De ce i-a urat Iohannis lui Orban să aibă ”inspirație”

Cuvântul cheie din discursul președintelui cu ocazia desemnării ca premier a lui Ludovic Orban a fost ”inspirație.” Asta i-a urat Klaus Iohannis lui Orban în demersul de alcătuire a guvernului. Un cuvânt surprinzător de poetic pentru cât de dură este provocarea ce stă în fața șefului PNL, dar și pentru cât de mari sunt riscurile derivate, la care se expune chiar președintele.

La cinci zile de la succesul moțiunii de cenzură, este limpede că preluarea puterii de la PSD de către președinte și Partidul Național Liberal nu merge ca pe roate. Mai toate obstacole erau previzibile, dar nu și dificultatea de a le depăși pe cele în care decizia nu depinde deloc de ce spun celelalte partide.

Multe dintre schimbările urgente promise de Ludovic Orban nu vor putea fi făcute doar de către Guvern, fără aprobarea Parlamentului. Iar în Parlament, majoritari sunt în continuare aleșii PSD, alături de foști complici sau colegi.

La asta se adaugă tensiunile privind componența noului Executiv. Tensiuni născute din conflictul dintre nevoia partidului de a-și vedea oamenii de bază răsplătiți cu funcții importante și așteptările societății ca frâiele administrației să fie preluate, în sfârșit, de profesioniști integri.

Având în vedere ce se întâmplă de joi încoace, din ce în ce mai mulți observatori ai vieții politice se întreabă de ce a ținut Iohannis să o dea jos pe Dăncilă. Prima lui prioritate este să obțină și al doilea mandat de președinte. Având în vedere că în sondajele pentru cursa prezidențială conducea detașat și că destul de probabil ar fi câștigat alegerile fără să facă mare lucru, de ce a stârnit iureșul ăsta?

La ce i-a trebuit nebunia negocierilor cu Tăriceanu, Ponta, Hunor și alți artizani mai vechi sau mai noi ai dezastrului? De ce să se expună implicit tuturor criticilor care vor însoți selecția membrilor cabinetului Orban și eventualele lor greșeli?

Cel mai probabil răspuns: nu are de ales. Așa cum nu a avut de ales nici în multe alte situații din trecut, când poate și-ar fi dorit să aleagă o altă cale de acțiune.

De ce nu a fost condamnat mai devreme Dragnea? La această întrebare, o bună bucată de vreme mulți atotștiutori răspundeau, șoptit: ”Îi convine lui Iohannis. Câștigă fluierând al doilea mandat dacă Dragnea rămâne în libertate!”

După ce Dragnea a fost condamnat, a urmat altă întrebare. De ce nu este dată jos Dăncilă? ”Îi convine lui Iohannis. Câștigă fluierând al doilea mandat dacă Dăncilă intră în turul doi cu el, iar asta nu va fi posibil decât dacă Dăncilă rămâne premier!”

După ce și Dăncilă a picat, la finalul unui vot extrem de strâns, după câteva săptămâni în care toată camarila din jurul liderului PSD a aruncat cu bani în stânga și în dreapta pentru a cumpăra loialitatea propriilor parlamentari și șefi de organizații, dar și trădători din rândurile opoziției, s-a făcut liniște.

De joia trecută încoace, atotștiutorii se uită nedumeriți la ce se întâmplă și nu mai îndrăznesc să spună nimic. Pentru că au rămas fără nicio explicație doctă, pregătită să fie scoasă rapid din mânecă, nu le-a rămas decât să tot răsucească în minte altă întrebare. A orchestrat Iohannis machiavelic și căderea Vioricăi Dăncilă sau a fost o confruntare reală între PSD și restul partidelor, în care ambele tabere și-au jucat cărțile cât au putut de bine?

Dilema îi încurcă tare pentru că trebuie să aleagă: fie renunță la o convingere foarte dragă, aceea că Iohannis controlează cam tot ce mișcă în țara asta, fie renunță la stima de sine și admit că nu sunt atât de deștepți pe cât se cred, deoarece nu înțeleg mai nimic din acțiunile președintelui.

Nu știu dacă le dau o veste bună sau proastă, dar problema constă în convingerea lor că președintele este atotputernic și machiavelic.

Dacă ar fi fost așa, Dragnea nu ar fi reușit să încalece atâtea instituții, să își bată joc de justiție, să transforme Curtea Constituțională și CSM în gărzile sale de corp, să dezechilibreze eonomia, să bruieze relațiile cu partenerii strategici, să blocheze proiecte de investiții extrem de importante și câte și mai câte.

Același lucru este valabil, la o scară mai mică, și cu Viorica Dăncilă. Dacă i-ar fi stat în putere să pună capăt când voia catastrofalei guvernări pesediste, în mod cert ar fi oprit mai devreme și drenarea de fonduri către primarii PSD și bătaia de joc cu promisiunile neonorate de mutarea a ambasadei din Israel la Ierusalim și multe altele.

Limitele intervenției prezidențiale, atât de evidente în ultimii trei ani, se văd și acum când are șansa de a conduce un demers de vindecare după dezastrul provocat de PSD și de ALDE.

Cel mai important motiv pentru care Iohannis și PNL au forțat căderea guvernului PSD ține de situația economică. Indiferent cât de comod i-ar fi fost să o lase pe Dăncilă în fruntea guvernului încă o lună, pentru că îi sporea șansele de a o avea rivală în turul doi, președintele nu putea rata ocazia de a opri cât mai repede acțiunile distructive ale camarilei oploșite în jurul primului ministru.

Se vede acum, în clipa asta, în frenezia împrumuturilor și a semnării rapide a contractelor cu tot felul de firme străine dubioase, că fiecare zi în plus de viață a puterii pesediste ne costă enorm. Și ne-ar fi costat atât de mult, pe toți, dacă și-ar fi dus la capăt mandatul, încât al doilea mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis ar fi fost compromis iremediabil. Indiferent ce ar fi încercat să facă, totul ar fi stat sub semnul catastrofei lăsate în urmă de Dragnea, Tăriceanu și ai săi.

Dacă adăugăm la asta și moștenirea unui buget croit după poftele clientelei politice, dar și reluarea cu furie a asaltului asupra justiției o să înțelegem că urgența intervenției anula orice potențial calcul politic meschin.

Din păcate, însă, pentru Klaus Iohannis și PNL, așa cum nu au avut de ales și a trebuit să facă tot ce ține de ei pentru a dărâma guvernul Dăncilă, nici acum nu au de ales și trebuie să negocieze cu Tăriceanu, Ponta și Hunor pentru a-i convinge să voteze guvernul Orban, astfel încât Dăncilă să fie scoasă din Palatul Victoria.

Alternativa, forțarea anticipatelor, știm deja unde ar duce. Dăncilă ar rămâne în funcție, cu prerogative reduse, e drept, până la instalarea guvernului rezultat în urma alegerilor anticipate. Și ar continua să numească oamenii lui Dragnea în funcții, cum a făcut marți cu Gabriela Zoană, pe care a numit-o secretar de stat la Justiție.

Din acest motiv au dispărut de pe agenda premierului desemnat prioritatea revenirii la votul în două tururi la alegerile locale (ca să nu se supere UDMR) și prioritatea desființării Secției pentru investigarea magistraților (ca să nu se supere ALDE).

Puntea pe care încearcă să o treacă președintele Iohannis și Ludovic Orban, instalarea unui guvern PNL și victoria în cursa prezidențială, este foarte îngustă, iar dracii cu care trebuie să se facă frați până la finalul lunii următoare, negri și parșivi. Nu pot da înapoi, dar nici nu pot merge înainte în orice condiții pentru că frăția cu dracii politicii românești o să-i coste foarte mult, într-un moment extrem de delicat.

Există o altă cale? Da. Cea a principiilor. Singurul lucru pe care îl pot face în termenul scurt pe care îl au la dispoziție este ca guvernul pe care îl propun să arate identic cu cel pe care Klaus Iohannis l-ar gira dacă ar câștiga al doilea mandat.

Nimic nu poate demonstra mai convingător buna credința, atașamentul real și profund față de ideile pe care le promovează în campania electorală și dorința de a servi interesul național decât susținerea unei echipe guvernamentale formată din profesioniști de calibru și integri. Cred că la asta s-a referit Klaus Iohannis când i-a urat lui Ludovic Orban să aibă inspirație. Pentru că știe că și el va fi judecat de alegătorii săi în primul rând după calitatea echipei guvernamentale pe care o va gira și mai puțin după ce părere vor avea Tăriceanu, Ponta și Hunor despre ea. Doar așa pot rupe cercul vicios al acțiunilor impuse de circumstanțe și pot demonstra că știu ce trebuie să facă atunci când au de ales.