De ce este nevoie de AUKUS

„Diplomația din jurul recentului acord dintre Australia, Regatul Unit și Statele Unite a lăsat mult de dorit, iar premierul britanic, Boris Johnson, ar trebui să conducă acum eforturile pentru a-i înmuia pe francezi. Însă acesta nu ar trebui să fie ultimul acord între puterile aflate pe aceeași lungime de undă, pentru a contracara agresiunea chineză”, scrie Chris Patten, pentru Project Syndicate.

<< Textul de bază care susține regulile din relațiile internaționale a fost furnizat de istoricul grec antic Tucidide, în relatarea sa despre războiul peloponezian, dintre Atena și Sparta, din secolul al V-lea î.Hr. În timpul acelei lupte, locuitorii din Melos, singura insulă semnificativă din Marea Egee care nu era controlată de Atena, au insistat să-și păstreze neutralitatea în ciuda presiunii intense a atenienilor. În cele din urmă, atenienii și-au pierdut răbdarea și i-au ras pe melieni, ucigând toți bărbații și înrobind femeile și copiii. Justificarea ateniană a fost simplă: „Dreptul, așa cum merge lumea, este doar o chestiune între cei egali ca putere, iar în vreme ce cei puternici fac ceea ce pot și cei slabi suferă ceea ce trebuie”.

A devenit din ce în ce mai evident că aceasta este și viziunea Chinei asupra lumii de astăzi. În prezent o putere economică globală cu o marină mare, China încearcă să-i ispitească pe alții cu perspectiva de a vinde mai multe bunuri pe piața sa imensă sau de a-i împrumuta cu bani pentru proiecte de infrastructură. De dragul formei, poate că pretinde că respectă acordurile internaționale pe care le-a semnat. Dar liderii Chinei, aflați într-o formă leninistă excelentă, fac pur și simplu tot ceea ce ei consideră că este în interesul Partidului Comunist.

Acest lucru este evident în comportamentul Chinei pe liniile maritime spre sud; în relațiile sale cu vecini precum Vietnam, India și Filipine; în lupta împotriva bolilor epidemice; în represiunile sale din Hong Kong, Xinjiang și Tibet; și în politica sa comercială și economică internațională. În fiecare caz, China face ceea ce vrea și ceea ce crede că poate face scăpând basma curată. Și consideră că orice încercare a altora de a rezista agresorilor de la Beijing echivalează cu lansarea unui nou război rece.

Adevărul este că China a inițiat demult ostilități împotriva oricărei țări care o critică – atât pe ascuns, prin infiltrare, spionaj și furt comercial, cât și mai deschis, prin diplomația sa de tip „luptător lup”. Singurul răspuns eficient din perspectiva celor aflați pe aceeași lungime de undă, cu agende comune bazate pe reguli și norme internaționale – fie că sunt mari puternice, fie de rang mediu sau slabe – este să rămână împreună și să-și agrege influența, prin alianțe.

Asta au făcut, recent, Australia, Statele Unite și Regatul Unit cu acordul lor de apărare AUKUS, în temeiul căruia Australia va achiziționa cel puțin opt submarine nucleare. Australia a fost tratată dizgrațios de către China, de când a presat pentru o anchetă completă și deschisă asupra originilor pandemiei de COVID-19. Acest apel a venit după ce ministrul chinez de Externe, Wang Yi, i-a îmbrobodit pe australieni, în ianuarie 2020, cu privire la urgența de sănătate din Wuhan – tocmai într-un moment în care China cumpăra cantități mari de echipamente medicale din Australia și din alte țări.

Amplasarea geografică a Australiei și dependența sa puternică de exporturile către China o pot face deosebit de vulnerabilă la agresiunea chineză. Este logic ca aceste trei democrații liberale și prietene vechi să colaboreze pentru a ajuta Australia să reziste.

Din păcate, negocierea acordului AUKUS a fost gestionată greșit, făcând de înțeles supărarea Franței pe ceea ce părea a fi o încălcare subestimată a unui acord negociat anterior, de furnizare a 12 submarine convenționale către Australia. Este greu de înțeles cum s-a permis să se ajungă la acest lucru. La urma urmei, secretarul de stat american, Antony Blinken, (vorbitor fluent de franceză) știe probabil mai multe despre Franța și politica franceză decât orice ocupant recent al fotoliului său. Este surprinzător faptul că el nu a ajutat la dezvoltarea unui curs diplomatic mai sensibil cu guvernul președintelui Emmanuel Macron.

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, ar fi trebuit să vadă și el pericolele. Dar Johnson este atât de disperat să arate că Marea Britanie post-Brexit încă mai contează în lume, încât a ignorat interesul pe termen lung al țării în avea relații bune și de încredere cu Franța, cel mai apropiat mare vecin al nostru.

Franța este țara europeană a cărei viziune asupra securității și apărării internaționale se potrivește cel mai bine cu a Marii Britanii, nu în ultimul rând în raport cu China. Mai devreme sau mai târziu, Marea Britanie va avea nevoie de înțelegere și sprijin francez mult mai mult decât are nevoie de ocazia de a se fotografia online cu președintele american, Joe Biden. Cine i-ar putea învinovăți pe francezi când vor sugera, atunci când Marea Britanie le cere ajutorul, ca britanicii să apeleze la Washington? Prin urmare, Johnson ar trebui să preia conducerea, încercând să lărgească acordul cu Australia și SUA pentru a include și Franța, și, poate, Canada.

Dar ce va face China acum? Următoarea mare mutare a țării în negocierile internaționale va veni cu încercarea de a obține un acord global puternic privind schimbările climatice, la viitoarea reuniune COP26 a Națiunilor Unite, de la Glasgow. China, cel mai mare emițător de dioxid de carbon din lume, a obținut ceva un credit de la grupurile ecologiste, pentru angajamentele sale climatice. Cu toate acestea, la o inspecție atentă, angajamentele Chinei par goale și umflate.

Trei lucruri sunt clare. În primul rând, China nu va face nimic ani buni pentru a-și reduce emisiile de CO2, dacă asta va însemna să perturbe creșterea economică și crearea de locuri de muncă. În al doilea rând, firmele chineze vor continua să cumpere participații la companiile occidentale (în Scoția, de exemplu) care au creat tehnologii ecologice pentru surse regenerabile de energie, cum ar fi parcurile eoliene. Dar cine mai beneficiază cu adevărat de eforturile Chinei de a domina acest sector? În al treilea rând, China – care se confruntă cu mari provocări de mediu, în special în ceea ce privește aprovizionarea cu apă în provinciile sale din nord – își va folosi acordul asupra obiectivelor climatice, oricât de inadecvate ar fi, ca să-i oblige pe alții să i se alinieze, în alte probleme. Pentru a face China să se comporte mai bine în privința mediului, ni se va spune că va trebui să tăcem pe tema încălcării drepturilor omului și a agresiunilor teritoriale.

„Cei puternici fac ce pot” – este principiul călăuzitor al Chinei, în zilele noastre. Cât mai multe alte țări posibil trebuie să stea împreună pentru a împiedica subminarea valorilor democratice liberale din vecinătatea Chinei și din întreaga lume. Diplomația din jurul acordului AUKUS poate că a lăsat mult de dorit, dar acesta nu ar trebui să fie ultimul acord între puterile aflate pe aceeași lungime de undă, pentru a contracara agresiunea chineză. >>

Sfârșitul unei ere. Social-democrații, câștigători la limită în alegerile din Germania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here