„A fost o zi de protest la Paris sâmbătă și am ajuns la patru din cele cinci demonstrații. Am ratat excursia de dimineață a Extinction Rebellion pe bulevardul Strasbourg Saint-Denis din centrul orașului. Odată ajuns acolo, sute de oameni au organizat un sit-in și au blocat traficul cu baloți de fân pentru cea mai mare parte a zilei. Asemeni fraților lor anglo-saxoni din Marea Britanie, protestatarii de la Paris cred că sfârșitul lumii este aproape și sunt supărați că nici Marine Le Pen, nici Emmanuel Macron nu par să le împărtășească pesimismul”, scrie Gavin Mortimer în The Spectator.
<< În Place de la Nation, din estul capitalei, a existat puțin optimism, unde aveau loc două mitinguri simultan. Cea mai mare dintre cele două a fost împotriva extremei drepte și a reunit mai multe organizații disparate, inclusiv sindicatul de stânga CGT, SOS Racism și Liga pentru Drepturile Omului din Franța. Câteva mii se adunaseră pe unul dintre bulevardele care duceau în apropiere de Place. În Place, adunându-se în jurul sculpturii mari de bronz a lui Marianne, intitulată Triumful Republicii, se aflau câteva sute de Veste Galbene.
Erau în mare parte de vârstă mijlocie și, după cum mi-a spus unul, bărbați și femei din clasa muncitoare din suburbii. L-am întrebat pe unul cu cine a votat în primul tur. Jean-Luc Mélenchon, a răspuns el. Toți l-au votat pentru că „el este vocea vestelor galbene”. Dar în turul doi? El nu va vota. În ochii lui, Emmanuel Macron și Marine Le Pen sunt la fel de răi. Unii dintre colegii săi manifestanți își încropiseră pancarte pe care scria „Nici Macron, nici Le Pen”.
Deodată s-a produs o zarvă și am fost înghițiți de un nor de fum galben. Din el a apărut un grup de bărbați, în principal tineri, unii îmbrăcați cu hanorace și mascați, alții purtând steaguri „Antifa”. Câțiva o căutau clar cu lumânarea. Aceștia i-au acuzat furioși pe Vestele Galbene că sunt fachos (fasciști) și lepéniști.
Au fost întâmpinați cu o furie pe măsură
O femeie cu o vestă galbenă l-a împuns cu degetul în piept pe-un tânăr în hanorac negru, întrebându-l unde a fost în ultimii trei ani. „Am fost pe stradă în fiecare weekend, dar nu am văzut Antifa”.
A urmat o scurtă confruntare la baza memorialului, o rundă de îmbrânceli, apoi la fel de repede cum apăruse, mulțimea Antifia s-a împrăștiat. Majoritatea au plecat în direcția demonstrației anti-extrema dreaptă (mai târziu în acea zi, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a potoli câțiva protestatari violenți), dar un cuplu s-a așezat la baza monumentului împărțind o bere. I-am întrebat dacă pot să stau lângă ei. Au fost dezarmați de accentul meu și au recunoscut cu bucurie că nu și-au putut explica de ce s-au confruntat cu Vestele Galbene. Pur și simplu aveau chef.
Niciunul nu a votat în primul tur al alegerilor și nici în al doilea. Debordau de apatie. „Votul nu schimbă nimic în Franța”, a spus unul dintre ei. „Așa este de ani de zile.”L-am întrebat dacă are în vedere proteste de stradă mai târziu în cursul anului, indiferent de cine va ieși președinte. A zâmbit și a dat din cap.
Din Place de la Nation am luat metroul câteva stații spre sud-vest până în Place d’Italie, unde a mai avut loc un protest al Vestelor Galbene. Nu erau mulți, cel mult o sută, dar și ei îl votaseră pe Mélenchon în primul tur. Unul sau doi aveau „Frexit” mâzgălit pe veste și toți erau cu capsa pusă pe Macron și pe ceea ce ei numeau inegalitatea extinsă a Franței sale. Cu toate acestea, mi-au spus, nu vor vota pentru Le Pen duminica viitoare.
Ultimul meu miting a fost în Arondismentul 7, la un protest organizat de Florian Philippot, adjunctul lui Marine Le Pen în 2017, care ulterior a părăsit Frontul Național pentru a-și forma partidul Patrioților. Philippot a devenit simbolul rezistenței față introducerea de către Macron a pașapoartele Covid și, în apogeul protestelor din vara trecută, zeci de mii de oameni s-au alăturat marșurilor sale în fiecare sâmbătă.
Erau câteva sute de persoane adunate în Place Fontenoy, multe fluturând steaguri franceze sau ținând bannere cu „Libertate”. Atmosfera a fost diferită de mitingurile anterioare, la fel și demografia. Prin sistemul de difuzoare se auzea muzică în timp ce grupuri stăteau pe iarbă, discutând și bucurându-se de soarele cald. Cei mai mulți erau din clasa de mijloc, dintre care unii putea trece cu ușurință drept susținătorii ai lui Macron. Dar toți mi-au spus că vor vota pentru Le Pen săptămâna viitoare.
A fost catalogat drept un marș „anti-Macron”, iar cei cu care am vorbit au enumerat o varietate de motive pentru animozitatea lor: pașaportul Covid, eurofilia lui, ceea ce se numește „Afacerea McKinsey”, dar mai ales ceea ce ei percep ca fiind aroganța lui. Un bărbat scanda pe scenă în microfon: „Macron, plus jamais!” Niciodată Macron.
Dacă ultimul sondaj este corect, dorința lor nu se va materializa. Macron este cu zece puncte în fața lui Le Pen și este pe cale să câștige un al doilea mandat. Dar cu ce provocare se va confrunta pentru a-și calma poporul! Sunt supărați, atât pe el, cât și unii pe alții. >>
George Friedman: Lui Putin i-a sunat ceasul pentru pasa cea lungă și cu șanse excepțional de mici
