Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului şi precipitaţii, mai ales în zona montană, valabilă până luni seară. Iar temperaturile vor scădea peste noapte la București, unde miercuri de abia se vor înregistra 13 grade Celsius.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, luni, atenţionare Cod galben, pentru intervalul orar 10.30 – 23.00, când vor fi intensificări ale vântului şi cantităţi de precipitaţii îndeosebi în zona montană înaltă.
La munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăşi 90-100 kilometri pe oră, iar precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare.
În restul zonei montane, vor fi mai ales ploi, iar în nord-vestul şi centrul ţării va ploua. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20-25 litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 litri pe metru pătrat.
Local şi temporar, intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, dar îndeosebi în sud, unde vor fi rafale de peste 50-55 kilometri pe oră.
Judeţele care se vor afla sub avertizare Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Pe de altă parte, în acelaşi interval, în Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va prezenta intensificări, cu rafale de până la 50 – 55 km/h, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade Celsius.
Însă temperaturile vor scădea considerabil în zilele următoare, iar Bucureștiul va trece de la primăvară la iarnă în decurs de câteva ore. Astfel, dacă marți vor fi 13 grade în Capitală, miercuri abia dacă se vor înregistra 6. Iar noaptea maximele vor scădea sub limita înghețului. Episodul de iarnă se va încheia în câteva zile. Săptămâna viitoarele, sunt prognozate 13 grade în Capitală.