Israelul ar trebui să se implice în propunerea SUA de pace. Cooptarea Arabiei Saudite ar fi o masivă reușită strategică

De
Dan Perry
-
Sursa: Facebook

Includerea Arabiei Saudite într-o soluție pentru Gaza reprezintă un avans strategic masiv

Israel are în mod absolut dreptate să insiste asupra înlăturării organizației barbare Hamas – un dușman al palestinienilor la fel de mult ca și al Israelului – de la putere în Gaza. Amenințarea pe care regimul său o prezintă nu ar fi acceptabilă pentru nimeni – absolut nimeni – de pe această planetă, dacă ar fi vizat. Cu toate acestea, politicienii și generalii mai responsabili din Israel știu că există mai multe modalități de a realiza acest lucru, că războiul nesfârșit are dezavantaje, și că felul evreiesc de a fi este de căuta înțelepciune, nu doar putere.

Acest lucru nu i se aplică lui Benjamin Netanyahu, ale cărui mandate catastrofale în funcție ating acum apogeul. După ce a prezidat, în data de 7 octombrie, asupra celei mai sângeroase zi pentru evrei de la Holocaust, prim-ministrul respinge acum în grabă un plan elaborat de Administrația Biden cu ajutorul țărilor arabe și europene, care ar realiza obiectivele gemene ale Israelului, de a înlătura Hamas de la putere și de a-i salva pe ostaticii israelieni.

Este foarte probabil că se ghidează după calculele probabil corecte care indică faptul că sfârșitul războiului ar aduce și sfârșitul domniei sale, având în vedere faptul că aproximativ 75% dintre israelieni spun oricărui sociolog interesat că îl vor plecat. El speră că israelienii vor percepe aceasta ca pe o „poziție fermă”. Nu vreau să văd lumea forțând mâna Israelului – ar fi o victorie într-un fel pentru jihadul global, ceea ce ar fi groaznic. Deoarece Netanyahu este aproape cu siguranță dincolo de orice salvare, israelienii ar trebui să-i arate singuri ușa de ieșire.

Acest lucru nu este de neconceput, deoarece israelienii încep cu siguranță să simtă că ceva nu este tocmai în regulă, și există îndoieli tot mai mari cu privire la ideea că cele două obiective sunt compatibile în contextul unei ocupații militare prelungite.

Îngrijorarea este aceea că un război prelungit, poate întins pe tot parcursul anului 2024, așa cum au avertizat unii generali, ar implica o serie de costuri dureroase, inclusiv sacrificarea celor peste 100 de ostatici, moartea a sute de soldați, o lovitură puternică dată economiei și devastarea statutului Israelului în lume. Dacă guvernul persistă în respingerea publică, adăugați la aceasta un conflict cu Administrația Biden, ceea ce, strategic, ar fi catastrofal.

Între timp, Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a călătorit prin regiune și acum câteva săptămâni a prezentat Israelului schița ideilor americane. Mai sunt de pus la punct detalii, iar dacă Israelul ar fi mai înțelept ar trebui să se implice și să se asigure că planul include aspectele importante pentru el.

În orice caz – coroborând relatări și conversații – iată, mai jos, contururile:

  • Planul ar pune capăt gradual, în faze, războiului cu costurile sale în vieți umane de ambele părți și pentru economie.
  • Tot în etape s-ar obține eliberarea tuturor ostaticilor – aspect pe care mulți israelieni îl doresc tratat cu prioritate.
  • Ar mobiliza Arabia Saudită, țările moderate din Golf, din regiune și din întreaga lume occidentală în sprijinul obiectivului Israelului de a nu mai lăsa Hamas să conducă Fâșia Gaza – înlocuindu-l cu o versiune revigorată a Autorității Palestiniene, susținută prin diverse forme de asistență regională și globală.
  • Aspiră să implice Arabia Saudită și alte țări arabe în pacificarea și reconstrucția Gaza, aliniindu-le interesele cu cele ale Israelului și departe de Hamas – un avans strategic majoră.
  • Ar formaliza calea către pace cu Arabia Saudită, un rezultat al cărui beneficii strategice, economice și politice sunt incalculabile – pentru Israel, saudiți și regiune – consolidând o alianță împotriva Iranului și a interpușilor săi.
  • Probabil ar pune capăt conflictului activ cu Hezbollah și i-ar permite Israelului să se concentreze pe eforturile diplomatice pentru implementarea Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. pentru a-i respinge forțele de la graniță.
  • Probabil ar pune capăt izbucnirii violente a houthi în Marea Roșie, lucru care ar fi foarte apreciat de Egipt, care depinde de Canalul Suez pentru o mare parte din valută și de lumea care îl folosește, pentru o optime din comerțul mondial.

În schimb, Israelul trebuie să fie de acord cu rolul Autorității Palestiniene în Gaza și, de asemenea, cu principiul unei soluții cu două state – în viitor. Netanyahu prezintă acest lucru ca pe un cost inacceptabil. Când, de fapt, și acesta este un beneficiu.

După invazia din 7 octombrie din Gaza, israelienii au motive să fie neliniștiți în privința predării teritoriului. Dar Israelului nu i se cere să-și retragă trupele complet din Cisiordania până mâine, ci să intre într-un proces care va duce la împărțire și la o formă de independență palestiniană. Acest lucru a fost deja acceptat de fiecare predecesor al lui Netanyahu, începând din 1993, și a fost, de fapt, acceptat și de Netanyahu însuși, într-un discurs important din 2009 (deși ar putea fi suspectat de disimulare).

Și, în mod critic, eventuala împărțire este ceva de care Israel însuși are nevoie, deoarece, dacă ar include Cisiordania și Gaza, ar deveni deja o țară cu o minoritate evreiască, iar dacă i-ar refuza majorității dreptul de vot ar deveni un paria și în cele din urmă lumea exterioară i-ar forța mâna.

Nu există altă cale pentru o economie orientată spre export, înconjurată de vecini potențial ostili și puternic dependentă de umbrela militară și diplomatică a SUA. Este o prostie să ignori acest lucru în numele ideologiei sau principiului bizuirii pe propriile forțe.

Se poate argumenta că toate acestea sunt irelevante întrucât însuși Hamas nu a acceptat încă acordul. Cu siguranță, până acum, Hamas a condiționat eliberarea ostaticilor de revenirea la situația anterioară – lucru pe care Israelul are dreptate să-l respingă, iar lumea occidentală, în circumstanțe potrivite, ar sprijini Israelul în această respingere.

În plus, există rapoarte persistente conform cărora conducerea Hamas începe să înțeleagă faptul că a rămâne pe cont propriu în mijlocul dezastrului total din Gaza, fără nimeni dispus să finanțeze reconstrucția, este o rețetă destul de bună pentru a fi sfâșiat de populația disperată (în cele din urmă). Există indicii că liderii ar fi de acord cu un exil, și, într-adevăr, la cât de mult ar merita o moarte în flăcări, ar trebui să accepte orice astfel de opțiune.

Israelul ar trebui să accepte planul SUA în principiu și să se asigure că este formulat într-un mod care să aducă regiunea și lumea pe cursul unei totale delegitimări a Hamas și a interzicerii participării sale la orice scrutin palestinian. Literalmente, nu există niciun motiv pentru ca Israelul să nu facă acest lucru, să strângă bunăvoința lumii și să lase presiunea să se mute către Hamas. Una dintre deficiențele de bază ale guvernului actual – și sunt, desigur, numeroase – este aceea că pare a nu înțelege ceva atât de fundamental.

De fapt, dacă guvernul Israelului ar fi competent în transmiterea de mesaje, dacă ar înțelege măcar ceva despre cum e condusă proactiv o narațiune, ar inunda zona media cu oferte de a pune capăt imediat războiului cu condiția ca Hamas să se predea și să elibereze ostaticii, și ar aduna coaliția arabă pentru a ajuta la stabilizarea și reconstrucția Gaza, iar nu așteptând ca americanii să o facă – sau să le scuipe în față atunci când o fac.

Este din ce în ce mai rezonabil să concluzionăm – așa cum mulți au făcut în Israel și la Casa Albă – că Netanyahu preferă să prelungească războiul, susținând că în timpul războiului nu este momentul pentru o schimbare de lideri. Este un acuzat penal într-un proces de mită, discreditat grav de eșecurile din 7 octombrie, și acum se confruntă cu sondaje care timp de trei luni arată că trei sferturi din public ar prefera ca el să demisioneze. Speranța sa este să prelungească lucrurilemizând că amintirile despre dezastrul epic din 7 octombrie vor dispărea și că Donald Trump va reveni la Casa Albă.

De fapt, tocmai mușcând mâna lui Biden chiar în timp ce acea mână îl hrănește, Netanyahu poate contribui la realizarea unei asemenea situații. Acest lucru nu numai că contravine intereselor Israelului, dar arată o rușinoasă ingratitudine față de Biden, care a zburat în Israel în zilele de după masacru și a susținut ferm răspunsul său. Fără acest sprijin, poziția Israelului în lume, după atâta moarte și distrugere în Gaza, ar fi de de neținut – de la Consiliul de Securitate, până la Haga și la chestiunea fundamentală a aprovizionării cu muniție.

Biden plătește un preț politic masiv acasă într-un an electoral – cu americani musulmani de care are nevoie în Michigan, cu minoritățile și progresiștii de care are nevoie pretutindeni. Spre oroarea lumii, asta ajută din plin la întărirea lui Trump.

Nu trebuie să fii un mare cinic pentru a bănui că Netanyahu speră cu adevărat să-l vadă pe Trump revenind, aducând cu el un peisaj tranzacțional și iliberal lipsit de preocupări umanitare și orice pretenție de decență.

Există o linie dreaptă de la conflictul actual al lui Netanyahu cu Biden la discursul său din 2015 din Congres împotriva eforturilor președintelui Obama de a ajunge la un acord nuclear cu Iranul. Iată cum s-a terminat totul: Israelul este o cauză impopulară în jumătatea favorabilă democraților din SUA și în rândul tineretului său în general – iar Iranul este un stat aproape de a deveni nuclear, deoarece Netanyahu l-a convins pe președintele Trump să se retragă din același acord, câțiva ani mai târziu. Niciun beneficiu; doar pericole exacerbate.

Cam asta îi oferă Netanyahu țării, astăzi. Faptul că rămâne la putere reprezintă o calamitate majoră pentru țară, regiune și lume.

Tolerarea atacurilor comise de houthi ar fi o nebunie

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here