, și totodată învață bine și rapid din mers. Despre potențialul european de ripostă, unul profund neînțeles de Trump, am scris chiar zilele trecute, iar dinamica din dosarul groenlandez sugerează că argumentul este valid.
- A promis că va ajuta protestatarii din Iran în clipa în care regimul mafiot și criminal va ucide oameni. Nu a făcut-o. Suspiciunea mea a fost dezvoltată aici.
- Iar caricatura de Consiliu pentru Pace s-a umplut momentan doar cu autocrați și mulți lideri de categoria non-golden, ca să păstrăm vocabularul trumpist.
Donald Trump este probabil bogătanul care a călătorit cel mai puțin în lumea largă, deși, vorba aia, a dispus la viața lui de avion privat, flotă privată de elicoptere, chiar și de super-iaht. Desigur, Donald Trump călătorește mult: doar că o face strict de la un miting la altul și între reședințele sale din SUA și Europa.
Nu a avut niciodată un contact autentic cu lumea și nu are, tocmai de aceea, habar cum funcționează lumea, cât este ea de largă, de nuanțată și de complicată.
În felul lui, Donald Trump trăiește în lumea sa – una îngustă geografic, inexistentă cultural, vidă de minime lecturi.
Eșecul lui Trump de la Davos, pe tema Groenlanda, este, neîndoielnic, legat și de acest deficit flagrant de cunoaștere. Iar ceea ce reprezintă o vădită slăbiciune în ceea ce-l privește, devine un avantaj evident pentru cei cu care se ciocnește.
Acesta e Donaldul de până acum. Însă nu numai trecutul recent e o problemă pentru domnia sa, ci o problemă poate deveni și viitorul apropiat.
Aici există cel puțin două dimensiuni care îl amenință cu noi vulnerabilități: activitatea miliției ICE, pe linie de imigrație, respectiv dezbaterile Curții Supreme, pe linie de tarife.
În decurs de nici trei săptămâni, miliția ICE a omorât o femeie nevinovată, mămică a unui copil de șase ani, ca și a altora un pic mai mari; și totodată, miliția ICE a arestat un copil de cinci ani, mai mult, folosindu-l, cu o cruzime demnă de tenebre, ca momeală pentru capturarea mămicii lui.
Pe lângă aceste două evenimente, au existat o sumedenie de alte evenimente de abuz ICE contra unor oameni năpăstuiți de soartă și a unor oameni nevinovați chiar și din strictul punct de vedere al legii.
Sondajele sugerează că starea de spirit a americanilor cunoaște o profundă erodare, pe fondul acestui mod putinisto-hitlerist de folosire a miliției ICE de către administrația Trump. În an de cruciale alegeri pentru Congres, numai o minte redusă își poate imagina că va extrage astfel beneficii extinse.
Nu în ultimul rând, Curtea Supremă urmează să decidă soarta tarifelor impuse de Trump unei galaxii de țări.
Dacă judecătorii acestei instanțe vor valida tarifele, America va fi expusă drept o țară profund intrată în zona fărădelegii sistemice.
Dacă, în schimb, vor invalida parțial ori total temeiul legislativ al tarifelor trumpiste, atunci efectul promite să fie de seismic. Nu doar că va obliga guvernul american la returnări de sume uriașe, dar va și destrăma politic piedestalul filosofiei economice a lui Trump și va arunca la gunoi promisiunea făcută de Trump poporului MAGA, cum că va curge cu investiții străine în America precum ar curge laptele și mierea în a sa Epocă de Aur / “Gilded Age”.
Căci dacă Curtea Supremă subminează parțial sau integral povestea tarifelor lui Trump, niciun CEO și niciun acționar de pe lumea asta nu va mai semna vreo relocare de producție pe teritoriul american – căci chiar nu ar mai avea de ce.
Donald Trump se află azi în cel mai prost moment al său, cu perspective de înrăutățire a situației.
Precum în cazul lui Putin, și în cazul lui Trump probabil că au devenit tot mai numeroși și prietenii, nu doar dușmanii, care visează la prăbușirea statuii sale.
