Lupta Iranului și a Hezbollahului nu este pentru justiție sau autodeterminare, ci o campanie orchestrată de agresiune
Pe măsură ce tensiunile escaladează între Israel și miliția șiită Hezbollah, comunitatea mondială ar face bine să înțeleagă un adevăr fundamental: complicatul conflict israeliano-palestinian, care sfidează certitudinile morale și narațiunile simple, nu ar trebui confundat cu amenințarea reprezentată de Iran și mandatarii săi jihadiști. În acest context, Israelul are dreptate în totalitate, fiind partea atacată.
Lumea privește adesea lupta israelo-palestiniană prin prisma nemulțumirilor istorice, și există o oboseală globală față de ceea ce a devenit o poveste a unor triburi certărețe, deseori reprezentate de lideri neatractivi care promovează agende maximaliste. În ciuda complexității profunde și a istoriei tragice, există nemulțumiri legitime de ambele părți. Palestinienii urmăresc demult autodeterminarea, și deși conducerea lor i-a dezamăgit adesea, eforturile lor nu sunt nejustificate. Israelul are preocupări de securitate legitime și dreptul de a se apăra. Majoritatea oamenilor informați înțeleg că aceasta este o situație complicată.
Dar pe frontul din Liban, agresiunea Hezbollahului, alimentată de Iran, are o altă nuanță: elementul principal al unui efort neîncetat de a destabiliza regiunea și de a extinde influența iraniană prin violență, teroare și o campanie islamistă de manipulare bizar de eficientă. Atacurile Hezbollah asupra Israelului nu au legătură cu pământul sau libertatea, chiar dacă au inventat câteva dispute triviale de demarcare a granițelor pentru a-i induce în eroare pe cei creduli. Nici măcar nu sunt despre palestinieni, cu care Hezbollah pretinde că este solidar. Aceasta nu este o luptă pentru justiție sau autodeterminare, ci o campanie orchestrată de agresiune.
Hezbollah a lansat rachete, obuze și drone asupra Israelului încă din ziua ce a urmat invaziei și masacrului Hamas din 7 octombrie, ceea ce a forțat peste 60.000 de israelieni să își părăsească casele din nordul țării, unele orașe fiind distruse. În mod incredibil, Israelul a permis ca acest lucru să continue, sperând că contraatacurile și asasinatele țintite asupra liderilor Hezbollah — și, în ultima săptămână, o campanie de aruncare în aer a pagerelor și walkie-talkie-urilor — vor descuraja cumva grupul. Dar jihadiștii nu funcționează pe baza descurajării — iar acum se discută despre o posibilă invazie terestră pentru a împinge Hezbollah departe de granița de nord.
Agresiunea prin procură a Iranului se extinde mult dincolo de Liban, afectând stabilitatea întregului Orient Mijlociu. În Yemen, sprijinul Iranului pentru rebelii houthi a alimentat un război civil devastator, iar în mare parte din ultimul an grupul a împiedicat comerțul maritim global prin strâmtoarea strategică Bab el-Mandeb, ceea ce a afectat grav economia Egiptului dat fiind traficul redus prin Canalul Suez. Milițiile șiite din Irak și Siria, susținute de Iran, continuă să submineze eforturile fragile de redresare postbelică, sprijinind în același timp regimul brutal al lui Assad în Siria. Influența Iranului amenință, de asemenea, Regatul Hașemit al Iordaniei, fragil și pro-occidental.
Dar pe frontul din Liban, agresiunea Hezbollahului, alimentată de Iran, are o altă nuanță: elementul principal al unui efort neîncetat de a destabiliza regiunea și de a extinde influența iraniană prin violență, teroare și o campanie islamistă de manipulare bizar de eficientă. Atacurile Hezbollah asupra Israelului nu au legătură cu pământul sau libertatea, chiar dacă au inventat câteva dispute triviale de demarcare a granițelor pentru a induce în eroare pe cei creduli. Nici măcar nu sunt despre palestinieni, cu care Hezbollah pretinde că este solidar. Aceasta nu este o luptă pentru justiție sau autodeterminare, ci o campanie orchestrată de agresiune.
Hezbollah a lansat rachete, obuze și drone asupra Israelului încă din ziua de după invazia și masacrul Hamas din 7 octombrie, ceea ce a forțat peste 60.000 de israelieni să își părăsească casele din nordul țării, unele orașe fiind distruse. În mod incredibil, Israelul a permis ca acest lucru să continue, sperând că contraatacurile și asasinările țintite ale liderilor Hezbollah — și, în ultima săptămână, o campanie de explozie a pagerelor și walkie-talkie-urilor — vor descuraja cumva grupul. Dar jihadiștii nu funcționează pe baza descurajării — și acum se discută despre o posibilă invazie terestră pentru a împinge Hezbollah departe de granița de nord.
Agresiunea prin procură a Iranului se extinde mult dincolo de Liban, afectând stabilitatea întregului Orient Mijlociu. În Yemen, sprijinul Iranului pentru rebelii houthi a alimentat un război civil devastator, iar în mare parte din ultimul an grupul a împiedicat comerțul maritim global prin strâmtoarea strategică Bab el-Mandeb, ceea ce a afectat grav economia Egiptului din cauza traficului redus prin Canalul Suez. Milițiile șiite susținute de Iran din Irak și Siria continuă să submineze eforturile fragile de redresare postbelică, sprijinind în același timp regimul brutal al lui Assad în Siria. Influența Iranului amenință, de asemenea, Regatul Hașemit al Iordaniei, fragil și pro-occidental.
Este de înțeles reticența Occidentului de a se angaja într-un alt conflict în Orientul Mijlociu, în special după războaiele costisitoare și în cele din urmă inutile din Irak și Afganistan — dar este totuși greșită (vezi argumentul de mai jos).
Ignorarea amenințării reprezentate de Hezbollah și Iran nu este o opțiune viabilă. Ambițiile Iranului în regiune sunt clare, iar urmărirea armelor nucleare este o bombă cu ceas pe care lumea nu își poate permite să o ignore. În termen scurt, a permite Hezbollahului să opereze cu impunitate și a lăsa ca aceasta să fie doar problema Israelului este o greșeală gravă.
În primul rând, asta pentru că Israelul se confruntă, din păcate, cu un guvern de dreapta, divizat intern, sub conducerea prim-ministrului Benjamin Netanyahu — unul în care nici mulți israelieni nu au încredere că va gestiona responsabil situația. Acest lucru complică șansele Israelului de a menține sprijinul aliaților săi, în special al Statelor Unite. Asistența militară, schimbul de informații și sprijinul diplomatic în foruri internaționale, cum ar fi Consiliul de Securitate al ONU, vor fi esențiale.
Prin urmare, este crucial ca, dacă luptele escaladează, mai ales dacă Israelul invadează sudul Libanului, să se asigure că poporul libanez nu suferă din cauza acțiunilor unei organizații teroriste care le-a acaparat țara. Israelul trebuie să facă tot posibilul să protejeze civilii libanezi, nu doar pentru că este ceea ce trebuie făcut, dar și pentru că viitorul relațiilor israelo-libaneze depinde de acest lucru.
Libanul nu este Gaza, iar locuitorii săi, în mare parte, nu sunt aliniați cu agenda distructivă a Hezbollahului; acest lucru nu este complet valabil în Gaza, care este mai omogenă, iar Hamas a folosit controlul său brutal și exclusiv pentru a încerca să îndoctrineze întreaga populație timp de aproximativ două decenii. Libanezii merită un viitor fără influența Iranului și fără controlul Hezbollah — și în pace cu Israelul (vezi nepopularitatea Hezbollahului în sondajul din 2020 realizat de Washington Institute în întreaga țară și în toate grupurile, cu excepția șiiților — care reprezintă un sfert până la o treime din populație și printre care Iranul cumpără în mare parte sprijin prin locuri de muncă și patronaj).
Ar fi mai bine dacă Israelul ar fi făcut să simtă că nu are nevoie să invadeze Libanul și să-și asume riscurile unui astfel de scenariu. Și acest lucru ar putea totuși să se întâmple dacă comunitatea internațională, în special Statele Unite și Europa, ar adopta o abordare complet diferită.
Există instrumente puternice care ar putea fi folosite.
► Sancțiuni țintite: În primul rând, lumea ar trebui să impună sancțiuni țintite asupra conducerii Hezbollah, Iranului și a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC). Acestea includ înghețarea activelor, interzicerea călătoriilor internaționale și blocarea accesului la sistemele financiare internaționale pentru oficialii-cheie, comandanții militari și elitele economice legate de politica externă agresivă a Teheranului. Sancțiunile ar putea fi extinse și la companii și persoane care oferă sprijin logistic sau financiar operațiunilor Hezbollah, asigurând astfel reducerea drastică a fluxului de fonduri către grup.
► Sprijin pentru grupurile de opoziție: Un pas esențial în subminarea influenței Iranului în regiune este susținerea grupurilor de opoziție, atât din interiorul cât și din afara țării. Mulți iranieni sunt profund nemulțumiți de guvernul lor, iar sprijinirea mișcărilor pro-democratice din Iran poate amplifica presiunile interne asupra regimului. Susținerea internațională a disidenților iranieni, alături de campanii informaționale care promovează idealurile democratice, drepturile omului și avantajele păcii în locul expansiunii regionale, poate eroda legitimitatea guvernului.
► Angajament cu populațiile din Iran și Liban: Lumea trebuie să facă o distincție clară între regimul iranian și poporul său, precum și între Hezbollah și populația libaneză. O campanie masivă, gândită și empatică pe rețelele sociale, venită din partea Occidentului, ar putea face minuni, comunicându-le că nu sunt singuri.
► Presiune asupra Libanului: Guvernul Libanului este neajutorat, dar trebuie să fie făcut responsabil pentru această neputință. Libanului trebuie să i se spună fără echivoc că utilizarea teritoriului său suveran pentru a ataca Israelul trebuie să înceteze, iar dacă nu poate face acest lucru, trebuie să ceară ajutor. Guvernul libanez trebuie să dezavueze public acțiunile Hezbollah și să ceară oficial intervenție externă sau forțe de menținere a păcii pentru a neutraliza capacitățile militare ale grupului.
► Presiune diplomatică și economică asupra Turciei: Deși este membru NATO, Turcia a cochetat atât cu Hezbollah, cât și cu Hamas, creând o periculoasă duplicitate în politica sa externă. Comunitatea internațională, în special NATO, trebuie să exercite presiuni diplomatice asupra Turciei pentru a înceta toate formele de cooperare cu aceste grupuri. Acest lucru ar putea include restricții în cooperarea în domeniul apărării, suspendarea unor acorduri comerciale sau chiar sancțiuni NATO, dacă Turcia continuă să sprijine organizații teroriste. Echilibrul pe care îl menține Turcia între Occident și grupurile militante din regiune trebuie denunțat, iar Ankara ar trebui să suporte consecințele dacă continuă să joace de ambele părți.
► Responsabilizarea Qatarului: Qatarul s-a prezentat de mult timp ca un aliat al Occidentului — găzduind chiar și un Campionat Mondial de fotbal! — în timp ce oferă simultan sprijin și refugiu grupurilor extremiste. Comunitatea internațională trebuie să exercite presiuni economice și politice asupra Qatarului, cerându-i să facă o alegere clară între a fi un partener autentic pentru pace sau a continua să joace un rol duplicitar. Acest lucru ar putea implica boicoturi asupra investițiilor qatareze, restricții asupra companiei aeriene de stat a Qatarului și înghețarea angajamentelor diplomatice cu Doha, până când va demonstra un angajament ferm de a se opune influenței Hezbollahului.
► Cooperare în domeniul informațiilor și diplomației: SUA, țările europene și națiunile sunnite moderate din Orientul Mijlociu ar trebui să colaboreze pentru a urmări rețelele financiare ale Hezbollahului, operațiunile de contrabandă cu arme și conexiunile internaționale. Eforturile diplomatice ar trebui să se concentreze pe izolarea Iranului și a Hezbollahului prin dezvoltarea alianțelor între Israel, națiunile din Golf și alte state arabe, construind pe progresele realizate prin Acordurile Avraam. În acest context, ar fi legitim să se exercite presiuni asupra Israelului pentru a acționa cu bună credință în căutarea unei înțelegeri cu palestinienii — de exemplu, prin înghețarea tuturor așezărilor evreiești din Cisiordania.
În ciuda oboselii sale față de războaie, Occidentul nu își poate permite să stea deoparte în timp ce Iranul și Hezbollah destabilizează regiunea, riscând un conflict mai amplu care ar putea cuprinde întreg Orientul Mijlociu, așteptând ca Iranul să devină nuclear pe deasupra. Hezbollah și Iranul sunt agresorii în acest conflict, iar lumea trebuie să-i trateze ca atare. Eșecul de a face acest lucru nu va face decât să alimenteze mai multă violență și extremism, și va duce la un final foarte rău.
