Scriitorul Teodor Baconschi, fost ministru de Externe al României, a alcătuit o cronologie minuțioasă care surprinde elementele care au „agravat disonanța cognitivă planetară” prin care trecem sub asediul pandemiei de Covid-19.
„Virusul e «nou» (nu există vaccin, nu exista un tablou clinic). Poate avea purtători asimptomatici (deci oricine). S-a constatat că e mai contagios decât gripa sezonieră. De aici, ipoteza că ar putea infecta 70% din populația globală – caz în care o rată a mortalității de 1-3% ar fi într-adevăr imensă”, își începe Teodor Baconschi analiza postată pe contul său de Facebook.
Postarea integrală:
Pe această bază (mai degrabă pe aceste nisipuri mișcătoare), percepția asupra crizei a devenit mai importantă decât criza, mai ales în era social media. S-a manifestat mai întâi grija că, dacă sistemele medicale sunt debordate, panica se extinde, iar guvernele cad. Apoi a apărut contradicția tipic occidentală dintre o știință darwinistă (cu axiomele sale – ”struggle for life” plus ”the survival of the fittest”) și umanismul nostru structural: herd immunity nu e o alegere sustenabilă politic. Ulterior, guvernele s-au aliniat unei strategii unice – izolarea totală – atât pentru că nu aveau destule kituri de testare, cât și pentru că suportau o presiune internațională uriașă: UK și Suedia au cedat ultimele. Între timp, din lumea științifică au început să circule informații contradictorii despre ce, cum și cât se transmite virusul, ca și despre valabilitatea unor tratamente farmaceutice.
Acum intrăm în faza creșterii zilnice a insecurității legate de urmările economice ale politicii de izolare (unii au numit asta ”ideologia carantinei”). Societatea e ca o oală sub presiune sau o bombă cu ceas. Șomaj tehnic cu milioanele, milioane de afaceri închise, sectoare întregi pe butuci (transportul aeronautic, industria hotelieră, industria auto, culturală etc etc).
3, 9 miliarde de oameni închiși cu forța în case o iau razna, ușor, ușor, în vreme ce puterea lor de cumpărare scade și va continua să scadă. Nervozitatea colectivă e palpabilă, curg acuzații, se adâncesc fracturi sociale vechi, apar altele noi. Totul se (geo)politizează, în sensul cel mai rău, într-un carusel de promisiuni gratuite, atacuri sub centură, pasarea responsabilităților.
Lumea e deopotrivă terorizată de virus (adică de percepția cvasi-isterică asupra mortalității lui) și de anxietatea față de ziua de mâine. Dacă prăbușirea economiei se confirmă, ne putem aștepta la anarhie și război. Deocamdată, unii fac afaceri grase, alții încearcă să capitalizeze voturi, deși – dacă ar fi la butoane – ar face același lucru, greu de evaluat…
E primăvară, natura își urmează ciclurile, oarecum ușurată de noxele acțiunii umane. Eu, unul, recunosc că numai la Dumnezeu îmi este speranța. Nu sunt suficient de inteligent pentru a ”gestiona” dinamica rezumată anterior.
