Demisie neașteptată a șefului CNN, Jeff Zucker

Șeful CNN, Jeff Zucker, şi-a anunţat miercuri demisia, după dezvăluiri despre relaţia pe care a avut-o cu colega sa, Allison Gollust, director de marketing al companiei. Cei doi sunt cei care au decis concedierea prezentatorului Chris Cuomo.

Donald Trump, pentru care CNN a devenit ţinta preferată a criticilor sale din ultimii ani, a salutat demisia lui Jeff Zucker, pe care l-a numit „un gunoi de clasă internaţională”, scrie presa internațională.

În vârstă de 56 de ani, Jeff Zucker, care se afla la conducerea CNN din 2013, a precizat că a recunoscut existenţa relaţiei cu Allison Gollust cu ocazia unei recente anchete interne ce nu avea legătură cu el şi care îl viza pe jurnalistul Chris Cuomo, concediat de curând de CNN.

„Am fost întrebat despre o relaţie consensuală cu cea mai apropiată colegă a mea, cu care lucrez de peste 20 de ani”, a declarat preşedintele CNN într-un e-mail intern publicat de postul american. „Am recunoscut că acea relaţie a evoluat în ultimii ani. Ar fi trebuit să o dezvălui atunci când ea a început, dar nu am făcut-o. Am greşit. Din acest motiv, îmi părăsesc funcţiile astăzi”, a adăugat Jeff Zucker.

Într-un alt memo intern, directoarea de marketing de la CNN, Allison Gollust, despre care postul TV a precizat că îşi va păstra postul, şi-a exprimat la rândul ei regretul că nu a semnalat patronilor televiziunii acea relaţie secretă, care, potrivit dezvăluirilor sale, ar fi început în timpul pandemiei de COVID-19.

Jeff Zucker s-a despărţit de soţia sa, Caryn, în 2018.

În plus faţă de funcţia de preşedinte al CNN, Jeff Zucker era şi preşedintele WarnerMedia News and Sports, o entitate a grupului WarnerMedia dedicată ştirilor şi sportului, începând din 2019.

Zucker a debutat în această industrie la vârsta de 21 de ani, lucrând ca documentarist în cadrul postului de televiziune naţional NBC.

A urcat foarte repede treptele ierahiei din industria televiziune şi a devenit în 2007 CEO-ul NBC Universal. După ce a primit în 2010 mulţumiri publice pentru achiziţionarea acestui grup de conglomeratul Comcast, Jeff Zucker s-a remarcat apoi şi la CNN, pentru care a început să lucreze în 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here