”Depozitul Apocalipsei” din Arctica a primit un număr record de loturi de seminţe

Sursa foto: Wikipedia

Un depozit amenajat într-o zonă din Arctica acoperită de gheţuri pentru a salva de la extincţie culturile de plante agricole din lumea întreagă a primit joi loturi de seminţe de la cel mai mare număr de noi contributori de până în prezent, a anunţat un administrator al acestei unităţi îndepărtate, informează Reuters, citată de Agerpres.

Rezerva globală de seminţe din Svalbard, depozitată în grote săpate în permafrostul de pe insula norvegiană Spitsbergen, aflată la jumătatea distanţei dintre Europa şi Polul Nord, reprezintă un proiect lansat în 2008 ca o ultimă soluţie de rezervă pentru băncile de gene din lume, pentru a proteja plantele în faţa riscurilor de război, boli şi schimbări climatice.

Depozitul arctic a primit de-a lungul anilor eşantioane din lumea întreagă şi a jucat un rol esenţial între 2015 şi 2019 în reconstruirea colecţiilor de seminţe avariate în timpul războiului din Siria.

Marţi, deponenţii au transportat lăzi cu seminţe la intrarea în depozit, o structură lungă şi îngustă care iese în evidenţă de pe un versant acoperit de zăpadă.

Douăzeci şi trei de bănci de seminţe au participat la această operaţiune, nouă dintre ele pentru prima dată, acesta fiind cel mai mare număr de contributori noi cu ocazia unui singur transport, a precizat Crop Trust, un ONG care administrează depozitul împreună cu autorităţile din Norvegia.

Printre noii contributori se află bănci de seminţe din Bosnia şi Herţegovina, Camerun, Indonezia, Kazahstan, Kenya, Madagascar, Nigeria şi Zambia, au precizat reprezentanţii Crop Trust.

Lăzile aduse marţi conţin seminţe ale unor plante de cultură cum ar fi fasole, orz, fasole-pestriţă, porumb, orez, mei şi sorg.

„Conservarea diversităţii genetice în această fortăreaţă din Arctica asigură adaptabilitatea şi rezilienţa culturilor noastre, garantând securitatea alimentară pentru generaţiile viitoare”, a declarat directorul executiv al Crop Trust, Stefan Schmitz.

Multe dintre depozitele făcute marţi reprezintă rezultatul unui proiect de biodiversitate desfăşurat timp de 10 ani şi denumit BOLD, care a fost conceput pentru a stimula securitatea alimentară şi nutriţională la nivel mondial.

După depozitul de marţi, 111 bănci de seminţe din 77 de ţări deţin o rezervă a plantelor lor în Svalbard, a anunţat Ministerul pentru agricultură şi alimentaţie din Norvegia.

Camerele depozitului, care sunt deschise doar de trei ori pe an pentru a limita expunerea seminţelor la factorii de mediu din lumea exterioară, sunt menţinute la o temperatură constantă de -18 grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here