Echipa politică a președintelui Joe Biden lucrează intens pentru a calcula ce schimbări de politică ar putea opri creșterea periculoasă în sondaje a fostului președinte Donald Trump. Am o propunere care este evidentă, deși evazivă politic.
Potrivit presei, opțiunile luate în considerare includ plafonarea prețurilor la medicamentele cu prescripție, impozitarea celor bogați și ținerea în hățuri a prețurilor abuzive impuse de corporații. Aceste idei sunt importante și ar trebui cu siguranță urmărite, dar s-ar putea să nu fie suficiente în agitatul an electoral 2024.
Alegătorii din centrul spectrului pot fi convinși în două probleme să voteze un ticălos ca Trump. Una dintre ele (după cum am mai scris pe aceste pagini) este excesul progresist cunoscut sub numele de „wokeness”, care îi face pe oameni aparent sănătoși să devină nebuni. Dar nu prea se poate face mare lucru rapid, fără a îndepărta minoritățile și tineretul pe care Biden trebuie să îi atragă la vot în noiembrie. Cealaltă problemă este securitatea la frontieră și imigrația ilegală. Iar aici se poate face ceva.
Deși cifrele pot fi distorsionate și republicanii vor încerca mereu să sperie, există puține dispute pe faptul că sunt în creștere trecerile ilegale peste frontiera cu Mexic. Departamentul Securității Interne raportează o medie de 200.000 de „întâlniri” pe lună – mult peste ce era acum câțiva ani – și că 670.000 de persoane au reușit să treacă în 2023, adăugându-se la cei aproximativ 11 milioane estimați să fie deja în țară.
Părând să recunoască în cele din urmă problema, Biden a semnalat o disponibilitate de a aloca în sfârșit fonduri serioase pentru securitatea la frontieră, în schimbul acordului republican pentru ajutorul acordat Ucrainei. Întrebarea reală este de ce acest lucru trebuie să fie o concesie; Biden este împiedicat în acest sens de oameni nerezonabili care par să dorească o frontieră poroasă.
Ce cred alegătorii? Un sondaj Wall Street Journal, de luna trecută, a arătat că imigrația este a doua cea mai importantă problemă pentru alegători, după economie, și că doar 27% dintre alegători au aprobat modul în care Biden o gestionează (alarmantul său rating de aprobare fiind doar cu puțin mai mare).
Există o narațiune în extrema stângă americană care sugerează că îngrijorarea oamenilor în privința acestui aspect este cumva rasistă. Falsitatea acestui lucru este evidentă în atitudinile chiar ale hispanicilor înșiși.
Este adevărat că grupul democrat al hispano-americanilor ar putea complica lucrurile dacă Biden ar decide asupra unor politici și retorici care ar semnala o schimbare. Dar ei sunt nealiniați deja față de propria lor opinie publică: Pew descoperă că 56% dintre hispanicii naturalizați în Statele Unite cred că securitatea la frontieră ar trebui întărită pentru a reduce trecerile ilegale – iar 83% dintre toți hispanicii cred că sistemul are nevoie fie de „modificări majore”, fie de a fi „complet reconstruit”.
Desigur, inumanitatea specifică în ceea ce privește securitatea la frontieră, din timpul administrației Trump, avea la bază rasismul. Și da, republicanii greșesc și sunt adesea rasiști în insistența lor că imigranții aduc criminalitate, așa cum susține Trump. Studiile sugerează că aceștia sunt mai respectuoși cu legea decât americani veterani.
Problema este altundeva și este mai simplă: frontierele poroase nu sunt o modalitate adecvată de a conduce o țară și de a construi o societate. Poziția democraților nu este doar o greșeală politică teribilă, ci reflectă și confuzia cu privire la logica statelor. Aceasta are rădăcini în Pacea de la Westphalia, tratatele din 1648 care au pus capăt Războiului de 30 de Ani din Europa, au accelerat prăbușirea imperiilor și au contribuit la stabilirea principiilor care guvernează relațiile între statele-națiune, cum ar fi suveranitatea, non-ingerința și integritatea teritorială.
Altă modalitate de a spune asta este că, cu excepția unei stări excepționale de ilegitimitate, țările au tot dreptul să-și protejeze frontierele, și nu există nicio obligație de a le permite tuturor să intre. Să procedezi altfel ar însemna să expui o societate, infrastructură și economie la șocuri și presiuni pe care majoritatea populației – cu siguranță cea din țările de succes – nu le doresc.
Este un lucru legitim chiar și dacă principala motivație este dorința de a păstra o majoritate culturală sau etnică. Întrebați-i pe cei aproximativ 100 de milioane de oameni din Japonia dacă ar dori să le ofere celor peste 1 miliard de chinezi dreptul de a se muta pe insulele lor, și fiți siguri că răspunsul va fi nu. Japonezii doresc ca Japonia să fie japoneză, iar nu chineză. Și viceversa.
Acest lucru este valabil chiar și în Uniunea Europeană, unde legea spune că toți germanii au dreptul de a se muta în Portugalia, stat membru al UE. Portughezii nu doresc acest lucru – își doresc ca zona lor din uniune să aibă caracteristicile Portugaliei, oricare ar fi acestea (în principal limba, dar și un ciudat talent la fotbal). Există o presupunere rezonabilă că oamenii nu se vor muta în masă, dar neclaritatea este un motiv principal pentru ambivalența răspândită cu privire la UE.
Știm cum s-a terminat în cazul Marii Britanii, unde oamenii au început să simtă că vor fi copleșiți de non-britanici. S-a plătit un preț economic uriaș pentru Brexit – în parte pentru că unii oameni au fost înșelați de politicieni mincinoși, dar și pentru că unii oameni pur și simplu doreau să-și controleze frontierele.
Nu este nimic în neregulă cu asta, așa cum nu este nimic „Jewish-supremacist” în sionism pentru dorința de a exista un stat-națiune evreiesc, în care evreii – oricum s-ar defini ei înșiși – să fie majoritari. Întrebarea este ce pași se iau pentru a realiza acest lucru; unii, cum ar fi expulzările, sunt inadmisibili.
