Uitându-se prin sală și încercând să-și dea seama ce dorește audineța, Volodimir Zelenski a înțeles două lucruri importante la summitul NATO de la Washington din această vară. În primul rând: Ucraina nu are nicio șansă să adere la NATO prea curând. În al doilea rând: Joe Biden, care l-a întâmpinat cu apelativul „Vladimir Putin”, era deja un președinte defect, scrie Roger Boyes într-un editorial din The Times.
<< Liderul ucrainean a tras concluziile care se impuneau. Țara sa trebuia să lupte cu rușii într-un mod diferit. Nu era bine să permită Ucrainei să rămână supusă condițiilor occidentale pentru utilizarea kitului donat: fără escaladare, fără focuri în interiorul teritoriului rusesc. Aceste limitări din ce în ce mai absurde ar fi trebuit să prevină o situație în care Kremlinul ar fi putut declara că se află sub amenințarea directă a NATO – adică, alunecarea într-un al treilea război mondial.
Pactul a secătuit Ucraina, transformând-o într-o victimă permanentă, o minge de box a rușilor. NATO a devenit, de fapt, o alianță care se autodetermină. Odată ce armele occidentale sunt livrate, acestea ar trebui folosite atât pentru a-i apăra pe ucraineni, cât și pentru a duce lupta în ograda rușilor. Ce rost avea să trimitem ucraineni în Marea Britanie și Polonia pentru o pregătire sofisticată în domeniul armelor combinate, dacă războiul urma să fie purtat în tranșee? La Kiev, nu mai avea niciun sens să aștepte un semnal de la Casa Albă a lui Biden sau de la cancelaria berlineză a lui Olaf Scholz. Liniile roșii trebuie să susținute de o autoritate politică. Aparenta infirmitate a lui Biden l-a încurajat pe Zelenski.
Astfel, timp de-o săptămână, șase dintre cele mai bune brigăzi ucrainene, inclusiv cea mai puternică, a 82-a de asalt aeropurtat, s-au răspândit rapid în Kursk, o parte strategică vitală a Rusiei. Infanteria ușoară a fost transportată în vehicule blindate de sprijin furnizate de Occident: Stryker și Humvee-uri din SUA, Marder din Germania. Pe măsură ce incursiunea continuă, Ucraina va dori să utilizeze mai mult echipament occidental – de exemplu, rachete ATACMS fabricate în SUA, pentru a lovi aerodromuri aflate mai adânc în Rusia. Dacă i se va cere acest lucru, Washingtonul ar putea da un semnal de aprobare, fără un „da” explicit. Acest lucru le-ar oferi o anumită influență în viitoarele negocieri de pace. Sau Zelenski ar putea merge și mai departe.
În curând, guvernului britanic i se va cere să ridice restricțiile privind rachetele Storm Shadow, astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru a lovi rutele de acces și legăturile feroviare care aduc întăriri rusești. Keir Starmer ar trebui să permită asta; scopul ajutorului britanic militar este de a stimula autoapărarea Ucrainei. Atâta timp cât rușii atacă Ucraina de pe teritoriul rusesc, jocul este corect.
Blackout-ul informațional din jurul incursiunii a fost remarcabil, ghidat de nevoia de a respinge orice amestec occidental, de a evita întrebările dificile privind modul în care Zelenski intenționează să încheie misiunea și de a-l deruta pe Putin. Mesajul adresat Occidentului: mulțumim pentru arme și o grămadă de sfaturi, dar noi stabilim ritmul războiului nostru. Și vom lucra după acest principiu în era post-Biden. Mesajul pentru Putin: acest război nu este o afacere încheiată. Dacă credeți că vom ajunge la un presupus acord de pace sprijinit de Trump, care va diviza Ucraina, vă înșelați amarnic.
Aventura din Kursk este construită astfel încât să valorifice punctele forte ale armatei ucrainene – mobilitate, improvizație, rapiditate în luarea deciziilor – și să sublinieze nesiguranța lui Putin. Prima sa mișcare a fost să încerce să rezolve conflictele instituționale dintre armată și FSB, care, în timp de pace, are responsabilitatea de a controla mii de kilometri de frontieră. Șeful armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, pare slab (la fel ca vara trecută, când șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a organizat o revoltă). La fel și conducerea FSB. Ergo, la fel și Putin.
Ambiția lui Zelenski este să-l forțeze pe Putin să mute trupele din estul Ucrainei pentru a păzi Kursk-ul – și astfel să-l pună pe liderul rus în fața alegerii incomode politic de-a crește numărul trupelor printr-o mobilizare generală. Această măsură nepopulară ar putea revigora o mișcare anti-război în rândul tinerilor, ar putea sparge bula lor de resemnare. Detaliu și mai amenințător pentru Putin: ar putea provoca agitație în armată. Pariul lui Zelenski: invazia transfrontalieră va rearanja cărțile în favoarea Ucrainei. Pentru a evita acest lucru, Putin se pregătește să aplatizeze cei 1.000 de kilometri pătrați ai părții ocupate în prezent din provincia Kursk. Așa cum a lăsat submarinul Kursk să se scufunde pe fundul Mării Barents acum 24 de ani.
Adevărul este că Occidentul a contribuit la structurarea modului ucrainean de luptă, așa că nu poate să ignore incursiunea, considerând-o doar o cascadorie îndrăzneață, dar în cele din urmă nesăbuită. Zelenski schimbă acum anii de război de tranșee din Donbas, care i-au descurajat națiunea și pe donatorii și susținătorii săi din Occident, mutând accentul spre o formă de război-fulger. Căutarea liniilor de minimă rezistență, utilizarea inginerilor, a blindatelor rapide în zone rurale cu suficiente drumuri pentru a se putea deplasa iute spre obiective. Încercuire, descoperire, pătrundere adâncă: acesta este modul în care generalul german Heinz Guderian și-a croit drum prin Franța în 1940, iar academiile militare îl admiră de atunci. Versiunea din Kursk a implicat orbirea dronelor de recunoaștere rusești și deschiderea unei căi pentru trecerea tancurilor prin ceea ce este descris ca o gaură neagră electromagnetică.
Viteza este vedetă în război, dar nu va fi suficientă împotriva vastei adâncimi strategice a Rusiei, nici împotriva utilizării nemiloase a forței copleșitoare atunci când este amenințată. Realitatea brută este că teritoriul din Kursk nu poate fi ocupat mult timp.
Zelenski ar putea repeta exercițiul în altă parte de-a lungul frontierei ruse slab apărate, poate-poate rușii își vor exprima deschis consternarea față de competența conducătorilor lor. Sistemul lui Putin este construit pe cinismul popular (nimic nu contează) și pe apatie (nimic nu se poate schimba). Cea mai recentă întorsătură din acest război ar putea contribui la spargerea acestui sistem.>>
